Vă rog să mă credeţi că de dimineaţă îmi tot fac un scenariu în minte cu ce să pun pe curat pentru a transfera pe blog. Am avut în cap tot felul de subiecte, dar ulterior mi-am dat seama că doar unul mă ţinea prizonieră. E vorba despre „idee”. Mă rog, mulţi nu veţi înţelege la ce mă refer nici dacă aţi citit „Adolescentul” lui Dostoievski, pentru că cel mai probabil aţi uitat. Dar, oricum, nu are legătură cu acel tip de „idee”, ci cu tema de gândire pe care mi-a plasat-o drept în creier Loredana.
Tocmai de aceea, vă spun cât se poate de sincer că n-am nimic să vă comunic, decât câteva lucruri lipsite de importanţă pentru voi, dar cu substanţă pentru mine.
Tocmai de aceea vă anunţ că Indicii Anatomice au fost anunţate în Ziarul de Duminică (presupun că-i un supliment al Ziarului Financiar) ca făcând parte dintr-un top al săptămânii. Lucru care mi-a fost semnalat de Bogdan Hrib, pentru că eu, evident, sunt prea puturoasă şi pentru a da o simplă căutare pe google pentru a vedea dacă a mai zis cineva ceva despre această carte. Noroc că uneori oamenii îmi spun că se mai întâmplă una sau alta. Altfel cred că aş trăi complet retrasă în micul meu club de bloguri şi în mintea mea creaţă.
Tot pe această cale vă anunţ că voi încerca să am o colaborare cu PRwave. De ce spun că voi încerca. Pentru că nu ştiu dacă voi fi la înălţimea cerinţelor şi nici dacă mintea mea funcţionează la parametrii normali. Ţinând cont că tocmai ieri am confundat două cărţi ale unei autoare cu ale unui autor 😀 Sigur, ar putea părea hilar, dar chiar dacă nu mă durea capul, eram obosită şi desigur că nu am prea multe scuze indiferent de ce spun acum.
Mi se întâmplă la un anumit interval de timp să dau rateuri din cele mai idioate şi mai prosteşti. Dar şi cu asta o să vă explic eu în curând, că şi mie mi-a explicat Dostoievski, întrebându-se el însuşi de ce un om inteligent câteodată nu se poate exprima la adevărata valoare a gândurilor sale. Dacă el nu-mi spunea asta, sincer vă spun că aş fi început să mă scufund într-o frustrare din care nu cred că mi-aş fi revenit curând. Dar atâta timp cât li se întâmplă şi altora cu mult mai deştepţi ca mine, încerc, de bună seamă, să mă resemnez şi să-mi spun că nu sunt doar o paranteză. Doar în anumite zile. Apoi probabil că devin o virgulă sau un semn al excalmării, ca să decat din nou la condiţia de paranteză.
Problema e că nu-mi doresc să fiu mai bună. Şi vorba prietenului şi vecinului meu Mihai: „dacă nu-ţi doreşti, n-ai cum să ajungi acolo unde îţi doreai să fii odinioară”. Şi a spus chestia asta doar uitându-se la faţa mea, fără să-i spun eu ce vreau şi ce nu vreau.
Vedeţi, cu toate că nu aveam nimic de comunicat, tot am spus ceva. Desigur, irelevant, dar luându-l drept martor pe acelaşi Dostoievski vă spun că ceea ce e neimportant pentru voi, ar putea fi de o importanţă majoră pentru mine.
Oana Stoica Mujea 