Băiii, dar ţara voastră e?

După ce mi-am primit mailul care îmi spunea că sunt o fiinţă fără inimă, mi-am adus aminte că de fapt eu despre România mea voiam să vorbesc. Tocmai pentru că mi-am lăsat inima pe undeva prin maternitate.

Cu siguranţă ştiţi de nebunia de pe facebook, de manifestul cu „Asta nu e România mea”. Domnişoara respectivă a explicat ea cum există oameni deştepţi şi incoruptibili care ar putea schimba guvernul. Eu sunt de acord şi cu faptul că există români deştepţi şi cu faptul că există români incoruptibili, până la un punct. Iată că există un punct care se clatină. Orice om are un preţ. Chiar dacă unii se vând pe două boabe şi alţii pe două tone. Bine, să presupunem că 99% din guvernul acestei domnişoare sunt cei mai nepătaţi oameni din lume şi că pe ei nu îi convingi nici dacă le omori mama, tatăl, soţia, copilul etc. Ăia, cu stoicism, trec peste orice şi se gândesc la români. Dar, dintre ăştia unul tot se va găsi să trădeze, că doar aţi văzut cum e treaba cu Brutus. Şi e suficient să trădăze unul ca spiritul de turmă să-şi urmeze cursul.

Şi mai e o problemă. Eu nu o cred pe domnişoara aia. Privirea aia fixă ce mi-o arunca prin ecran mi-a spus clar că ea urmăreşte altceva. Cred că i se rupe de ţara asta cum i se rupe şi lui Băse. Serios acum. Pasivitatea nu e bună? Păi nu o fi, dar şi de facem altă revoluţie, din câte mi-a arătat mie istoria, tot la corupţie şi nebunie ajungem. Poate nu la acelaşi nivel. Dar să fim serioşi, pentru Dumnezeu.

Dacă sunt 500 de naivi pe zi care cred în scopurile nobile, eu n-am nici o problemă. Dar să nu îmi vândă mie gogoşi la colţul străzii şi să-mi spună că sunt papanaşi că nu mai am cinci ani.

 

Oh, da, şi îl anunţ pe noul Minsitrul al Economie, că de vrea să se comaseze cu Ministrul Culturii să îmi dea bani pentru Maserati. Că nu putem ridica cultura din mersul pe jos. Ce mama dracu’. Vezi Chinezule pe cine ai propus? Treaba ta, eu ţi-am spus 😀

Reclame

Şpe oameni vor să te cunoască.

Asta mi se întâmplă de vreo două săptămâni. Primesc un mail de la un domn prin care mi se comunică că 15 oameni vor să mă cunoască. Că au vorbit ei aşa după ce au citit Indicii Anatomice şi că vor să mă cunoască. Să vadă dacă Lala e Oana. Le-am spus că n-are rost să facem o întâlnire, pentru că Lala nu e Oana şi apoi nu am chef să mă transport până în Bucureşti doar aşa, să cunosc 15 oameni.

Domnul respectiv îmi spune că oamenii ăia vor să înveţe de la mine. Ce?! Că sunt un model. Pentru? Şi alte asemenea.

Îi explic cuuvincios că nu vreau să fiu un model pentru nimeni. Că n-au nevoie de mine pentru a citi o carte, că am cunoscut suficienţi oameni prin mediul virtual şi că nu îi pot cunoaşte pe toţi, şi nici nu vreau. Ultimul mail a venit aseară şi m-a scos din sărite: „Nu îţi e milă de ei?”. Păi, frate, ce sunt eu Maica Tereza? De ce mi-ar fi milă. Sunt pe moarte? Au vreo boală incurabilă? Mi se spune că nu, dar vor cu orice chip să mă cunoască.

Îi explic că nu mă pot întâlni aşa cu şpe oameni despre care nu ştiu nimic. Apoi, pentru chestiile astea există lansări şi alte evenimente. Nu. Serios nu. Nu vreau nici să fiu model – pe bune, nu aveţi pe cine copia, nu sunt deloc aşa cum mă vedeţi voi, veţi fi dezamăgiţi – şi nici cu mila nu prea le am. Nici statutul de vedetă nu mă încântă, şi nici de la firme de lux nu mă îmbrac. Aşa că nu aveţi ce lua bun de la mine. Am mai multe defecte decât un om normal şi nu îmi dau întâlniri oarbe indiferent de argumente. Chiar discutam ieri cu Mana despre întâlnirile astea internautice. Şi am decis că noi suntem cele care decid dacă cineva merită sau nu, şi chiar şi aşa poţi avea surprize neplăcute.

Şi apoi cine îmi garantează mie pentru aceşti oameni? Mă puteţi numi paranoică, încrezută sau cum mai vreţi, dar sincer nu mă pot întâlni cu toţi cei care cred că au anumite sentimente de un anumit fel faţă de mine. În plus, am mai spus şi o repet, nu sunt o persoană prea comunicativă. Îmi trebuie mult timp să mă conving că vreau să văd un singur om. Că vreau să-l ating şi să-l cunosc ceva mai în profunzime. Altfel riscăm ca eu să devin agresivă sau să nu scot nici un cuvânt, iar atunci nu m-aţi cunoaşte absolut deloc. Aşa că mai lăsaţi-mă în pace cu prostiile astea. Abia am timp de prietenii mei, de oamenii pe care vreau cu adevărat să-i văd şi să-i întâlnesc. Nu vreau să fiu prietenă cu toată lumea şi nici să îi cunosc pe toţi. Am şi eu o limită. Aşa că STOP!

P.S: Crinei îi e lene să-şi viziteze propriul blog. I-am spus că o trădez. Aşa, să se înveţe minte 😀