Şpe oameni vor să te cunoască.

Asta mi se întâmplă de vreo două săptămâni. Primesc un mail de la un domn prin care mi se comunică că 15 oameni vor să mă cunoască. Că au vorbit ei aşa după ce au citit Indicii Anatomice şi că vor să mă cunoască. Să vadă dacă Lala e Oana. Le-am spus că n-are rost să facem o întâlnire, pentru că Lala nu e Oana şi apoi nu am chef să mă transport până în Bucureşti doar aşa, să cunosc 15 oameni.

Domnul respectiv îmi spune că oamenii ăia vor să înveţe de la mine. Ce?! Că sunt un model. Pentru? Şi alte asemenea.

Îi explic cuuvincios că nu vreau să fiu un model pentru nimeni. Că n-au nevoie de mine pentru a citi o carte, că am cunoscut suficienţi oameni prin mediul virtual şi că nu îi pot cunoaşte pe toţi, şi nici nu vreau. Ultimul mail a venit aseară şi m-a scos din sărite: „Nu îţi e milă de ei?”. Păi, frate, ce sunt eu Maica Tereza? De ce mi-ar fi milă. Sunt pe moarte? Au vreo boală incurabilă? Mi se spune că nu, dar vor cu orice chip să mă cunoască.

Îi explic că nu mă pot întâlni aşa cu şpe oameni despre care nu ştiu nimic. Apoi, pentru chestiile astea există lansări şi alte evenimente. Nu. Serios nu. Nu vreau nici să fiu model – pe bune, nu aveţi pe cine copia, nu sunt deloc aşa cum mă vedeţi voi, veţi fi dezamăgiţi – şi nici cu mila nu prea le am. Nici statutul de vedetă nu mă încântă, şi nici de la firme de lux nu mă îmbrac. Aşa că nu aveţi ce lua bun de la mine. Am mai multe defecte decât un om normal şi nu îmi dau întâlniri oarbe indiferent de argumente. Chiar discutam ieri cu Mana despre întâlnirile astea internautice. Şi am decis că noi suntem cele care decid dacă cineva merită sau nu, şi chiar şi aşa poţi avea surprize neplăcute.

Şi apoi cine îmi garantează mie pentru aceşti oameni? Mă puteţi numi paranoică, încrezută sau cum mai vreţi, dar sincer nu mă pot întâlni cu toţi cei care cred că au anumite sentimente de un anumit fel faţă de mine. În plus, am mai spus şi o repet, nu sunt o persoană prea comunicativă. Îmi trebuie mult timp să mă conving că vreau să văd un singur om. Că vreau să-l ating şi să-l cunosc ceva mai în profunzime. Altfel riscăm ca eu să devin agresivă sau să nu scot nici un cuvânt, iar atunci nu m-aţi cunoaşte absolut deloc. Aşa că mai lăsaţi-mă în pace cu prostiile astea. Abia am timp de prietenii mei, de oamenii pe care vreau cu adevărat să-i văd şi să-i întâlnesc. Nu vreau să fiu prietenă cu toată lumea şi nici să îi cunosc pe toţi. Am şi eu o limită. Aşa că STOP!

P.S: Crinei îi e lene să-şi viziteze propriul blog. I-am spus că o trădez. Aşa, să se înveţe minte 😀

27 comentarii la “Şpe oameni vor să te cunoască.

