Sunt foarte, foarte întoarsă pe dos, din foarte, foarte multe puncte de vedere. Aşa că n-am chef de frecuşi de icre. Şi pentru asta vă las cu nişte sâni mari, care fac parte dintr-un text minuscul din Sărutul Morţii.
Iertare, dar deja am o săptămână de nervi intenşi. Parcă toate se sparg în capul meu şi nu vreau să zbier pe blog, de fapt, nu vreau să zbier deloc.
Şi dacă textul vă enervează, atunci citiţi aici, aici şi aici. Poate găsiţi ceva pe placul vostru. E pentru toate gusturile şi toate vârstele.
„Mă văd pe mine cu ochii minţii, intrând în camera ei de la etajul şapte. Era înghesuită ca toate camerele asasinilor, dar a ei părea mai luminoasă. Niciodată n-am înţeles cum a proiectat acel dulap care se agăţa pe perete, se făcea pat, măsuţă de cafea sau chiar o masă ceva mai mare unde se putea mânca. Era cea mai ordonată fiinţă pe care am cunoscut-o vreodată. Atunci stătea în faţa ferestrei pe care o rază de soare, rece, o mângâia duios. Era doar în bikini, lăsându-şi sânii mari, fermi, să capteze răceala soarelui. Avea ochii închişi, iar părul blond îi acoperea sfârcurile.
O văzusem de multe ori aşa înaintea unei misiuni. Stând acolo aproape goală, cu trupul cărnos, bine făcut, puternic şi totuşi mlădios. Am dorit-o din prima clipă. Motivele fiind multiple. Semăna cu mama. Nu că mi-aş fi dorit vreodată să fac sex cu mama, doar că întotdeauna mi-a plăcut să-i ating pielea moale, să o mângâi, să o dezmierd. Iar ea îmi amintea toate astea, în plus, adusese sexualitatea. Acel sentiment ce te gâdilă din capul pieptului până în sex. Transpirasem. Pistolul mi-a căzut din mână, iar ea a tresărit. O clipă am crezut că mă va prinde în braţele ei, că mă va săruta, că mă va mângâia, că mă va ridica în al nouălea cer. Dar, pentru prima oară, ea mi-a cerut să plec. Şi fără a mă întoarce să-mi iau pistolul, fără a privi în stânga sau în dreapta, am pornit pe hol cu paşi apăsaţi, dar deloc hotărâţi. Am ajuns la lift şi-am tras aer în piept. M-am întors pe călcâie şi am luat-o la fugă.
Uşa camerei ei era deschisă, iar ea, aplecată, deasupra pistolului pe care-l lăsasem să-mi scape. L-a ridicat şi fără să mă privească mi l-a întins. Dar eu am închis uşa. Am trântit-o. Lăsând sunetul ăla infernal să-mi bubuie în urechi. Doar că abia târziu mi-am amintit de el. Un sunet ca o bombă cu ceas abia declanşată.
Mi-am înfipt mâinile în chipul ei şi am sărutat-o. Ea nu s-a opus. Şi-a lipit trupul de-al meu şi pe lângă buze şi sânii noştri s-au întâlnit.”
Asta s-a întâmplat acum, adică la 19:55, cu aproximaţie – în cazul în care găsiţi vreunul din ăia morţi, să ştiţi că n-am fost eu.
Erau vreo şase oameni, toţi îmbrăcaţi în portocaliu. Trei la trei. Trei doamne în etate bine şi trei neni nici, nici. Băteau la uşi şi încercau să intre în casele vecinilor mei. Nimeni nu i-a primit. Au bătut şi la uşa mea. Eu m-am uitat pe vizor şi am zis: „Ăştia sunt după bani”. Xreder priveşte prin acelaşi vizor şi-mi face cu ochiul. Deschide.
Una din doamne spune: „Suntem cu campania domnului Băsescu, ne primiţi o clipă?”.
„Mnu!”, zic eu categoric.
„Îl susţineţi pe domnul Băsescu?”, întreabă femeia.
„În nici un caz” zicem amândoi.
„Ei, voiam să facem un sondaj, dar dacă aveţi altă opţiune noi trebuie să v-o respectăm”.
„Exact aşa trebuie”, am spus. Iar doamna, cu alaiul, a pornit la următoarea uşă, unde, vecina, mai nervoasă din fire, iese şi urlă pe toată scara:
„Mai plecaţi dracului cu handicapatul ăsta de aici. Sunteţi peste tot în oraş, nu mai poate omul respira de Băsescu”.
