Acu’ acasă :P

Mişto la Slobozia. Lume multăăă. Tineri mulţiii. Nici urmă de Voicu. Am o poză, apoi aparat clacat. Restul de poze sunt la tritonici, dar cred că numai de descărcat poze nu le arde. Şi mâine spre seară vă spun mai multe. Până atunci… citiţi. Ce vreţi voi, numai să o faceţi. A, da, câştigătorii elfei vor primi curand coletele. Mâine le pun la poştă. No, mi somn. Bye!

Update: Un ochi aici

UPDATE2: Doi ochi: unul aici, altul aici – cred ca trebuie sa-i multumesc Simonei 🙂 

Si o recenzie aici. Gata!

Mâine la Slobozia

Regina Elfa_rgb                          indicii_anatomice_banner-iunie

Mi-am terminat treaba pe ziua de azi şi sunt obosită. Mai ales că n-am dormit în ultimele douăzeci şi patru de ore decât cinci ore şi alea pe bucăţi. Cred că o să încerc să-i dau o şansă somnului.

După cum spuneam mâine sunt la Slobozia de Ialomiţa, că mai e una şi în Argeş. Asta aşa, pentru a nu crea confuzii. Da, se lansează Regina Elfă, dar eu doar voi vorbi despre ea ca despre un basm puţin atipic. Un basm pentru tineri, dar şi cei mai în etate îl pot încerca. Însă, cu toată împotrivirea, dacă va fi, voi prefera să vorbesc tot despre Crime Scene şi despre Indicii Anatomice. Asta din mai multe motive. Nu prentru că nu mi-ar plăcea Regina, chiar îmi place după ce am recitit-o, dar nu mai vreau să vorbesc despre SFFH. Iar dacă până la Gaudeamus nu o să apară Parfumul Văduvei Negre, nu am de gând să mă duc să lansez Dinastiile. Nu e răzbunare, puteţi să-i spuneţi prostie dacă doriţi, dar nu mai vreau să fiu asociată cu genul mai sus amintit din care doar elitele fac parte. La Crime se mai acceptă şi ăştia mai proşti ca mine.

În curând pe punct ro voi avea şi un blog destinat cărţilor crime pe care le scriu. Cu multe explicaţii, aşa cum e frumos să fie. Şi sper ca domnii dernajaţi de prezenţa mea să nu încerce să-l dea şi pe ăla jos cum fac cu bietul Club. Îi mulţumesc în mod deosebit domnului care-şi dă silinţa, din păcate ip-ul m-a dus şi la persoana din spatele celui deranjat. Dar dacă tot nu are treabă acasă să mai încerce. Cine sunt eu să mă opun?

Aşa că ne vedem mâine la Slobozia.

Sărutul morţii – fragment

Şi nu, nu e SFFH. Doar un fragment ce abia l-am terminat.

TheKissNo2_preview

– Ce ai aflat de Ioriş?

Mi-am pus palmele una în cealaltă. Apoi le-am strâns una în alta, încercând să nu-mi încleştez dinţii.

– Nimic. Nici măcar n-am încercat. Nici chiar acum când revăd totul cu atâta uşurinţă. Îmi amintesc cele mai neverosimile detalii, dar pe el nu îl regăsesc acolo decât ca o pictură. O figură care ar fi putut la fel de bine să dispară din viaţa mea fără a mă apăsa în vreun fel. Un chip pe care-l poţi uita. O pictură ce nu îţi e indispensabilă. Ioriş a fost în viaţa mea ca pictura dintr-un muzeu. Am văzut-o o clipă, am avut un anume sentiment privind-o, dar nu am fost tentată să merg mai departe, aşa că am pornit pe drumul meu, lăsând pictura, chipul, să se prăfuiască în locul acela. Nu neg, uneori mă gândesc dacă cineva a mai văzut această pictură. Dacă a fost ruptă, arsă sau doar pierdută. Dar ce mai reprezintă o pictură, una neimpresionantă, pe care am văzut-o acum douăzeci şi cinci de ani?

Chipul lui rotund şi gras era acum palid. Luă batista din buzunarul ce-l avea în dreptul inimi şi îşi şterse fruntea.

– Nu te-ai gândit că ar putea avea nişte răspunsuri?

Zâmbetul mi-a apărut în colţul gurii ca un joc al imaginaţiei.

– Un timp, da. Apoi mi-am dat seama că un copil de trei ani nu ar putea avea decât răspunsuri pe care ei i le-au băgat în cap.

– Te gândeşti că au pus mâna pe el?

Am ridicat din umeri, mi-am întins picioarele şi mi-am smucit privirea spre fereastră.

