Să sufere şi mă-sa

autumn-woods

Sibilla zice că asta sunt eu 😀

 

Azi mi s-a întâmplat să gândesc. Şi am gândit eu aşa: cum ajung oamenii, de la o relaţie normală de omenie la ură profundă.

Şi aici mă refer în special la cei care sunt nevoiţi să sufere fără a avea vreo vină. Să le spunem victime colaterale. Iar aceste victime, în general, sunt copiii unor părinţi cu apariţii publice sau cu un venit mai mare etc. Vă mai gândiţi şi voi la variante. Desigur, nu spun de copiii care îşi asumă (vezi Elena Băsescu), acolo e altă mâncare de peşte. Iar respectivul poate fi judecat după faptele proprii. Dar de ce să sufere un copil al cărui părinte este în centrul atenţiei? De ce să i se pună şi lui aceeaşi povară pe umeri ca celui ce i-a dat viaţă? Asta nu o s-o înţeleg niciodată. Vă rog să mă credeţi că sunt mulţi copii care trec prin iad doar pentru că unul dintre părinţi, sau ambii, are neruşinarea de-a se exprima public cu privire la o chestiune sau alta.

Aici mi-o amintesc pe Mana care îmi spunea după ce dl. Boc l-a făcut derbedeu pe soţul ei, cum trebuie să îi explice lui Vlad ce s-a întâmplat. Pentru a fi pregătit în cazul în care cineva va încerca să-l atace.

Dar să ne gândim, de asemenea, şi la copilul Sibillei, care e nevoit să suporte presiuni din pricina faptului că mama lui a avut curaj să denunţe un sistem. Iar copilul ăla suferă din multe puncte de vedere: marginalizat economic şi moral. Pentru că mama lui a spus adevărul. Şi să nu fi avut dreptate Adi Voicu când s-a referit la proverbul acela african: „ Omul sincer să-şi cumpere un cal bun ca să o rupă la fugă după ce a spus adevărul”

Exemple ar fi multe. Şi eu am trecut prin asta din pricina tatălui meu. Cea mai dureroasă experienţă a fost pe clasa a 11-a când profa de chimie ne-a chemat pe mine şi alte trei fete şi ne-a spus: tac-tu e director, mă-ta e patroană, etc, dacă vreţi să mai treceţi la chimie marcaţi banul. Printre ele a fost şi colega mea de bancă. Nu ştiu de unde se vehicula ideea că ea ar fi bogată. Avea doar nişte părinţi care încercau să-i ofere totul, iar ea era foarte cochetă. De aveai impresia că s-a trezit direct dintr-o revistă de modă.

M-am dus acasă, am pus mâna pe telefon şi i-am spus mamei ce s-a întâmplat. Mama s-a resemnat spunând că „asta este”. Eu am refuzat categoric să pic în jocul ăsta murdar. Cum s-a terminat totul? Una din colegele mele a spart un geam şi şi-a tăiat venele, pentru că da, mă-sa era patroană, dar ţinea şapte suflete din magazinul ăla. Şi nu avea bani peste bani. De atunci societatea a evoluat, adică e tot mai rău. De multe ori eu sunt nevoită să-mi reneg propriul părinte şi să spun că nici n-am auzit de el, pentru că altfel aş putea păţi ca la testul psihologic, când nenea ăla a venit la mine şi a urlat pur şi simplu: „Ştii că tac-tu m-a dat afară?”. Noroc că soţia lui l-a îndepărat cu un: „Şi ce vină are ea?”. Mi s-a întâmplat şi la doctor în Piteşti. Pur şi simplu mi-a închis uşa în nas spunându-mi că pot muri, el nu o tratează pe fiica lui X. Bine, frate! Eu mă conformez. Sunt obişnuită. Sigur, mai sunt şi lucruri simpatice dar total imorale care se învârt în jurul fenomenului. Cum ar fi proful de chimie de la facultate care mi-a spus că lucrarea mea e de 9. Am zis că da, aşa e. Şi apoi m-a întrebat eşti fata lu? Iar eu am oscilat între a spune da ori ba. Iar el a zis că dacă sunt îmi dă zece. Şi m-a pufnit râsul pentru că mi s-a părut de-a dreptul halucinant. Nu, staţi calmi, am rămas cu 9. Dacă îmi dădea zece pentru orice altceva, la fel de imoral, nu cred că m-ar fi deranjat. Ohooo, şi prin câte şi mai câte n-am trecut. Şi le-am înmagazinat pe toate. Le-am pus acolo pe stoc, la păstrare. Nu, nu le vând, sunt ale mele.

