Amorţită

Nici măcar nu mai am puterea să mă enervez. O fi din pricina ploii. Mi-o fi luat şi ultimul strop de adrenalină. Nu mă mai pot enerva. Sau o fi din cazua faptului că m-am enervat atât de mult cu ceva timp în urmă încât am rămas goală pe dinăutru la fel ca Lala când a ucis şi n-a avut nici un sentiment? Aşa o fi, nu îmi dau seama. Dacă Lala ucide oameni, eu cred că-mi ucid sentimentele. Apoi lumea se va întreba de ce am ajuns să fiu o scorpie sociopată, de parcă n-ar şti. Şi de la uciderea sentimentelor s-ar putea să ajung la cea a oamenilor, şi nu în plan imaginar. Hmmm, şi aş şti şi cum s-o fac fără să-şi dea nimeni seama 😀

Nu, clar nu e din cauza ploii. Îmi trece mie ceva prin cap, ceva rău, foarte rău, dar ca de obicei o să mă abţin. O să zac în amorţeală, pentru că mie îmi e frig, chiar dacă în casă sunt 27 grade. Nervi nu îmi mai pot face pentru că înveţi, atunci când ai o bunică cam dusă, să tragi aer în piept, să numeri până la zece şi să o laşi să se descarce. Ba chiar să-i faci şi goange pentru a o face să râdă şi să uite. Apoi pleci cam imun de la locul faptei şi vreo săptămână nu te mai enervează nici dracu’, pentru că ai tendinţa de-ai trata pe toţi cu înţelegere. Asta până răbufneşti şi înjuri ca la uşa cortului. Dar asta mi se întâmplă în trafic, indiferent dacă celălalt participant e vinovat de ceva sau nu. Cred că de acum încolo, cel puţin câteva zile, doar cei care îmi sunt cu adevărat prieteni mă vor mai găsi pe facebook. Până unii oameni nu se conving că nu mai au ce căuta aici fac o pauză. Nu definitivă, dar nu vă voi mai vorbi decât când voi avea vreo lansare, când voi scrie despre o carte în partea cealaltă sau chestii de genul ăsta.

M-am cam plictisit de anonimii bloggosferei, care nu sunt în stare să îţi spună ce îi doare decât bine îmbrăcaţi în haina groasă a anonimatului. Am ajuns să nu îi mai suport pe cei care se ascund în spatele unui nume virtual, doar pentru că nu au curajul să îţi spună în faţă cine sunt. Cred că m-am plictisit într-o măsură mai mare şi de blog în sine. Să nu mai spun de toţi cei care simt nevoia să-şi reverse propriile frustrări în capul meu.

În momentul ăsta stau turceşte, vă rog să mă judecaţi, pentru că la asta vă pricepeţi. Şi vă rog să-mi spuneţi voi cam ce am voie să scriu sau nu aici. Sau cum am voie să mă comport. Poate că nu mai am şapte ani, dar din moment ce deranjez atât de mult o mână de oameni, probabil că au tot dreptul să mă reeduce după chipul şi asemănarea lor. Da, să curgă mailurile şi spamurile. Oricum sunt mult prea ocupată cu viaţa reală pentru a vă băga în seamă.

Singurul lucru bun din chestia asta este că într-o zi voi scrie un roman pe care o să-l dedic tuturor cretinilor, frustraţilor etc, aşa cum a făcut şi Stanley Bing la începutul cărţii „Sun Tzu era un biet mototol”. O, şi vă mulţumesc de acum pentru că îmi întăriţi caraterul şi îmi daţi posibilitatea de-a vă urî. Cred că aia va fi o carte foarte bună 😀

Anunțuri

16 comentarii la “Amorţită

  1. Soro!
    Desi sunt intr-o situatie usor stanjenitoare, ca pot fi lesne confundat de tovarasi cu vreun vizat pricina fiind nick-ul, fac totusi pe cocosul. Asadar, am cu un an si vreo doua luni mai multe intrigi josnice sau obscure, mai multe sapaturi, pedici si bate la gioale ca tine 😉 . Dureros e cand vin de unde te astepti mai putin sau de la prieteni sau apropiati, ceea ce inteleg ca nu e cazul. Atunci, ca abordare, eu uzez de detasare. Ceea ce cu riscul de a-mi da vreo doua in gura, virtual fireste, iti recomand. Cand faci ceva care are adrisant o mare de insi, este mai mult decat inevitabil sa nu fie printre ei niste Gici Contra. Eu inca de unu aprobat la unison, indiferent de domeniu, nu am auzit. Dar detasarea nu implica dezarmare(asta nu face decat sa dea apa la moara si sa se unfle-mn pene unii) ci o doza de indiferenta sau mai bine spus folosirea unui scut selectiv prin care sa lasi sa treaca numai ce e constructiv.
    Acu’, dupa cum cantaresc situatia, am doua posibilitati:
    1. sa in recomand sa privesti poze cu insule tropicale sau poze de pe unde ati fost, si afara erau 40 de grade
    2. sa reusesc chiar sa te enervez cu ceva
    (Mizez pe a doua, ai vazut ca ma pricep 😉 )

  2. Haaaa, pun pariu ca turisticus a aflat de tine de la mine de pe blog. 😉 Ia sa ma uit eu pe la statistici sa vad daca a plecat spre tine.
    Aaa, si pentru ca veni vorba de cei care spun ce-i doare, sa spun si eu ca pe mine nu ma doare nimic. Doar spatele, din cand in cand, capul cand amestec bauturile (hei, destul de rar, da?), ochii cand stau prea mult in fata ecranului (destul de des), articulatiile cand ma trage curentul, ceafa tot atunci si sufletul cand … cand ???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s