– Mă gândesc doar că zece ani din viaţa mea au dispărut în neant. Iar alt răspuns nu am. Eu trebuie să trăiesc cu asta, el poate nu mai ştie nimic. Nu are nici un rost să iei un tablou prăfuit, de ani de zile, şi să-l pui în living. Mai ales dacă acea operă nu îţi trezeşte nici un sentiment.

M-am ridicat şi am privit cadranul ceasului. I-am zâmbit doctorului Black şi am pornit spre uşă.

– Unele lucruri e mai bine să nu le ştii. E mai înţelept.

Când am ajuns pe hol n-am văzut decât pereţi albi, ceea ce mi-a amintit de moarte. Moartea în Rusia fusese albă şi îngheţată. Am tremurat.

UPDATE: Despre Crime Scene

Amorţită

Nici măcar nu mai am puterea să mă enervez. O fi din pricina ploii. Mi-o fi luat şi ultimul strop de adrenalină. Nu mă mai pot enerva. Sau o fi din cazua faptului că m-am enervat atât de mult cu ceva timp în urmă încât am rămas goală pe dinăutru la fel ca Lala când a ucis şi n-a avut nici un sentiment? Aşa o fi, nu îmi dau seama. Dacă Lala ucide oameni, eu cred că-mi ucid sentimentele. Apoi lumea se va întreba de ce am ajuns să fiu o scorpie sociopată, de parcă n-ar şti. Şi de la uciderea sentimentelor s-ar putea să ajung la cea a oamenilor, şi nu în plan imaginar. Hmmm, şi aş şti şi cum s-o fac fără să-şi dea nimeni seama 😀

Nu, clar nu e din cauza ploii. Îmi trece mie ceva prin cap, ceva rău, foarte rău, dar ca de obicei o să mă abţin. O să zac în amorţeală, pentru că mie îmi e frig, chiar dacă în casă sunt 27 grade. Nervi nu îmi mai pot face pentru că înveţi, atunci când ai o bunică cam dusă, să tragi aer în piept, să numeri până la zece şi să o laşi să se descarce. Ba chiar să-i faci şi goange pentru a o face să râdă şi să uite. Apoi pleci cam imun de la locul faptei şi vreo săptămână nu te mai enervează nici dracu’, pentru că ai tendinţa de-ai trata pe toţi cu înţelegere. Asta până răbufneşti şi înjuri ca la uşa cortului. Dar asta mi se întâmplă în trafic, indiferent dacă celălalt participant e vinovat de ceva sau nu. Cred că de acum încolo, cel puţin câteva zile, doar cei care îmi sunt cu adevărat prieteni mă vor mai găsi pe facebook. Până unii oameni nu se conving că nu mai au ce căuta aici fac o pauză. Nu definitivă, dar nu vă voi mai vorbi decât când voi avea vreo lansare, când voi scrie despre o carte în partea cealaltă sau chestii de genul ăsta.

M-am cam plictisit de anonimii bloggosferei, care nu sunt în stare să îţi spună ce îi doare decât bine îmbrăcaţi în haina groasă a anonimatului. Am ajuns să nu îi mai suport pe cei care se ascund în spatele unui nume virtual, doar pentru că nu au curajul să îţi spună în faţă cine sunt. Cred că m-am plictisit într-o măsură mai mare şi de blog în sine. Să nu mai spun de toţi cei care simt nevoia să-şi reverse propriile frustrări în capul meu.

În momentul ăsta stau turceşte, vă rog să mă judecaţi, pentru că la asta vă pricepeţi. Şi vă rog să-mi spuneţi voi cam ce am voie să scriu sau nu aici. Sau cum am voie să mă comport. Poate că nu mai am şapte ani, dar din moment ce deranjez atât de mult o mână de oameni, probabil că au tot dreptul să mă reeduce după chipul şi asemănarea lor. Da, să curgă mailurile şi spamurile. Oricum sunt mult prea ocupată cu viaţa reală pentru a vă băga în seamă.

Singurul lucru bun din chestia asta este că într-o zi voi scrie un roman pe care o să-l dedic tuturor cretinilor, frustraţilor etc, aşa cum a făcut şi Stanley Bing la începutul cărţii „Sun Tzu era un biet mototol”. O, şi vă mulţumesc de acum pentru că îmi întăriţi caraterul şi îmi daţi posibilitatea de-a vă urî. Cred că aia va fi o carte foarte bună 😀

Iar vine luni?