Şi-a trântit aşa de tare uşa că s-au zguduit şi pereţii mei. Dacă aş fi plăcut-o măcar puţin pe vecina din faţa mea, bârfitoarea blocului, aş fi ieşit şi i-aş fi strâns mâna. Dar ţinând cont că n-am astfel de sentimente faţă de ea, şi nici nu vreau să-i strâng mâna, m-am abţinut. Dar am zâmbit în sinea mea gândindu-mă că noi am fost cam politicoşi.
Dar, în apărarea vecinei nebune, trebuie să vă spun că toată ziua pe centru se plimbă nişte puşti îmbrăcaţi în portocaliu. Ce fac ei? Habar n-am, m-am tot ferit să le apar în faţă. Şi dacă îi văd pe acelaşi trotuar cu mine, prefer să traversez.
Păiii, da. Am fost la bunica. Am fost la cumpărături. Am fost la librărie. Am fost să cumpăr un… nu ştiu ce e ăla. În fine…
Aşadar, pentru piteşteni: mai sunt două exemplare din Indicii Anatomice la Librăria Eminescu. Aia din centrul centrului. N-au putut să verifice dacă sunt şi la Casa Cărţii, dar presupuneau ei că nu prea multe în orice caz. S-au vândut cam bine mi-a zis vânzătoarea. Dar cine se grăbeşte primeşte. Nu vă mai spun că mi-am cumpărat zece cărţi azi căutând de fapt doar una singură. Aşa am ajuns la: Dragi bloggeri piteşteni şi cititori, cum puii mei citesc eu „Cronica unei morţi anunţate” dacă nu se găseşte niciunde. Doar la Librăria Mea n-am ajuns să o caut. Mâine. Dacă nu ce ne facem? Cine mi-o împrumută? Ţineţi cont că am mers pe jos prin ploaie, da? Că centrul pietonal e pietonal 😀
Vă mai spun că aici puteţi citi despre doi ori bestseller. S-ar putea să fiţi interesaţi, mai ales că am şi trei zile de lansări. Că celelalte două nu le ştiu. Dar le-om afla dacă se îndură cine trebuie 😉 Mai la noapte, tot aici, puteţi citi despre cocoşat, dacă vă interesează. Şi ar fi bine să fie aşa, pentru că eu vreau trafic. Ne-am înţeles? Good.
Acum dacă vă spun că am dat în mintea copiilor sper să mă înţelegeţi, tocmai mă voi apuca să citesc o carte funny pentru ăia mici. E ca la desene, abia aştept 😀
Şi după cum v-am spus, cu Sărutul Morţii nu mă grăbesc. După cum mi s-a spus, subtil ce-i drept, dacă mai trimit vreun manuscris până în martie voi fi ucisă. Nu m-am hotărât dacă e bine sau rău. Dar mă mai gândesc. Altceva ce mai vreţi? Nu v-am spus că n-am chef de bloggerit? Sunt prea concentrată în nişte cărţi. Plus că o idee de teatru mă bântuie. Dar nu va fi nici aia prea curând pentru că nu e bătută în cuiele neuronale. Dacă o fi să mai vreau să vă comunic ceva, o voi face.
Ehe, da, atunci când ai zeci de sateliţi cu zeci de coordonate pentru a găsi ce te interesează şi să mai şi meargă e treabă grea. Aşa că am pierdut trei ore căutând un singur canal care s-a mutat pe un alt satelit (o fi bine cum vă spun?). adică Canale 5. Dar, din fericire am găsit şi Rai Gulp, un program cu milioane de desene animate, dar şi Rai Storie sau 50 Canale. Toate foarte bune. Sigur, n-am găsit Hallmark, dar îl am pe RDS, iar eu nu mai am chef să-l caut. Presupun că undeva pe netul ăsta se găsesc şi coordonatele exacte. Dar nici de alea nu mai am chef acum. Ştiu doar că până la 22 voi citi „Cocoşatul are alibi”( trebuie să vă spun că pentru o carte scoasă la Editura Universitară, are inacceptabil de multe greşeli, dar subiectul e super mişto) şi apoi mă voi uita la Grande Fratello zece, dacă nu mă înşel.
Adică lenevesc, pentru a se înţelege exact.
Nu mă mai pot uita la politică. Îmi e foarte, foarte silă. Îmi pare rău, dar nici nu mai pot citi despre politică din pricină de aceeaşi silă.
Netul… hmmm… cred că am început să mă dezobişnuiesc. O oră maxim îmi cam ajunge pentru tot ce aş vrea să fac pe internet.