Dar azi mi s-a întâmplat o chestie de mi-a picat faţa, că de aia am şi început să mă gândesc la copiii altor oameni şi la câte or avea ei de pătimit. Cum spuneam, m-am dus la spălătorie, că maşina mea arata ca după un război. Mereu la aceeaşi, pe aceeaşi tură, pentru că am acolo un băiat care nu îmi pune întrebări. Ştie ce să facă fără să mă explic de fiecare dată de ce vreau aia sau ailaltă. Şi se mişcă şi repede. Uneori stau de vorbă cu el. Sigur, e unul dintre acei oameni care se inspiră din Guţă, dar nu mă deranjează. Nu le poţi cere tuturor să facă ceea ce nu pot. Şi azi am zis că nu e cazul de interior aşa că am stat cu el de vorbă. Şi vine unul dintre şoferii instituţiei lu’ domnu’ tata. Şi îl ia pe ăla la trap: „bă, tu ştii cu cine stai de vorbă?”. Bine, omul destul de slab la minte, dar nu suficient de prost încât să-i pese. Iar ăsta e un caz fericit.

Dar copiii oamenilor ălora, mulţi, prin câte trebuie să treacă ei din pricina deciziilor părinţilor? A? Şi de ce judecăm tot neamul după un singur om? Sunt sigură că sunt şi printre voi din aceştia. Poate copii, poate părinţi. Unde dracu’ ajunge societatea asta? Şi dacă te naşti în familia greşită – desigur, din punctul de vedere al societăţii – nu mai poţi scoate capul pe fereastră? Dumnezeule mare, îmi e silă!

Anunțuri

37 comentarii la “Să sufere şi mă-sa

  1. Halucinant! Niciodată să nu-ţi renegi părinţii, de dragul societăţii, ar fi cea mai mare prostie! Hai şi-om fi toţi săraci, proşti, idioţi, rupţi în coate, ca să fim pe măsura lumii – nu, asta e prea de tot. Invidiile sunt uriaşe, dar hei! Eu ştiu mulţi oameni care în ’90 puteau face bani şi chiar făceau, însă preferau să-i cheltuiască pe şpriţ, în loc să-i agonisească. Azi nu e vina celor prosperi că au gândit mai mult. În legătură cu copiii… Copiii cu ce sunt „vinovaţi”? Sigur, dacă vorbim de copii absolut incapabili care n-au produs în viaţa lor nimic şi ştiu doar să cheltuiască pe fiţe, e altceva. Sau de copii care sunt puşi pe funcţii pe care nu le merită de către taţii lor, e din nou altceva. Dar ăsta e alt subiect, până la urmă, un incapabil nu poate fi salvat cu toţi banii din lume. Oana, nu te cunosc personal (am lipsit la întâlnirile bloggerilor 🙂 ), dar din ce citesc pe la tine, consider că eşti un om OK, deci sfatul meu este : FUCK’EM ALL!!!

  2. Oh, eu ii f…, nu pot spune (fut, is o doamna), dar gandeste-te cati astfel de copii sunt, numai eu stiu cativa, marginalizati din motive ce nu exista. Sigur ca vorbim despre cei normali, fara fite, fara figuri. Si sunt si din cei normali. Ca doar nu sunt toti crescuti ca niste lepre. Cine a muncit si-a invatat la fel copilul, oricat de mult l-ar fi rasfatat, tot i-a ramas ceva in cap din sudoarea parintelui. Sau sunt eu prea naiva? 😀

  3. Vai Oana, imi vine sa te tzuc…. 🙂 A mai faina postare din ultima vreme, scrisa cu mult suflet. Am patit si io faze de astea pe vremea ailalta. Poate odata ti-oi povesti…In mod normal ar trebui sa apari in top 3 din Can Can.