  1. Da de ce, lasă poporul să te devoreze, să se hrănească din tine, să te facă zeiţa lui şi să se închine ţie! Să fii punctul luminos care arde pe noaptea tenebroasă a existenţei sale! 🙂 Era şi un slogan, prin ’93, pe vremea emisiunilor TV, cu premii: „Te vor, te vor, să-ţi dea aspirator color!” 🙂

  2. Asta cu grupul de 15 e ficţiune sau realitate? Dacă e ficţiune, e OK, tu ştii ce vrei. Dar dacă sunt reali şi ţin morţiş să te cunoască e clar că sunt bolnavi, altfel nu-mi imaginez ce vor. Nu scrii cine sunt, ce hram poartă (dacă poartă) cei şpe curioşi – reprezentanţi ai unor agenţii de modelling (ziceai că te vor drept model), poliţişti de la criminalistică dornici să afle metodele Lalei, cititori de romane poliţiste care vor s-o ucidă pe autoare, organizatori de concursuri de miss, proxeneţi, traficanţi de organe, simpli criminali…
    Aşa că stai acasă şi scrie :))

  3. Misu, pe cuvant daca nu ti-i dau tie 😀

    Lucia, sunt reali. Si aia zic si eu. Cine sunt ei? Niste oameni? Oameni sunt peste tot, dar nu vor sa ma cunoasca. De ce 15? Habar n-am, asa s-au strans ei, cred. Stau acasa, nici o grija. Si eu mi-am dat seama ca nu sunt prea sanatosi 😀

  4. Pesemne că sunt niște viitori ucigași. Și au găsit Indiciile și apoi te-au găsit pe tine… meditații, ceva?

    P.S. „The fifteen”, nu vă supărați, glumesc 😀

  5. Misu, facem schimb 😀

    Silvana, si eu am facut misto pe chestia asta. M-am gandit asta o fi clubul secret al celor 15? Si eu sunt jertfa? 😆

  6. Silvana, ei intra aici, dar se justifica pe mail, si cum doua saptamani n-au stiut sa se justifice, acum nici ca-mi mai pasa. Oricum am primit mailul din urma acestui anunt. Oare de ce n-a fost prea prietenos? 😀

    Mana, zice ca da. Mi-am amintit de Xreder in context. De obicei el nu vine la intalniri, de aia nu il puteam incadra in peisaj 😛

  7. Loja masonica. 😉
    Oana, cand aveam eu timp si chef si…le voi avea din nou, Doamne ajută!…o grămadaă de oameni voiau, după vernisaje, să mă duc cu ei la: băute, la chef, la restaurant sau mai ştiu eu unde. Clujenii care-şi mai amintesc de anii 85-95 ştiu despre ce vorbesc. NU, nu face greşeala. E bună gloria, dar glorioşii să se bucure cu ai lor de ea, nu cu necunoscuţii, chiar dacă or fi ei tocmai cei care le cumpără cărţile, arta… 🙂

  8. Mirela, din partea mea pot sa nu cumpere deloc ca nu ii pun eu. Sigur ca nu fac asa ceva, nu tin sa ma ridice nimeni in slavi. Nebuni pe cap nu mai aveam 😀

  9. Stai sa vazi cand or aparea si paparazzi…! Ciao, Story, Can-can… ce-ai facut, ce-ai mancat etc 😛 Acu’ revenind la caz si devenind seriosi, zic ca risipesti energie ( enrgie creatoare, fireste) aprinzandu-te din pricina unor ciutani, cred eu, care n-au cu ce se juca. Iar daca e ministrul culturii si purtatorul de cuvant IGP cu inca 13 sefi de edituri, tot zic sa-ti vezi de treaba, ca ministru e un idiot, Ciocan un papagal, si aia 13 sigur in prag de faliment. Sau varianta 2, in caz da chef de joaca, le dai in punct de intalnire, organizefi un soi de flagrant de hartuire sau gasesti tu ceva, si le da si X cate un cap in gura 🙂
    PS Cum sa nu fii model, eu si acum mai am oja neagra pe unghii 😉

  10. Oanaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!
    Sezi cu minte… daca-s recent veniti din…London? Seriosno, d-aia, fii soarelui, sau cum drak ghem le zice… Vazusi ce facu unul din ei la Resita, apoi boxerul….fereasca Tatal!
    Ce-ar fi sa le zici ca mergi, cu inca 14 preteni, 15 : 15… :))
    Mare-i gradina lui Doamne, Doamne…
    respecte,
    Sibilla

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s