Curată nebunie

De câteva zile alerg din viaţa mea spre viaţa altora, legată într-un fel sau altul de a mea. Nu mai am timp, pentru că sunt obosită. Şi îs obosită, tocmai pentru că nu mai am timp. Cu toate astea îndrăznesc să-i promit Luciei că până mâine va avea o piesă – poliţistă. Nu pot să o scriu pe cealaltă la fel de repede, aia genială, că are nevoie de rumegări consecutive, aşa că na. Nu pot. Dar o piesă poliţistă de vreo treizeci de pagini pot scoate, mai ales că am deja vreo zece. Până la urmă ce îmi e cu alergatul, ce îmi e cu scrisul, tot un drac.

Cred că azi m-a înviorat puţin Ion Borgo, căruia îi mulţumesc şi pe această cale pentru surpriză. Cu toate că nu ştiu ce am făcut să merit atâta bucurie de la un om aşa bun. De fapt, ştiu sigur că n-am făcut nimic. Dar că am meritat sau nu, tot am primit şi am rămas cu gura căscată. Era şi cazul, cică şi aşa vorbesc prea mult.

Am vrut să scriu ceva vesel, dar nu sunt în starea potrivită. O să-mi revin şi o să revin aşa cum v-am obişnuit. Doar v-am spus că alerg din viaţa mea în a altora. Credeţi că a lor e bună? Nu e. Asta e, le rumeg şi pe astea.

Reclame