Azi am făcut lucruri, cu toate că trebuie să vă mărturisesc că sunt cumplit de obosită şi că în ultimele săptămâni am dormit atât de puţin încât pot număra orele pe degete. Dar azi am fost nevoită să mă deplasez, asta pentru că i-am promis lui George Roca venit taman din Australia că mă duc la lansarea cărţii lui de poezie. Mulţi actori, oameni de la USR, Ionuţ Dolănescu (rili) şi oameni din fostul lot olimpic au fost de faţă. Cum lansarea a durat mai mult decât am prevăzut pentru următoarea întâlnire, spre ruşinea mea, a trebuit să mă fac nevăzută. Asta după ce o doamnă m-a strâns în braţe (evident că am rămas năucă, Doamne) şi un domn mi-a spus să o salut pe Denisa Popescu şi pe Jean Dumitraşcu. Evident că am uitat cum îl cheamă pe domn.
Oricum, cel puţin l-am văzut pe George Roca în carne şi oase după patru ani de corespondenţă susţinută. Hei, şi m-a prezentat public, ceea ce pentru mine a fost destul de… ştiţi voi cum. Adică dacă mă cunoaşteţi cât de cât vă puteţi da seama.
Apoi am fugit la următoarea întâlnire. Nu vă spun cu cine 😀 Doar că domnul a întârziat douăzeci de minute, iar eu am simţit nevoia să-l pârăsc doamnei sale. Şi chiar am făcut-o, uite aşa, să se înveţe minte.
Şi acum vine ceea ce era interesant. Mi s-a spus aşa: cu subiectele şi predicatele din dotare, ok?
Conform statisticii, până ieri, 16-09-09 ora 00:00, s-au vândut 1156 Indicii Anatomice. Apoi a urmat asta: Eşti în topul vânzărilor Crime Scene Publishing, reuşind să-i detronezi chiar şi pe străini. Yeppppppppppp! Şi a continuat cu: Crime-ul e nevoit să scoată a doua ediţie, ne enervezi 😀
Acum puteţi să mă lăudaţi, dar repede până nu-mi trece euforia 😆