Oh, iar bagaje?

I luoghi della memoria scritta. Le Biblioteche italiane tra tute

Vă spun sincer că nu am nici cel mai mic chef să calc, să aranjez, să cumpăr şi să fac bagaje. Pur şi simplu am intrat într-o lume a cărţilor şi nu mă mai pot opri din citit. Nu, nu vă mai duc cu preşul, chiar nu mai scriu nimic pentru că nu am chef. Şi nici nu o să am o perioadă însemnată de timp. Şi nici nu vreau să am. Am ajuns la performaţa de-a citi o carte pe zi, uneori chiar două dacă lectura e sub două sute de pagini, şi vreau să rămân aşa o perioadă.

Mişto e că nu mai ţin minte chiar tot ce citesc. Adică mă trezesc că am citit o carte, dar îmi amintesc vag cum şi de ce. Bine, nu vorbesc de cele citite recent, ci de cele citite cu ceva timp în urmă.

Aşa că ieri am dat gata „Morţi cu toţii”. Nu am vrut să o citesc până nu apare şi volumul opt, dar nu m-am putut abţine. Acum îmi pare rău că am făcut-o, pentru că vreau mai mult şi nu mai am de unde. La naiba. După am început cu Sun Tzu, am râs o grămadă, dar n-am terminat-o. În vacanţă o să duc la bun sfârşit şi ultimele trei volume din Amber. E cazul să termin cu seria asta şi să vă povestesc despre ea. Probabil că şi Alexandru Macedon mă va însoţi, pentru că o să termin repede cu Amber, sunt destul de uşor de citit şi destul de scurte.

Dar trebuie să vă mărturisesc că Doru mi-a făcut poftă de titlul de aici, aşa că sunt în dilemă. Probabil că mâine, când voi face ultimele cumpărături, o să dosesc şi cartea asta undeva prin geantă. M-am delectat puţin şi cu „Domnul deputat…”, dar despre asta vă spun eu când vin din vacanţă.

Desigur, Club de carte va rămâne la mila lui Vania, dacă îi va fi milă şi va posta ceva. Dacă nu, asta este, va trebui să transfer recenziile Luciei de pe laptopul meu pe cel al lui Sorin. Alternative am după cum se vede.

Între bagaje şi cărţi am ajuns la o dilemă, cam ce aş vrea să scriu pe viitor. Adică ce gen şi de ce? Nu îmi dau seama, oare cât voi rămâne în dilema asta. Şi dacă vă vine să credeţi ieri îmi venise o idee pentru ceva SF, dar mi-am amintit că eu nu scriu SF, deci am lăsat-o moartă. Poate o să încerc pentru propria-mi distracţie într-o zi. Ideea rămâne în baza de date a „ideilor ce se vor aplica cândva”, poate după ce mor la câtă lene am pe mine 😀

Bine, acum mai am un motiv în plus de îngrijorare odată cu plecarea în vacanţă, şi anume peştii. Dacă tot îmi fac mereu probleme pentru Piţi trebuie să-mi fac şi pentru peşti, normal. Mai ales că doamna Katy – dădaca pisicii – are bunul obicei de-a strica sau ucide ceva în absenţa mea. Dar m-am obişnuit. Acum asta este, sper să nu îi omoare pe toţi.

Când mă întorc vreau să-mi cumpăr un canar şi doi hamsteri. Nu ştiu dacă aţi văzut vreodată cât de dulci sunt hamsterii. Au un botic absolut fenomenal 😀 M-am îndrăgostit de ei. Canarul nu ştiu de ce îl vreau, dar mi s-a pus pata pe el. Şi aşa voi deschide un zoo în apartament. Care e problema? Am zis eu că sunt sănătoasă?

Ah, şi să nu uit: CRINAAA, să nu zic de rău, pune mâna şi scrie că te verific din Turcia, să nu crezi că scapi. Apoi îţi dau sms-uri maliţioase 😀 Ne-am înţeles? Sunt sigură că va fi foarte afectată.

Şi cum totul e bine când se termină cu bine, iar eu încă n-am apucat să fac bagajele, totul e rău. Aţi înţeles fraza asta complicată? Bine, nici eu.

Anunțuri

21 comentarii la “Oh, iar bagaje?

  1. Sa inteleg ca ne-ai dus cu presu pana acu?… 🙂 Crina e bine merci, nu-ti fa probleme pentru ea. Ia-ti un arici, ca ala e si mai dulce.. 🙂

  2. Finnalyyyyyy un iubitor de hamsteri. Ma credeam singur pe lume. Poate ii explici si lu Lavinia cat de draguti sunt data viitoare cand ne intalnim.

  3. Adrian, mi-as lua eu un arici, dar n-am de unde.

    Vania, pai n-ai vorbi pentru ca e o alta religie, o alta problema.

    Darius, promit 😀 Cu mare placere, sunt absolut fenomenal, au cel mai dulce botic din lume 🙂

  4. Oana, spune-mi şi mie, ce-i atît de complicat să faci bagajele? La mine durează cam o jumătate de oră. Sigur, cu lista făcută din timp…
    Cu zoo am înţeles, hrană vie pentru pisică. Tot ce-ai cumpărat sau vrei să cumperi – peşti, canar, hamsteri – totul îi place 🙂

  5. Am avut si eu un hamster. Îl chema George. Mama încă nu vrea să îmi spună cu lux de amănunte ce a făcut cu el…

    după ce a murit.

  6. Eu tot nu înțeleg ce mare pregătire îți trebuie… Costumele de baie, trei tricouri, un șort, șlapii și cărți. Dacă acolo constați că îți lipsește ceva, cumperi! (asta e rețeta mea pentru concediile în Turcia) :))

  7. hmmm…
    sper să mai apuc bibliotecile viruale, accesibile, că mi-am pierdut pofta de a cumpăra cărţi
    poate-i ceva trecător
    oricum, la felul în care faceţi voi promovare mi-e greu
    poate nu vă mai citesc 😉
    vacanţă liniştită peştilor şi lui Piţi… succese d-nei Kati
    ţie, nu mai ştiu ce să-ţi doresc… alege ce crezi că ţi se potriveşte, de bine! 😆

  8. Asa suflet ai tu? Sa-ti iei 2 hamsteri si sa-i tii inchisi??? Pentru ca, altfel, ti-ar papa canarul? Uf… Eu cred ca tot despre crime ai sa scrii… ::))

  9. Lucia, la mine e complicat cu bagajele ca nu trebuie sa le fac doar pentru mine, iar domnul e pretentios 😀 Cat despre Piti, niet, lui ii e frica de soareci 😆

    Silvana, la varsta ta am avut si eu unul, aceeasi problema cu mama 😀

  10. Teo, pai sa le dau drumul prin casa? Le iau o casa mare si o roata si de toate. Tot despre crime, tot 😆

    Laura, la Praga 🙂

  11. Pingback: Ultimul Mitropolit – 9 « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s