Scrisul… hei, am un capitol întreg 😀 Ştiţi ceva? De fapt sunt în pauză, uite aşa 😆 Şi cam atât, mă amuz teribil cu Rai Gulp aşa că… sorry, trebuie să plec 😛
Sunt destul de agitată şi am multe de făcut. Din această pricină nu prea am timp de net, bloguri, facebook sau alte asemenea distracţii. Recunosc că azi după ce am pierdut două ore de somn din pricina domnului China, pentru că soţul meu a zis că-i musai să mă uit. Mă rog, am reglat-o cu China, va trebui să-mi plătească cele două ore de vegetaţie 😀
În plus, am citit o carte excepţională cu o mare încărcătură psihologică. Mare, mare. Puteţi citi despre ea aici, ca de obicei. Vă jur că e senzaţională. Ce am făcut în rest… chestii.
Nu am chef de poveşti şi nici de aberat, aşa că n-am decât să mă retrag, probabil la o altă carte sau altceva.
Am mers la Librăria Mea şi am ajuns la Zahana. Asta nu vă povestesc, poate or spune ceilalţi, mie îmi e lene.
Vă spun doar că George Cernătescu chiar l-a despicat pe „Detectiv fără voie” în şpe. Adică: de ce a zis de nu ştiu ce lampă tv? De parcă n-am fi citit aceeaşi carte. Ba chiar ne-a spus, la pagina 105 jos de tot zice de lampa aia. Ema i-a povestit cartea lui Adi, pentru că el a venit cu tema nefăcută şi a luat patru, dar s-a comportat bine, aşa că are zece la purtare 😀 Evident că am sărit cu gura: „De Mecena nu zice nimeni?”. Ioana şi Raluca s-au grăbit să zică. Nu te pui cu nebunul 😉
A venit şi Xreder, am terminat cu ciopârţirea cărţii şi ne-am pus pe râs. Din motive pe care nici noi nu le-am înţeles. Dar până la urmă am ajuns la concluzia că pentru data viitoare avem de citit două cărţi: „Cronica unei morţi anunţate” a lui Marquez şi „Sex cu femei” a lui Suciu. Următoarea întâlnire e pe şase, adică peste două săptămâni. Eu m-am scos că n-am de citit decât o carte, la fel şi Ioana care a propus-o pe prima. Şi uite aşa eu cu Ioana suntem scoase 😀 Pe ceilalţi să-i văd.
Presupun că pentru data viitoare va anunţa Raluca unde se va ţine întâlnirea. Nu de alta, dar să nu ne bazmucim.
A, şi trebuie să vă spun că Ioana mi-a confiscat „Detectiv fără voie”, integrala adică. Aşa că am plecat cu dex şi m-am întors fără 😀
Din ce în ce mai mişto sunt întâlnirile astea ale noastre. Parcă nici nu-mi vine să-l mai înjur pe Dumis care propune lectura şi nu vine. Evident că el propune dar nu citeşte 😉 Să mai ai încredere în oameni 😛
Acum ajunsă acasă mi-am dat seama de ceva. Aşa că am o întrebare pentru Ema: Vrei să fii imaginea Iolandei Ştireanu? Cred că te-ai potrivi foarte bine. Bine, gândeşte-te! Nu trebuie să-mi răspunzi pe loc. Dar până săptămâna viitoare ar fi bine, să îţi fac o poză 😀
Şi cu asta am dat raportul. Ziua s-a terminat genial şi eu am râs bine 😆
P.S: Am făcut şi pe şoferul şi nici nu m-au plătit. Adi ar trebui să scoată mulţi bani pentru că m-a băgat pe drumul ăla întunecat cu multe gropi 😀
Sufleteşte sunt pregătită. Cartea e citită de mult timp. Acum rămâne doar să ne întâlnim şi să-l descoasem pe George Arion în şpe 😀 Apoi urmează, desigur, tema pentru data viitoare. Şi tot aşa.
Dacă vreţi să citiţi o carte cu adevărat genială, vă recomand cu cea mai mare satisfacţie „Sex cu femei”. Lăsaţi-mă să vă dau citatele următoare:
[ „Avem de-a face cu oraşul, i-am destăinuit Gabriellei, „el este uriaşul consumator de energie. Dacă n-ar exista locuitorii, oraşul ar căpăta măreţia unui muşuroi dar cred că e prea târziu, sute de mii de oameni sînt în slujba lui, în apartamentele lui, în fabricile şi magazinele lui. Din această cauză s-au micşorat, au devenit meschini şi falşi, deplorabili. Pretinsa dezinhibare nu e decît o pavăză, îşi imaginează că astfel se pot apăra, sunt executanţii unui comportament impus de acest trivial tutore, sînt în controlul acestei puteri hulpave şi oculte ce le mistuie tandreţea şi iubirea”.]
