Veşti despre Gaudeamus

Înainte de toate trebuie să vă spun că particip la două evenimente. Şi anume: vineri, 27, voi participa la petrecerea cu lansare a editurii Crime Scene Publishing. La eveniment pe lângă deja vestitul George Arion, care ne încântă cu două cărţi noi nouţe, scrise de curând ( încă nu se află pe site, dar veniţi să vedeţi despre ce e vorba) vor fi şi cei doi Morogani cu a lor „Plăceri nevinovate”. Sincer nu ştiu care vor fi toţi invitaţii pentru că unii s-ar putea să apară pe parcurs sau să dispară, după caz.

Sâmbătă, după cum s-a anunţat deja, la ora 13:30 va fi lansarea Reginei Elfe la Tritonic. Alături de mine am o surpriză. Pentru că, indiferent dacă acceptăm sau nu, lumea s-a plictisit de oameni care vorbesc frumos din cărţi. Aşa că am decis să vin cu cineva care reprezintă ceea ce scriu în materie de fantasy. Aşa că am invitat-o pe Silvanna să vorbească despre Regina Elfă.

Silvanna este o tânără de 15 ani. Şi dacă vă întrebaţi de ce am făcut această alegere, o să vă spun. Pentru că e sinceră. Spune clar ce îi place şi ce nu, şi pentru că citeşte atât de mult încât pe mine m-a disperat 😀 În plus, peste câţiva ani, probabil, va face parte din lumea scriitorilor. Şi mai e ceva, dacă nu vorbeşte Silvanna, care reprezintă categoria tineretului, atunci cine să vorbească? Serios vă întreb. Ce rost are să vină un domn cu şapte facultăţi şi milioane de cărţi citite care vă va povesti moartea căprioarei în trei acte? Silvanna reprezintă genul acesta de literatură, şi prin glasul ei îi vom auzi şi pe ceilalţi tineri care s-au unit pe internet sub semnul cărţilor. Aşa că Silvanna va fi vedeta sâmbătă, să nu uitaţi asta.

Pe parcurs, dacă se mai schimbă ceva, vă anunţ.