  4. Oana, ai perfecta dreptate. Si eu am observat ca esti tratat in functie de cine-i tac-tu sau ma-ta. Si nu de ieri de azi, ci dintotdeauna.
    Intamplator, port numele unei doctorite de ochi destul de cunoscuta la noi in urbe (acum pensionara). Pe vremuri toata lumea ma intreba daca sunt ruda cu ea. Nu sunt !
    Ei bine, intr-o buna zi sotia mea a intalnit-o din intamplare pe d-na doctor Cernatescu (pe care eu nici acum n-o cunosc) si i-a spus ca multa lume o intreaba si pe ea daca suntem rude. D-na doctor a zis „Daaaa, spuneti-le ca sunteti nepoata mea, nicio problema”. M-am amuzat teribil pe chestia asta !

  5. la mine alta e problema. Nu tata, ci… EU. Tatăl meu e miner şi, dacă se întâmplă ca draga lui fată care nu a avut altă treabă decât să se facă ziaristă într-o ţară de rahat – şi îi altoieşte pe liderii de sindicat ai huilei, cine crezi ca e chemat la raport să dea explicaţii? Tata, care e un amărât de miner, ce mă vede din an în Paşti, că fiecare e la casa lui, cu viaţa lui, chiar dacă stăm la 500 de m unul de altul.
    La fel au de suferit şi surorile mele sau mama când vezi Doamne, e jignit câte unul. Păcat că unii put de atâta idioţenie şi ipocrizie…

  6. am scris de patru ori dar am şi şters la fel
    am ajuns la concluzia lui Badea: sunt un foarte prost comunicator şi orice aş spune s-ar interpreta greşit

  7. Cand eram studenta, intr-o iarna, eram cu alti studenti , intr-o tabara de schi. In aceeasi vreme, dar nu cu noi, era Zoe Ceausescu. Draguta, cu un costum frumos, isi bea ceaiul alaturi de ceilalti studenti. Cei care o cunosteau spuneau ca este o colega foarte buna. Si o fata desteapta.. Mi-a placut.
    Am ramas multa vreme cu nostalgia acelor momente. Au trecut anii..n-am putut intelege si n-o sa inteleg tratamentul pe care l-a primit,cand n-a mai fost cine fusese .
    Mai stiu un moment, acela cand a murit fratele ei. Eram in cancelarie. Un coleg, fost sef la invatamantul politic, ajuns titular prin casatoria cu fiica unuia sus-pus, radiind de fericire, a spus, scrasnind- asta a meritat…
    Nu l-am intrebat nimic.
    Copiii mei au invatat in scoala unde eram profesoara.Cate ponoase au platit bietii de ei…
    Ce-am retinut? Exact ce spui- copiii nu sunt vinovati pentru ca sunt copiii cuiva..
    Doar ca societatea sau modul nostru de a gandi amesteca lucrurile, in dauna omeniei.

  8. Buna ziua, Oana!
    Daca semeni cu elfa din padurea aia de mai sus, esti splendida.
    Imi place imaginea.
    Mami zice ca da, ca sigur tu esti acolo!
    O sa ma gandesc la genul asta de desene. Pa!

