Cum se poate muri frumos în România

Şi cică să nu-ţi vină să pleci din ţară, că eşti incult. Aşa a zis domnul nostru preşedinte cu p mic, că nu-l merită pe ăla mare. Şi tot aşa îmi aduc aminte, cu indignare, când a scris Crina despre ce se petrece în spitalele din SM, şi cum au sărit toţi deontologii şi inteligenţii: „Nu e adevărat, spitalele sunt bune. Doctorii te pupă şi-n fund”. Doar că au uitat să spună că te pupă în fund după ce mori şi zic: „bine că am scăpat, acum să fugim acasă până nu apare altul”.

 

Din pură fâţâială am ajuns pe blogul lui Crivăţ (apropo, am cartea, miercuri o trimit), unde am citit o chestie şocantă (vă spun imediat). De acolo am intrat pe blogul lui Visurât, pentru că el era cel ce ştia mai cu seamă datele problemei. Aşa că m-am documentat înainte de-a veni aici să mănânc rahat.

 

Undeva în Deva a avut loc un accident. Un bărbat a ajuns la spital grav rănit (nu contează dacă el a produs accidentul sau nu). Şase prieteni de-ai lui s-au dus să doneze sânge, pentru că spitatul, pe semne, nu avea. Dar credeţi că au putut? Nuuu. Pe sistemul nu ai bască, doctorii nu au vrut să primească sânge de la nici unul din cei şase. Nici măcar pe bani nu au acceptat sângele străin în spitalul domniilor lor, pentru că aşa au vrut ei.

 

Nu ştiu exact ce s-a întâmplat cu omul acela, dar presupun că nu jubilează prin saloanele respectivului spital. Acum nu ştiu nici cât e vina doctorilor şi cât a legilor cretine care guvernează ţara asta. Dar avem Minister al Turismului, bă, că ăla al sănătăţii e în concediu de douăzeci de ani. Dar, oricum, şi doctorii sunt vinovaţi moral, dacă nu în alt fel. Pentru că aşa ceva i se poate întâmpla oricui. Şi stai ca boul şi vezi cum mori cu orele în timp ce ăia se câcâie pe ei că nu pot lua sânge de la nişte oameni care vor să te ajute pentru că sunt motive.

 

Nu numai că asta e ţara în care trăim, dar ăsta e şi sistemul de sănătate pe care trebuie să-l folosim, plătit tot de noi. Pentru că nu avem altul. Asta este, nu avem nici unde ne face o analiză ca oamenii. Acum eu nu zic că nu sunt şi doctori de bun simţ, dar, din păcate, atunci când ai o urgenţă, nu prea ajungi la cei de bun simţ. Ajungi unde apuci, că pe tine te doare şi n-ai timp să te informezi că s-ar putea să dai colţul.

 

Da, ştiu, sunt o nenorocită. Când în ţara asta e numai bine, pace şi armonie, m-am trezit eu să spulber vise. Ce idioată pot fi.

Anunțuri

13 comentarii la “Cum se poate muri frumos în România

  1. S-ar putea ca, într-adevăr, regulile privind donarea de sînge să fie prea restricitive, unele aparent absurde. Dar să nu uităm că se recoltează minimum 400 ml şi asta nu e chiar joacă (am donat sînge şi ştiu cum e). Ajunge să ai hemoglobina prea mică sau tensiunea prea mare şi nu mai eşti acceptat ca donator, pentru binele tău în primul rînd. Există şi o reglementare europeană în acest sens.
    Cu buletinul nu ştiu cum este, nu văd de ce ar conta unde locuieşti. Cred că aici e de vină faptul că nu există un sistem informatizat integrat pe toată ţara.

