„Nu vreau să fiu criminalul…”

Sau „nu vreau să fiu ucis”. Cam aşa au sunat majoritatea mailurilor de acceptare. Adică bloggeri care au acceptat să fac ce vreau eu cu ei în cartea mea. Dar, cu toate astea, nu prea mă lasă ei să fac ce vreau cu ei. Păi nu e influenţarea ăluia de scrie? Ba e. Vă spun eu. Mai ales că nimeni nu m-a mituit pentru a fi scos într-o lumină favorabilă. Aşa că ştiţi ce am decis? Moare cine moare şi ucide cine se nimereşte. Da? 😀

A, bine, nu chiar cine se nimereşte. Dar cu toate că cineva m-a rugat să fie criminal, eu m-am răzgândit. Şi văd alt criminal. Îl văd clar. Mai clar decât am văzut vreodată ceva. Desigur, aş putea să mă răzgândesc. Că şi la Indicii l-am tot văzut până nu mi-a mai trezit interesul. Oricum, logica îmi impune să aleg criminalul cu pricina. Răsturnarea de situaţie îmi dă altă posibilitate. Până acum, oricum, avem un bilanţ: doi morţi, un rănit şi unul care nu e blogger mort de moarte naturală cu un topor înfipt în cap. A, să nu uit de cei trei răpiţi şi doi puşi sub supraveghere pentru că sunt ameninţaţi. Cum se procedează? E suficient să răpeşti trei oameni şi să laşi bileţele. Nu e mare şmecherie, mai ales când asasinul îţi indică pe cine vrea să ucidă. Oricum, dacă nu îţi indică, nu e greu să pricepi cine ar putea fi în pericol din pricina informaţiei deţinută. Păi nu?

Şi dacă vă întrebaţi ce treabă are Guvernul şi mai ales Preşedintele în această carte. O să vă spun că nu e treaba voastră. Clar? Lala se ocupă de caz iar eu nu o pot da în gât. Ar fi chiar culmea. Mă şi enervaţi.