Eu v-am zis ca e naşpa cu SF-ul

Nimeni nu mă crede când zic câte ceva. Oricum, cel puţin am aflat cine e domnul comentator vehement care se află în spatele unui pseudonim ce ar trebui să mă jignească direct. Îi mulţumesc pe această cale 😀 Că te aştepţi de la nişte oameni mari să fie şi maturi… ei bine, mai bine nu o faci. Nu de alta dar poţi rămâne veşnic dezamăgit.

No, în loc să ajung la Ciutacu, scriind primele două litere, ajung la Cititor. M-am oprit că am văzut revoltă, nu de altceva. Oricum n-am înţeles tot şi nici nu aveam de gând să mă uit în urmă, nu de alta dar mai am şi altele de făcut. Aşa că am preferat să rămân fără a înţelege exact tot ce s-a întâmplat. Şi cred că e mai bine aşa pentru creierul meu. Pe lângă asta nu m-am considerat niciodată a face parte din vreun grup sf-istic. Dacă chiar m-a deranjat ceva a fost că s-a dat în doi oameni pe care eu personal îi apreciez: Liviu Radu şi Victor Martin. Sau nu s-a dat şi am înţeles eu aiurea? Nu ştiu, dar totuşi cred că da. V-am spus doar că n-am de gând să mă uit în urmă. Iar cele două cărţi pe care eu mărturiseam aseară că le-aş citi, acum le-aş citi şi mai aprig 😀 Doar că nu ştiu cum să fac rost de ele. Mno, până la urmă nu o fi chiar un capăt de ţară de nu le-oi avea în mână. Dar nu m-aş resemna de acum. Zău că nu.

Şi aşa, ei bine, da, au început să-şi scoată ochii. Ceea ce mă face să mă întreb: să-mi iau floricelele şi să aştept spectacolul sau să-mi văd de treabă? Cred că aleg a doua variantă, nu de alta dar s-a ajuns la un penibil ceva de speriat. Sigur că mă distrează, aş minţi să zic că nu 😀 Dar, din păcate sau din fericire, mai am şi alte alea de făcut. Oricum, eu n-aş vrea să se lase nimeni de criticat atât de vehement. Pentru că e funny până la urmă. 😉

Anunțuri

4 comentarii la “Eu v-am zis ca e naşpa cu SF-ul

  1. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 7 « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s