  2. Mai exista si medici care profeseaza din pasiune si cu pasiune. Un caz concret am cunoscut acum 10 ani la Cluj, la clinica de chirurgie buco-maxilo-faciala pastorita la vremea aceea de doctorul Ovidiu Rotaru. Eu am fost internat acolo dupa Craciun in vederea operarii. Doctorul , om tanar, a venit in fiecare seara sa ma vada cum ma simt, daca nu am vreo problema.Era in perioada sarbatorilor de iarna, cand cam toata lumea numai la munca nu sta cu gandul…

  3. Buna, Oana, sper ca esti bine. M-a impresionat articolul asta… Lucia are dreptate, exista reglementari europene, care trebuie respectate. Iar Adrian, spune bine, sunt oameni si oameni.
    „Sa mori frumos”?! E si asta o arta, intr-adevar… Numai tu cu talentul tau puteai sa dai titlul asta.. Sa iti mearga bine si sa ai noroc in tot ce faci. Multe salutari si alor tai. Sper sa ne vedem curand.

  4. E al dracu de naspa cu sangele. Daca la italieni sau spanioli de ex au politici foarte ample de colectare de sange, programe sustinute, caravane etc, la noi e foarte rudimentar. Pe langa buletin si ratia de 400 ml, (nu vor mai putin) daca ai sub 60 kg sau peste 60 de ani – pa, daca ai mancat sau baut (nu alcool) in ziua aia – pa, daca te duci in pantaloni scurti – pa… Tu donezi intr-o banca de sange, si tre sa pt cine daca vrei sa dai pt cineva, ca ei sa ia din rezerva pentru ala, si au fost cazuri de grupa rara (ph-ul) in care alambicarea sistemului a facut sa dea coltul cetateanu vizat… Da deh, acu sa ne facem sange rau? Nu ni-l mai primesc aia dupa-aia!

  5. PS are un cetatean (Huxley parca, nu sunt convins) o exprimare tot asa, care mi-a ramas in minte, ceva de genul: X a stiut sa moara, din timp, parca in rate…

  6. Lucia, indiferent de reguli, zic eu, omul ala murea. Un doctor care a jurat sa-si ajute pacientul, ar fi trebuit sa treaca peste prostiile astea.

    Adrian, n-a zis nimeni ca nu.

  7. Buna, Corina, da, reglementari, dar totusi. Si eu sper sa ne vedem curand 🙂

    M3, adica daca sotul meu are nevoie de sange, avand aceeasi grupa si RH ca si mine, eu avand sub 60 Kg nu ii pot salva viata? Atunci n-am decat sa ma tai singura si sa-i oblig sa ia sangele ala. Ma rog, pana la Kg sunt sigura ca mi se descopera altceva pentru care nu as putea.

  8. Deci Oana te rog sa-ti pui niste caramizi in geanta ca sa-mi poti dona sange… 🙂
    Gluma ca gluma dar situatia e tragica in tot sistemul sanitar. Am internat-o pe mama acu vreo doi ani la Spitalul vechi din Satmar dar nu mult a lipsit sa omor doctori si asistente asa multa nepasare am vazut la ei.Cum a scos babacu ceva „vaselina” s-au transformat subit… De nu as fi vazut cum merg treburile intr-un spital de stat din Italia as fi zis ca asta e. Dar asa… Si nici nu stiu care ar fi solutia pentru redresarea sistemului.Pentru asta exista ministerul sanatatii,platit din bani publici,dar se pare ca-s doar incompetenti in conducere…

  9. M3, am inteles, o sa tin niste sange in geanta 😀

    Adrian, Ministerul sanatatii are alta treaba, nu le pasa lor de cine moare prin spitale. Ei au de furat, lasa-i in pace, ca apoi zici ca sunt prea saraci si nu-ti convine 😛

  10. e putin probabil ca sangele care il doneaza cineva pentru cineva sa ajunga chiar la cineva-ul acela, din cauze obiective / nu se potriveste grupa sanguina si alte alea (grupa sanguina e doar prima chestie). Si celelalte masuri de restrictie au scopul de a nu pune in pericol viata pacientilor sau donatorilor. Daca ai sub 60 de Kg nu prea ai destul sange ce sa dai ca lesini pe acolo, si poti sa faci complicatii si sa mori. Nu frecvent dar exista. Si cantitatea de sange donata e standardizata, si nu se poate mai putin ca e prea scump cu analizele cu pastrarea, una alta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s