Crăciun fericit!

S-au întâmplat multe zilele astea şi se vor mai întâmpla. Printre toate astea, exact acum două minute mi-a murit telefonul forever. Aşa că dacă încercaţi să mă contactaţi şi nu vă iese, ăsta e motivul. Trebuia să mi se întâmple de Crăciun 😦 Dar cum toate sunt trecătoare. Vă urez tuturor celor ce treceţi pe aici: Sărbători fericite, pline de lumină şi speranţă! Şi le multumesc tuturor celor ce m-au încântat cu urările lor! Ne auzim pe 25 la ora 00:00 😉

Deci vine Crăciunul

   Mă bucur, cum nu? Mai ales pentru ziua de 26 😀 De ce? Nu vă spun, normal că nu. Dar înainte de-a vorbi de Crăciun vă spun cu subiect şi predicat că treaba cu satanismul a fost doar o glumă pusă la cale de mine şi Geocer, iar de faţă erau şi Ioana (care tot timpul îl stresează pe George spre fericirea mea 😛 ), Cangurul ( care ne încurajează în a face prostii, pentru că el e un tip serios în viaţa de zi cu zi, adică mult mai serios ca noi) şi Dan Badea (omul care critică cu atâta plăcere că mă face şi pe mine să devin scelerată 😆 ) – Xreder e inclus în preţ 😉 . Din păcate de la întâlnire au lipsit: Raluca, pentru că s-a dus la Avatar (adevărul e că şi eu m-aş fi dus la premieră, dar Xreder a insistat să mergem la întâlnire); Ema, un copil mare cu puiuţ mic şi frumos 😀 ; Mişu, desigur, şi omul care ne dă ţeapă de mult timp: ADIIII ENACHE. Dacă observaţi avem în grup un Badea şi un Enache. O fi bine, o fi rău? Sper că n-am uitat pe nimeni pentru că mi se întâmplă tot timpul 😉

   Şi acum, aşa cum vă spuneam, vine Crăciunul. După ce mi-am rupt coloana am reuşit să fac şi bradul. Recunosc, Xreder a fost mai activ ca mine, dar eu am şi gătit şi se compensează. Încă mă doare spatele.

   Zăpăcitul de Mircea Badea m-a făcut să pierd Grande Fratello, pentru că na, normal, m-am uitat la filmuleţul cu penele. Doamne cât de tare a fost! Adevărul e că mă aşteptam, doar a zis că o face din sfidare 😉 Dar nu mă aşteptam să fie atât de mişto. Cel puţin m-am râs, dar m-am cam supărat că n-am văzut show-ul de la început.

   Bine, şi mai spuneam că cel mai mult mă bucur pentru ziua de 26. Sinceră să fiu nu ştiu ce să pun la cale, aşa că o aştept zilele astea pe Cella cu ceva idei 😀 M-aş bucura şi mai mult să fiu în Satu Mare sau Satu Mare în Piteşti 😉

   Dar nu vă spun nimic, ce naiba!

   Că tot vine Crăciunul Bogdan Hrib a decis că trebuie să-mi facă o surpriză, aşa că azi m-a trezit în creierii nopţii (la dracu’) şi m-a scos la o cafea. Sigur că darul meu a fost în cărţi. Eu îl înţeleg că se ocupă cu asta, dar putea să-mi ia altceva, cărţile oricum mi le iau singură. Adică gratuit din editura domniei sale. Sau e editura mea?! Mă mai gândesc 😀

   Şi pentru că tot mă doare spatele de înnebunesc, până mâine când am o programare cu dureri de cap la propriu, încerc să-mi revin 😀

   Încă nu vă urez Crăciun fericit, cu toate că sunt tentată să o fac şi să-mi iau o pauză de net. Dar totuşi nu sunt chiar atât de tentată 😉

   Şi totuşi, e sărbătoare până după anul nou (cea mai cretină chestie din toate, dar vorbim altă dată despre asta), aşa că: Sărbători aşa cum vi le doriţi!