  9. Oana, frumos suflet esti tu,un OM !
    Din nefericire, nu amvesti bune, numai ce m-am intors de la Inspectoratul Scolar, alt refuz, categoric, si nu e primul drum pe la ei, mai intai au spus ca mi-au pierdut dosarul,apoi ca trebuie sa mai astept, acum, desi am dus alt dosar, ca nu au nimic dedat, fara explicatii… 😦 Sa nu omit, in anii trecuti, pentru cain protectia copiluluiam avut salariu f mic 700 ron, cei de la Inspectorat m-au inteles si mi-au dat plata cu ora, cat sa ma descurc, intre timp, Insp Sc a trecut in subordinea… Cons Jud, deci, tartorul Frunzesky decide… ghinion Sibillo… Unde intorc capul, dau de *el *… sceptrul lui intuneca tot, absolut tot. Si eu inca mai incerc, fac zilnic drumuri, * ne pare rau dar *, am trimis CV-uri in mediul privat, astept, poate, poate, masonul m-a * saturat * de lupte, zice el… Sunt sarb si-i voi demonstra ca nu a castigat nimic, si-au batut joc de suflete nevinovate si si-au umflat conturile, scarbele. Mi-au sanctionat blogul pe linie de servici, blog pe care va aduceti aminte ca poate ati crezut ca nu-s citava, * gazduiam * reclamele celor de la marketonline, baniiobtinuti, nu erau multi dar suficienti catsa cumparsuc si dulciuricopiilor din institutie, ei, ghemonii, cu ce drept, il priveaza pe-al meu de dulciuri ? Mda, Romania… 😦
    Cu toata supararea, m-a umflat si rasul, in ultimul timp plang si rad in acelasi timp, pedelacheii ma ard pe toate planurile, pesedeii caraseni se dezic de mine * nu-i de-a noastra *, politizarea lor n-ar trebui sa aiba clin maneca cu protectia copilului, pe de alta parte ma intreb, noi, astia neinregimentati politic si care da, recunosc, spunem lucrurilor pe nume, ai cui suntem ? * Statul ocroteste mama si copilul… *… ce gluma!
    Vorba ta, ca mare adevar graiesti > ma simt si vinovata de nevinovatia mea, caci Zoran chiar nu e * implicat * si totusi el e victima, pana la urma 😦
    Ai dreptate si in privinta Vladutzului Ciutacu, numai in pielea d-nei Mana sa nu fim, iar tatal lui nu a facut nimic rau, ca si mine, la o scara mai mare desigur, dar si el tot un Luptator este si mai mult, lupta si-n numele nostru, si cine stie ce-si aude baiatul de la colegi * binevoitori* 😦 Si asta din cauza unor imbecili, limbrici precum radu moraru care joaca si canta la ordin si contra cost, sub simbria cretinilor ce ne conduc cica, un muc cel mic de doi bani ! Sunt solidara si voi fi mereu alaturi, dupa putinta mea, d-lui V Ciutacu pentru ca merita !
    Mai avem totusi Justitia Divina, rugaciunile si iata, zambet din partea prietenilor de suflet.
    Atitudinea ta, Oana, ma bucura enorm, mai exista totusi Oameni in tara asta amarata. Si, unul din acesti Oameni minunati esti tu, cinste parintilor ce te-au educat si felicitari tie, ca esti mereu TU !
    Multumesc, Craiasa, fii binecuvantata !
    stima si respect,
    Sibilla

  10. Foarte naspa!!!
    Dar, daca n-as fi ipocrit sa zice ca asa face fiecare. Ca principiu, nu neaparat ca tratament sau atitudine. De exemplu, tu, daca e sa ai de a face cu careva, nu vrei sa stii cu cine? Mai ales daca conjunctural nu poti singura sa schimbi niste vorbe sau sa-l „citesti”? Eu unu, ca e ptologic sau nu, vreau. S-aunci pana ajung sa-l cunosc, tre sa-l iau de undeva. Ba ca a facut cutare lucru, ba ca a spus cutare lucru, iar daca n-a facut si n-a spus, se ajunge la ca e prieten cu X, sau chiar la familie. Sigur ca e un soi de prejudecata dupa proverbul cu aschia. Si sigur ca la cei mai ignoranti (ca sa le zic frumos), asocierea se rezuma dos
    ar la familie. De ce? Atata pot ei. Dar mai vine si de undeva din istorie :”marita-te fata mamii cu el ca e de familie buna…” sau din mediu rural: „d-al cui esti tu ma baiete…?”. Oricum discutie lunga.
    Absolut firesc, copilul n-are nici o vina, dar asta e discutie si mai lunga, poate duce pana la originile filozofiei 🙂
    Sa nu fiu inteles gresit, si eu am fost copil de director, ba o perioada de directori, si as manca cacat daca as spune ca virgula cand am fost mic nu-mi placea sa ma sufle unii si altii in cur, dar as manca la fel de mult daca as spune ca mai tarziu nu au fost si cazuri cand eram pus la zid. Dar am luat-o ca atare, nici cu revolta da nici cu resemnare. Ce sa faci? sa faci vorba ceea contra vantului?

  11. Nici nu știu dacă e cazul să scriu. Eu sunt un om normal, nu-s persoană publică, nu apar la televizor, îmi văd de viața mea. Singurele interacțiuni cu ”publicul” sunt pe blogul meu. Dar mi-am asumat asta. Îmi imaginam că lumea (care nu mă cunoaște în realitate) o să mă judece după ce scriu eu pe blog. (Cei care mă cunosc mă judecă după realitatea pe care le-o ofer). Ei, bine, nu-i deloc așa. De ceva vreme m-am trezit cu o avalanșă de comentarii injurioase din partea unor bloggeri sau mai puțin bloggeri, în care, printre cuvinte mizerabile, mi se impută vrute și nevrute doar pentru că port un anumit nume de familie. Dacă eu știu să mă apăr singură (și o fac fără remușcări!), copiii nu pot face singuri asta. Înainte de toate, trebuie ajutați să înțeleagă ce se întâmplă.