Îmi e frig şi sunt dezamăgită de lume. Prea mulţi proşti pe care îi atrag. Şi chiar dacă n-ar trebui să mă atingă, sper să nu-i atingă nici pe ei pentru că atunci ar fi cu adevărat groaznic. Dacă eu trec peste dramele personale, nu ştiu câţi ar putea să o facă. Cel mai grav e că toţi tâmpiţii de pe pământul ăsta au impresia că mă cunosc, când nu se cunosc nici pe ei. Dar să lăsăm asta, adevărul e că nici ziua de azi, comparată cu o descriere de Poe, nu mă poate face mai fericită. Să te trezeşti dimineaţa printre blocuri gri, cu vremea închisă şi cerul ce stă să-ţi cadă în cap din pricina norilor îmbibaţi de apă… ce mai poţi aştepta? Poate vreun corb care să-ţi spună că ziua poate fi mai rea decât ai prevăzut-o.

De sâmbătă mă simt prinsă într-o lume fără pic de soare, lucru care mă deprimă din toate punctele de vedere. Da, ar putea spune cineva, ai putea să continui „Crima perfectă”. Păi nu o pot continua, că, pâna una alta, tot nu sunt suficient de deprimată pentru a putea scrie la cartea aia. Undeva într-un colţ al minţii mele există un pic de speranţă. La dracu’, asta nu e bine pentru crima mea.

Habar n-am ce speră acel colţişor minuscul al minţii, dar e clar că vede el ceva ce eu nu reuşesc. Şi uite aşa iar ajungem la întrebarea aia pe care am pus-o ieri pe face: de ce proştii vor cu disperare să-şi arate condiţia? Nu o să pricep în vecii vecilor. Că toţi suntem oameni şi greşim e firesc, dar eu când sunt proastă tac.

Dar hai să vă înveselesc puţin, asta dacă nu vă duc mai rău în depresie. Pe Club puteţi citi despre Galateea. Eu cred că e un roman pastoral chiar mişto. În plus am învăţat o groază de chestii despre poezie. Ioi, ioi, şi eu care credeam că le ştiu pe toate 😛

De aceea mi-a şi luat ceva mai mult timp să o duc la capăt, pentru că am vrut să aflu cam totul despre teoria versurilor. Mno, nu mă apuc de poezie, dar mi s-a părut fascinant. Aşa că Cervantes rulzzz 😉

Dar trebuie să vă spun că această carte am terminat-o ieri, iar azi, pentru a mă destinte am citit Fabrica de păcate şi am început lectura la Sex cu femei.

Sper să ajung zilele astea să vă povestesc despre ele, pentru că, aşa cum ştiţi, luni şi marţi fac drumuri, iar miercuri mă duc la Slobozia pentru a lansa Regina Elfă. Miercuri, joi, vineri, sâmbătă, tot cu drumuri, dar nu cu lansări 😛 Adică sper să am timp să scot mini laptopul şi să vă povestesc una-alta sau să-mi meargă orange-ul în zona în care mă duc… factori, factori. Oricum, de un facebook îmi fac eu timp. Poate şi de o poveste rapidă. Asta, normal, dacă nu o să fiu prea dărâmată şi obosită. Dar dacă n-am murit până acum, mai mor de acum înainte? Nu cred 😉 Aşa că citiţi sau, cel puţin, interesaţi-vă de aceste cărţi. S-ar putea să vă stârnească curiozitatea. Ne auzim!

Şi iat-o cum apare

Regina Elfa_rgb

Zice Mădălina Vasile, iar eu cred că a surprins foarte bine ceea ce înseamnă Regina Elfă. Despre elfă mai puteţi afla şi aici. Iar de azi e şi la vânzare, mai exact de câteva ore. Nu a fost joi, dar a fost vineri. Eu o s-o am pe 21, iar câştigătorii o vor primi cel târziu până la sfârşitul luni.

Citatul de la Mădălina citire:

„A treia carte din seria Razboiul reginelor, de Oana Stoica-Mujea, are ca personaj principal dupa cum indica si titlul pe regina elfa Yassuna. Aceasta isi continua aventura si lupta cu fortele malefice, dar mai ales duce un proces de adancire in propria fiinta, identificandu-se intr-o forma alegorica cu Moartea. Yassuna isi infrunta propriile temeri, se confrunta cu propriile stihii, pentru a putea renaste si a deveni regina peste toti elfii. Trecerea prin moarte pare o conditie, ca un bildungsroman, ca sa ocupe locul de drept in fata supusilor dar si a celorlalte neamuri. Ireversibilitatea timpului este o alta tema atinsa de scriitoare, jucandu-se cu notiunile de trecut, prezent, planuri suprapuse.
Dincolo de razboiul personal al reginei elfe, autoarea aduce in acest volum personaje noi, mai puternice sau mai slabe, noi oranduieli si ramane acelasi final deschis care il face pe cititor sa astepte cu nerabdare urmatorul volum”

Leapşă chinezească cu femei la conducere

3

Chinezu îmi propune să mă gândesc dacă ideea unei femei preşedinte ar fi bună. El zice că e.

