Revoluţia „Andrei Bădin”

Fraţii mei, e revoluţie. Până acum am o sută unu căutări după Andrei Bădin – la mulţi ani, Andrei!. Dar, dragă domnilor, la dracu’, omul are blog uite fix aici. Poziţionaţi click-ul şi daţi. O sută unu căutări? Doamne. L-or fi găsit? L-or fi pierdut? Până acum eram la concurenţă cu pisicile, dar cu Andrei nu pot ţine pasul 😀 Eu ştiu că a publicat o chestie revoluţionară pe blogul lui, dar tot nu pricep cum de nu daţi de el. Eu ştiu că dacă dai search pe google după Andrei, prima chestie care apare e blogul lui. Heyyyy! Sau ar trebui să dau copy/paste la postul lui Andrei şi să facem pe din două? 😀

Andrei, în ultima jumătate de oră cred că ai devenit mai cunoscut decât Băsescu. Cel puţin pe blogul meu 😀 Îţi doresc petrecere frumoasă, şi te las, sper să te şi găsească oamenii dacă tot te caută cu atâta înfrigurare 😉

 

Trecem la cărţi. Şi trebuie să vă spun. Mă doare drept că Lorena a plecat de la Tritonic, că s-a certat sau se ceartă cu lume, că una, că alta. Da, poate că şi eu am prejudecăţi în ceea ce o priveşte. Dar nu o cunosc personal. Ne-am zărit de câteva ori, dar nu ne-am vorbit. Cel puţin eu am zărit-o. Dar nu pot fi nimicitor de ipocrită. În primul rând faţă de mine, că voi n-aţi şti, până la urmă, dacă o fac din ipocrizie ori ba. Dar trebuie să vă spun, cartea asta e excepţională. Şi ştiu o persoană căreia i-ar plăcea la nebunie, aşa că îmi permit să i-o fac cadou din toată inima, rămânând să-mi comand una de la editură. Cella, crede-mă, trebuie să ai cartea asta. O s-o adori. 😀

 

Nu ştiu ce să vă mai spun. În seara asta mă retrag. Am treabă. Gătesc, cred că mi-am găsit vocaţia 😆 Apoi mă voi uita, normal, la Grande Fratello. Apoi poate voi reuşi să dorm. Hmm. Or fi şanse? Nu cred.

Reclame

Cred că m-am răzgândit

Atâta timp cât neuronul meu funcţionează democratic, mă pot răzgândi. Cred că nu mai vreau să scriu. Adică cred că îmi voi termina proiectele deja începute, că aşa e frumos, apoi mă voi reprofila. Habar n-am pe ce. Poate devin inginer, în sfârşit. Poate altceva. Azi am o stare de saturaţie dusă la extrem. Şi cred că nu mai vreau să o simt. Trebuie să-mi găsesc altceva de făcut. Asta e clar. Sau, cel puţin, acum îmi e clar.

Aş putea să-mi fac o meserie din dormitul profesionist. Cum sună? Eu zic că bine. Sau din mâncatul profesionist. Nici asta n-ar fi o meserie rea. Sau din cititul profesionist. Apropo? Cam cât ar trebui să cer pentru meseria din urmă? Aş putea chiar să-mi readuc aminte treaba aia cu diode şi conductori. Nu cred că mi-ar fi aşa greu. Nu, nu vreau să fac presă. Mi s-a părut un timp că mi-aş dori, dar aşa cum a spus Lucia aici, nu e democraţie în presă. Aşa că nu mă tentează, merci. Nu ştiu, ideea e că îmi simt capul greu şi plin. Plin cu ce? Habar n-am. Dar nu cu lucruri măreţe. Mai am patru proiecte de dus la sfârşit. Cât să-mi ia? Un an, doi, trei? Dar apoi, clar, trebuie să fac altceva. Poate cumpăr o editură 😀 A, am uitat, am cumpărat-o deja. La naiba!

Poate că mă pregătesc psihologic de pragul de 30 ani. E posibil şi asta. Oricum, azi, clar, sută la sută, nu mai vreau să scriu. Vreau să mă reprofilez. Să vedem pe ce. Mă gândesc. Poate-mi daţi idei. Nu ştiu. Vedeţi şi voi, poate aveţi mai multă imaginaţie ca mine la ora asta.

Las’ să mai scrie şi alţii. Cum ar fi Luciana Grosu. O să vă povestesc zilele astea despre ea, pentru că am aflat multe. Sper să-i găsesc şi cărţile până atunci. Dar să nu uit că am de recitit până vineri „Adam şi Eva”.

Dar dacă tot suntem la nu mai vreau, independent de mine la Gaudeamus s-au vândut în jur de 400 Indicii, iar Lucia a scris în Săptămâna Financiară despre Elfă. Asta aşa, ca să nu ziceţi că nu v-am spus. Mai am cifre, dar îmi e lene să le înşir. Oricum, cel mai bine vândut autor Crime a fost George Arion urmat de Bogdan Hrib. Nu m-am lămurit dacă Bogdan e Crime sau Tritonic, dar nici nu cred că sunt capabilă s-o fac chiar în acest precis moment.

Nici nu cred că sunt atât de obosită încât să nu mai ştiu ce vreau. Dar vreau, vreau să schimb. Vreau altceva. De fapt, ce tot scriu eu? Serios acum. Toată lumea s-a apucat de scris. Eu vreau să fac ceva ce nu face toată lumea. Chiar şi să sar într-un picior ar fi mai interesant în momentul de faţă. Cel puţin aşa simt. Păcat că nu ştiu să desenez, că m-aş fi apucat de pictat. Chiar dacă n-aş putea ajunge la performanţa Mirelei, dar cred că, cel puţin, aş putea să mă relaxez. Cred că am ajuns la saturaţie. Să scriu mumos, să le placă tuturor şi să se bucure toată populaţia. Bleah. Lasă, să nu se mai bucure. Cred că mai bine dorm. Până diseară poate viaţa va deveni roz, cu toate că nu cred. Am sentimentul ăsta de mai bine de o lună, dar îl ţineam bine ascuns să nu se vadă. Acum vi-l dau vouă. Faceţi ce vreţi cu el. Ok?