Hei, nu ăla real, nu vă bucuraţi sau întristaţi, după caz. Că nu e cazul. Al nostru, adică ăla real nu vrea nici măcar să ne scutească, dar să mai viziteze şi lumea cealaltă?
Eu nu de ăsta vorbesc, ci de ăla din carte. Cum care? Aia cu Lala. Nu ştiu dacă moare Presidentul ori ba, dar i se întâmplă ceva sigur. Vă întrebaţi acum, desigur, ce treabă au bloggeri cu politica. Ei, treaba mea, ce vă băgaţi? Ştiu eu ce treabă au. Nici măcar ei nu ştiu că eu ştiu. Că au avut încredere în Iolanda Ştireanu, dar ea mi-a spus tăt 😉
O să ziceţi că am fost influenţată de evenimentele recente. Niet, de mult voiam să îi fac ceva Presidentelui, uite aşa, de rea. Dar vă promit că eu nu-i fac nimic, Lala e cu capsa. Şi ăleia când i se pune, ştiţi şi voi cum e ea. Dacă nu ştiţi asta este, dar şi dacă ştiţi, bănuiţi că nu-i de joacă.
No, trebuie să vă spun că acest roman e din jumătăţi, una cu două crime, alta cu nouă. Exagerez, desigur. Dar o să aveţi impresia, după primele şaizeci şi ceva de pagini, că aţi plonjat în altă carte, chiar dacă sunt aceleaşi personaje. Uite mi-a venit aşa, că doar am rescris-o de patru ori până la urmă, aşa că era cazul să o fac să-mi placă şi mie cât de cât, nu numai celor ce-o citesc. Şi aşa am ajuns să fac. Cred că în curând, părerea mea, Lala se va confrunta cu un criminal de facebook. Şi cred că omul ucidea pentru că nu mai suportă jocul Farmville. Ei, voi ce ziceţi? 😀
Oana Stoica Mujea 