  12. Bine te-am gasit Oana! Asa este, ai perfecta dreptate: de ce trebuie sa sufere copii pentru niste vine reale sau inchipuite ale parintilor lor? ce vina au ei? Daca prietenii ti-i alegi, parintii nu-i poti alege, ti-i da Dumnezeu (mai bine zis, copii sunt dati de Doamne-Doamne parintilor)!
    Si eu ma gandesc adesea la Sibilla si la toate problemele ei. Oare ce vina poate avea micutul ei Zoran sa sufere, numai pentru ca mamei nu-i plac nedreptatile, faradelegile si coruptii, ca de altfel si Vladut al Manei Ciutacu pentru ca tatal lui critica sistemul corupt si pe conducatorii lui politici? Macar, Vladut este un baiat mare si stie sa discearna faptul ca o insulta adresata tatalui sau de asemenea personaje suspuse, in ochii tuturor celor care-l apreciaza la justa lui valoare, aceasta insulta este de fapt o lauda. Pacat ca Zoran, fiul prietenei noastre Sibilla este afectat nu numai moral ci si material.
    Oana, cred ca ar trebui ca noi, toti prietenii Sibillei ar trebui cumva s-o ajutam sa treaca prin aceste momente grele. Cum am putea face asta?

  13. M3, ce bine le zici tu. Normal ca vreau sa stiu cine e respectivul, el, nu ma-sa, ca nu ies cu ea la cafea sau mai stiu eu unde. El ca om poate sa imi placa sau nu. Dar asta nu inseamna ca daca el e prost e si cine i-a dat viata. Dar in rest iti dau dreptate, cu toate ca nu vorbesc cu tine 😀

  14. Ana Maria, eu il donam si pe al meu, dar fie 😀

    Nea Costache, ma gandesc tot timpul cum am putea sa o ajutam. Cred ca un job ar fi pentru ea mana cereasca. Dar din pacate lumea se fereste sa angajeze pe timp de criza. Inca nu imi vine nici o idee. 😦

  15. Oana, sa-mi fie rusine ca am ajuns atat de tarziu la tine pe blog si sa citesc asta. Dar tu stii de ce si n-o sa te superi prea tare. Am vazut prea tarziu semnalul lui Adrian, care-mi spunea de postul tau, ca sa-l introduc azi in Top 3, desi merita cu prisosinta locul 1. Dar o sa-l semnalez, fara rezerve, in ziarul de luni. Atingi o problema importanta de care, evident, s-au izbit si copiii mei. Cand Silviana era in liceu, avea o profa care nu suporta Evenimentul zilei. Iar eu eram, pe atunci, redactor sef adjunct acolo. Doi ani cat i-a fost profesoara, n-a strigat-o pe nume ci ii spunea fie „fata de la Evenimentul”, fie „aia a lu’ Cristoiu”. Iar cand o certa, ii
    striga cu ura „Crezi ca daca maica-ta e la rahatul ala de ziar, tu nu trebuie sa inveti la fizica?”. N-avea nici in clin, nici in maneca… Iar fizica, intr-un liceu de arhitectura, era de-a dreptul pasionala pentru elevi. O frustrata! Dar eu a trebuit sa vorbesc mult cu copiii mei si sa le explic ca eticheta pe care le-am lipit-o fara sa vreau, trebuie ignorata pe cat posibil. Silviana e avocata acum, dar Sandra, care-i ziarista ca si mine, taraie dupa ea sintagma „e fata lu’ mama”. Evident, asta o ambitioneaza permanent si e in priza ca sa demonstreze ca-i pe picioarele ei. Dar nu-i usor, iar efortul ei e mai mare ca al altora.

  16. Simonaaaaaaa, pentru Dumnezeu, stai calma ca nu vreau in top 😀 Adrian o sa manance bataie.
    Da, uite, la aspectul asta nu m-am gandit, uneori cand esti etichetat trebuie sa muncesti mai mult pentru a dovedi ca esti si tu om. Frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s