Şi…
[ Azi, o cerşetoare împărţea pîine la cîini, îi mîngîia, le vorbea cu dragoste maternă îi răsfăţa. Uimitoarea secvenţă s-a topit odată cu plecarea ei, cu dispariţia ei printre maşinile oprite la semafor. Cocoşată sub genţile şi plasele în care-şi ţinea mizera agoniseală, a părăsit senină cîmpul vizual al consumatorilor de cafea ce eram noi, neputincioşii. M-am simţit umilit de graţioasa lecţie de viaţă]
Şi mai sunt şi altele mult mai geniale. Pur şi simplu m-a dat pe spate cartea asta. Sunt îndrăgostită de ea. De ce nu mi-a spus nimeni că e aşa de mişto? Oricum, puteţi citit despre ea pe Club.
Astăzi între trebi am reuşit să ajung cu maşina soţului meu la spălătorie. Vă voi spune eu şi cu spălătoria, pentru că nu îmi vine să cred că în Piteşti – România există patroni care-şi respectă aşa mult clienţii. Am rămas blocată, dar asta e altă poveste. Aşa ca să nu stau degeaba o oră am luat cu mine cartea lui Straub „Copiii pierduţi”. Am citit vreo 80 pagini. Nu mă mai pot dezlipi de ea. Şi eram sigură că e o tâmpenie. E minunată. Sunt din ce în ce mai extaziată în ceea ce priveşte cărţile. Şi dacă v-a plăcut cartea „Obiecte ascuţite” pe asta o veţi adora. Dar e şi un pic horror, dar nu în genul ăla în care vă aşteptaţi voi. Oricum, sunt atât de multe sentimente acolo că e greu să nu rămâi copleşit.
Şi cu asta, basta. Încerc să fac câte ceva până la întâlnirea de la Librăria Mea. Abia aştept. Am un teanc de cărţi de cărat după mine. Păcat că aparatul foto nu merge, în puii mei. Ne auzim pe seară şi aşteptăm pe oricine doreşte să mai afle ceva despre cărţi.
Am fost la Slobozia – adică Ialomiţa. Ştiţi voi unde, mă rog, voi ştiţi cam tot. Pentru mine a fost prima oară şi trebuie să mărturisesc că mă aşteptam la un oraş anost, unul din acelea clădite pe satele vechi. Ei bine, nu e aşa. E chiar mişto oraşul. Iar Biblioteca Judeţeană Ştefan Bănulescu este cu adevărat fabuloasă. Pentru a fi la punct cu evenimentele ce se vor petrece acolo puteţi accesa siteul bibliotecii.
Doamna Director Mihaela Racoviţeanu e o super doamnă. În plus e foarte frumoasă, lucru care m-a uimit. Şi are zeci de proiecte interesante. Aşa că prin martie voi face o lansare la penitenciarul Ialomiţa la invitaţia doamnei Racoviţeanu, care s-a implicat foarte mult în acest proiect. Mi se pare de-a dreptul senzaţional şi abia aştept.
Publicul a fost numeros, numeros. Vreo cinci clase de liceu pe lângă ceilalţi care terminaseră de ceva timp cu şcoala 😀 Mi s-a părut imperionant. Nici o altă bibliotecă nu s-a implicat atât de mult în asemenea proiecte. Chiar am avut senzaţia pentru prima oară în viaţă că se poate şi în România. Dar mai multe nu vă spun, pentru că abia am ajuns acasă şi n-am chef de povestit.
Azi v-am dat un link către Prwave, nu pe ăla trebuia să-l dau, dar Iulia de la Tritonic m-a indus în eroare 😀 Citiţi aici dacă sunteţi interesaţi.
În plus, în Cancan a apărut o scurtă prezentare a Elfei. Bănuiesc că tot Simonei trebuie să-i mulţumesc, dar sunt, totuşi, derutată ştiind că ea nu mai e la Cancan. Dar Simonei îi mulţumesc oricum pentru orice, asta nu se pune 😉
Cenuşa de trandafir a venit şi ea cu o recenzie a Indiciilor. Maică, câte recenzii au avut indiciile astea.
Gura Ialomiţei spune şi ea ce-a înţeles 😀 Îmi cam vine să zâmbesc, dar nu o fac. Încerc să par sobră 😛 De fapt a zis bine, dar lasa loc interpretărilor inutile. În fine.
Ziarul Ring are un concurs cu Indicii Anatomice. Mă rog, dacă mai aflu ceva, că Bogdan are mania de-a-mi umple mailul cu din astea, vă spun cu siguranţă 😛
Aaa, şi ce-am făcut azi? Da, da, asta vă interesa. Am fost la bunica, deci nu e interesant 😉
Oana Stoica Mujea 