Păi să vedem. În ultimii douăzeci de ani bărbaţii ne-au dovedit că sunt bârfitori, crează intrigi, joacă la mai multe capete şi fură. Asta, desigur, nu înseamnă că o femeie ar fi mai bună. De exemplu, dacă am avea o Udrea, ne-am ars. Dacă am avea o altă doamnă, cine ştie? Nu-mi repugnă cu totul ideea, şi totuşi… Mno, nici SF nu mi se pare, dar parcă… Nu ştiu, am putea încerca cu o femeie prim ministru pentru început, dar repet, să nu fie Udrea, Ridzi sau din tagma asta că putem la fel de bine să ne bălăcim în termalele capitalei în fundul gol. Dar o femeie serioasă, ca Pivnicieru de exemplu, cred că m-ar încânta. Atât ca preşedinte, cât şi în altă funcţie (sper că i-am nimerit numele). Ar mai fi Norica care mie personal îmi place şi Corina, desigur. Dar nu cred totuşi să avem prea curând o astfel de femeie într-o funcţie atât de înaltă. Nu de alta, dar bărbaţii nu au terminat cu intrigile şi bârfele, aşa că nu e loc momentan şi pentru celălalt sex.

Dar, dacă una din cele trei ar candida, aş vota-o fără prea multe dubii. Acum dacă greşesc ori ba, nu pot aprecia decât după un mandat. Până atunci putem visa 😀

Privitul pe pereţi

 

Acum că am terminat cu „Parfumul văduvei negre” privesc pereţii. Ştiu, ştiu, ar trebui să scriu la „Sărutul morţii”, dar mai întâi am de citit vreo două cărţi despre Guverne (alea adevărate) şi Opus Dei (documentaţie pe bune, nu ficţiune). Dar normal că eu citesc pastoralele lui Cervantes, că aşa am io chef. Şi care e problema? A? Până în martie va fi gata şi „sărutul”, oricum nu pot scrie carte după carte că se sinucide Bogdan. Nu că nu mi-ar conveni, că de când sunt „patroană” mă gândesc şi eu la câştiguri uşoare 😀 , dar îmi place prea mult doamna lui pentru a o lăsa singură.

Una peste alta „Filiera Grecească” cu copertă nouă şi frumoasă este la ofertă cu „Flacăra”. Vă spun sigur pentru că am văzut-o eu azi într-un chioşc. Şi dacă n-aş fi avut ediţia I, aş fi luat revista cu roman cu tot. Aşa că am cerut o revistă fără carte şi mi s-a dat, iar vânzătorul roşind mi-a zis că nu vrea bani pe ea, pentru că a „împrumutat” el cartea 😛 I-am mulţumit frumos şi i-am lăsat bacşiş. Măcar atât.

Pentru cei care nu ştiau, în curând, foarte curând chiar, Bogdan va avea un nou bestseller pe piaţă, adică „Somalia, mon amour”. Carte scrisă cu Sofia Matei. Care Sofia Matei este personajul feminin din carte, iar pe autoare nu o cheamă aşa, dar acolo planează un mare secret şi dacă ar afla SRI-ul ne-ar împuşca pe toţi, aşa că nu ştiţi nimic 😀 Hei, am vorbit serios. Sigur că SRI-ul nu are treabă, dar autoarea nu e Sofia 😉 V-am spus doar, e un mare secret pe care nu îl veţi afla decât după cincizeci de ani de la clasificare.

Dar lăsând asta trebuie să vă spun că Stelian Munteanu se întâlneşte şi cu Anastassia Marinescu, acum e cu doi „s” pentru că aşa a scris-o domnul autor Hrib. Iniţial avea un singur „s”, dar ce nu fac eu pentru autorul meu preferat? Acum nu ştiu sigur dacă primul „s” e dublat sau al doilea, dar ce mai contează, aflu eu 😛 acum nu o să stau într-o literă. Oricum aveţi copertă frumoasă cu jumătate de Sofia.

SomaliaMonAmour_rgb

Din lumea cărţilor cam atât. Aş mai avea de spus, dar îmi e foarte lene ţinând cont că acum o oră am ajuns acasă şi de atunci tot casc. Se zice că nu mi s-a oxigenat creierul, dar nu cred să fi fost vreodată oxigenat.

A, da, am aflat că în nu ştiu ce revistă, în nu ştiu ce oraş – am fost foarte impresionată, de aia am ţinut minte – a apărut o super recenzie a Indiciilor. Dacă cineva a citit recenzia şi ştie revista, plzzzz, spuneţi-mi şi mie. Promit să nu mai uit 😛

Aici pun capăt, spunându-vă că Piţi doarme pe acvariu. Bietul animal trebuie dus la psihiatru. Bye!