Ce viaţă goală

Azi nu m-a mai înjurat nimeni, sunt tristă! Aţi putea s-o faceţi, zău aşa. Ce dracu’, doar v-am promis că vă dau dreptul la exprimare. Şi reeditarea e tot un fel de-a te exprima. Nu vă sfiiţi. M-aţi obişnuit într-un fel anume şi acum mă lăsaţi baltă? Ce oameni, frate. Nici în injurioşii de serviciu nu te mai poţi încrede.

 

Pe de altă parte: Azi a apărut Revista Flacăra cu Blestemul lui Brucan. Eu zic că-i interesat de citit şi cred că aveţi şi o carte complet gratis. O carte poliţistă, desigur, ce face parte din seria Crime Scene. Seria aia numerotată. Dacă nu aveţi toate cărţile din serie, eh, mare păcat. Dar s-or mai găsi.

„Parfumul văduvei negre” a intrat la puricare. Mai mult nu ştiu, aşa că nu vă spun.

 

Şi zicea Goethe că:

 

„ Să mai găseşti la aliaţi resurse?

Promisele subsidii scurse

Ca apa de pe ţevi ne sînt.

Şi-n statele-ţi întinse cui, Stăpâne,

Proprietatea îi rămîne?

Un nou bogat, oriunde pe pământ,

Nu vrea de nimeni să asculte;

Să-l vezi doar ce-ocupat e ceas de ceas!

Din drepturi am cedat atît de multe,

Că nici un drept nu ne-a rămas.

Partidelor, cum li se spune,

Încredere azi nu le dai;

Le lauzi şi le-njuri pe bune,

Ori dragoste, ori ură tot aşa-i!

Şi Guelfii, ca şi Ghibelinii,

Să se-odihnească, se ascund;

Azi cine şi-ar mai ajuta vecinii?

Toţi pentru sine sunt.

Ţinut e aurul doar sub zăvor,

Toţi scurmă după el, îl strâng de zor

Şi visteria-i pururi goală”

 

Înţelegeţi ce doriţi 😀

UPDATE: Orgasmul filosofic

Reclame