De când nu mai stau cu orele pe net, parcă e mai bine. Am mult timp să ţopăi în viaţa reală. Nici când scriu nu mai folosesc netul, chiar dacă uneori mi-ar fi folositor. Am preferat să-mi cumpăr cărţi cu răspunsuri, una mi-a trimis-o Cella 😉 Ce să vă fac, fata v-a rugat. Am cam renunţat şi la blog, după cum se vede. Cred că am rămas fără litere pe tastatură, de aia, nu de altceva. Şi e bine 😀
Sigur că nici acum n-am litere, aşa că o să iau leapşa pe care mi-a oferit-o Mirela, iniţial Cella făcând o anume aluzie la ea. Dar eu m-am făcut că nu pricep 😀 Acum nu mai scap.
Se numeşte leapşă gastronomică şi are două întrebări:
1 Care e madlena domniei voastre?
2 Dar baubaul din farfurie?
Aşa sună, aşa spun.
1 Păi, îmi pare rău, voi dezamăgi mulţi oameni, dar eu mănânc pentru că altfel aş muri, dar nu sunt o gurmandă şi nici n-am preferinţe. Pot mânca cam orice, desigur, nu chiar orice, dar chiar nu am ceva preferat. Ceva ce aş putea numi „madlenă”. M-am tot gândit, dar nu există, pe cuvânt că nu. Aşa că eu ce să fac? Îmi e foame, mănânc. Nu, nu. Asta este. În plus, nu prea gătesc ca să am şi mofturi. Nici măcar la asta nu sunt bună 😉
2 Categoric spanacul. Urăsc spanacul cu toată puterea. Dar, din fericire, nu mă obligă nimeni să-l văd în vreo farfurie 😀
No, nu cred că mi-am făcut eu datoria cu prea mult elan, dar mă simt şi dau leapşa mai departe. M-am gândit întâi la Mana, dar nu ştiu ce ar putea alege între două sandviciuri 😆 Mamă, ce rea îs. Aşa că nu i-o dau. Apoi la Crina, dar între pui şi pui ce ai putea alege? Zău aşa. Tocmai de aceea o să-i dau leapşa, dacă va avea chef de ea, lui Andrei Crivăţ. Pentru că e şi gurmand şi îi place să şi gătească. Şi lui Geocer, să văd şi eu cam ce mănâncă el. Dacă nu o fi prea ocupat cu criprogramele. Şi cu asta, basta.
Ce tare, m-am gândit la două femei şi le-am dat leapşa unor bărbaţi. Vai judecata mea.
Update2: Astea sunt prea tari pentru a nu vi le arăta:
1 Ziarul Ziua vorbeşte despre Regina Elfă la Timpul Liber. Sub Regina? Da, Băsescu, rugându-mă să-l ajut să ia decizia corectă 😆
2 Feminis vorbeşte despre Regina Elfă, în dreapta Băsescu spunând că „de ce le frică, nu scapă”. Omul are dreptate, nu aveţi cum să scăpaţi de mine 😆 Vaiii, cât m-a amuzat, acum sigur dorm mai liniştită. Prea tare faza.
De tigari m-am last o data, de baut m-am lasat de mic, de femei nici nu m-am apucat, acu’ daca ma las si de net, ce vicii imi mai raman? Unde mai pui ca n-are cine sa culeaga fasolea…
@ m3
Oana nu se putea lasa de femei, deci a trebuit sa renunte la un viciu in schimb. Dar se pare ca n-o lasa viciu’ pe ea in pace…
Mirela, am si mancat-o 😉
M3, Canguru’, o luarati razna ambii doi, de la M3 ma astept, dar de la tine Cangure? Rusine 😀
eu dacă voiam chiar ţi-o dădeam, da’ n-am vrut că ştiam sigur şi ce şi cînd mănînci tu 😛
ă, de net m-am ‘lăsat’ şi moi… mi-am ‘făcut program’, mai ceva ca la A.A. şi DA! e super OK!!!
cred că-s complet anapoda, acuma iarna cînd toţi blogeresc eu o să citesc şi o să ‘dau iama-n mama natură'(obligatoriu!)
dacă m-aş putea lăsa(pă cum nu mi-am propus) de fumat cred c-aş fi mult prea perfectă şi aş ‘strica ansamblu
aşa încît: nu mă las! 😆
Cella, nu te lasa de fumat, te rog, ce naiba? Sa raman singura viciata? Si eu citesc iarna asta, ca la Sarutul Mortii scriu la primavara, si asa vor astia sa ma dea afara din editura, cica 4 titluri intr-un an nu-i normal 😆 Dar eu nu is normala, nici tu 😀 Ca de aia ne iubim 🙂
Vrei sa stii ce mananc de sunt asa de gras? Hmmmm !
Eh, te-ai prins 🙂
Aş vrea şi eu să mă desprind de Internet…
Nu e greu deloc. Important e sa vrei cu adevarat 🙂
Buna seara! Ati dori un link exchange cu blogul meu? astept confirmarea pe blog sau pe mail. O seara frumoasa!
Oana , te invit la o „madeleine” a la Proust!

Si la ‘madlena’ mea, sigur iti vei aminti de caldura bucatariei din copilarie…asta e o „madleine”! Yummy! Cat despre spanac, poti da mana cu Enya, sa nu-l vada!yack!
Zi buna! 😉
http://mirelapete.dexign.ro/2009/10/madlena-%C8%99i-bau-bau-ul-din-farfurie/