Revoluţie, învestire şi prostie. Toate pe 21 decembrie

1 21 decembrie mayaş

Adică 21-12-2012. Ţinând cont că în România pe 21-12 se întâmplă atâtea lucruri, mă gândesc că mayaşii au greşit cu vreo doi ani sfârşitul lumii. Părerea mea e că a venit azi.

 

2 A fost revoluţie?

Petre Roman zice că a fost lovitură de stat. Aşa zic şi eu. Mă rog, nu că aş înţelege prea multe sau tocmai de aia. Că aveam opt ani şi jumătate când s-a petrecut. Nouă am împlinit pe douăzeci mai când au avut loc şi primele alegeri şi erau nişte cozi de ziceai că iar nu prindem raţia de pâine.

Dar trecând peste, ei bine, da, eram mică şi eram entuziastă că televiziunea are program. Ce vedeam eu la TV? Monştri. Nu, nu din ăia umani, ci din ăia fantstici. Abia când s-a anunţat că nişte bombardiere pornesc spre Piteşti m-am îngrozit. Bunica mea m-a luat şi m-a dus acasă. Pentru că eu eram convinsă că de sunt lângă ai mei nimic rău nu se poate întâmpla. Din întâmplare am avut şi dreptate. Mândră că sunt comunistă, neprinzându-mă de ceea ce se întâmplă, mi-am luat cravata şi decoraţiunile de şef de detaşament şi le-am agăţat în pomul de Crăciun. Mama era să moară de inimă. Atunci a urlat la mine: „eşti nebună, vrei să ne omoare?”. Nu, n-am priceput nici asta. – De asta ăia de nici n-au fost născuţi nu prea au ce să vorbească. Vorbesc din cărţi? Să fim serioşi, una e să trăieşti pe pielea ta, alta să citeşti sau să auzi poveşti. Mai e şi tâmpenia asta cu condamnarea comunismului, i-a să ne gândim noi câţi informatori de plăcere există în zilele noastre. Mulţi. Vă spun eu. Pe vremea comunismului, nu neg, erau şi din ăia de o făceau din plăcere, dar erau şi oameni terorizaţi care alegeau să informeze decât să fie torturaţi. O, da, ştiu, voi ăştia din ziua de azi sunteţi un fel de Rambo. Preferaţi să muriţi voi sau ai voştri decât să vă trădaţi vecinii. Hai sictir, sunteţi nişte mămăligi care speraţi că pupând în fund veţi trăi mai bine. Păi să trăiţi bine, cine nu vă lasă? Şi dacă voi credeţi că un comandant de navă nu era supus securităţii şi că nu făcea note de informare, sunteţi mai proşti decât mi-am închipuit, că de naivitate nu poate fi vorba. –

Ei da, şi ziceam că a fost revoluţia? Da, a fost. În Piteşti n-am auzit să se fi întâmplat mare lucru. Îmi amintesc că tata avea pistol la serviciu, dar nu putea ieşi cu el din Uzină. În schimba avea o furculiţă din aia mare cu doi craci, pe care a luat-o pentru a apăra Spitalul de copiii. Asta am înţeles şi mi s-a părut hilar chiar şi atunci. Important e că nu a avut de cine-l apăra, totuşi. Mă rog, pentru mine lucrurile s-au calmat după noaptea de 21, asta până pe 25 când am văzut împuşcarea în direct. Nu m-a impresionat atunci. Nu am lăcrimat, nu m-am bucurat. A fost o chestie destul de neutră. Mai târziu revăzând imaginiile am simţit un fior de tristeţe. Şi atunci, ca şi acum, mi s-a părut o mare tâmpenie. Nu cred că trebuiau ucişi. Dar cine să mă întrebe pe mine. Şi n-am priceput niciodată de ce oamenii au fost aşa fericiţi văzând doi oameni ciuruiţi. Oricum, au făcut mai mult bine decât au făcut cei din zilele noastre.

Ce e trist? Că ne îndreptăm tot înspre ce a fost. Şi cred eu că va fi mult mai rău. Măcar atunci eram mândră că fac parte din Republica Socialistă România. Azi, cu regret o spun, îmi e ruşine.

 

3 S-a învestit! Cel puţin scelerarea publică ar trebui să se oprească. Nu se va întâmpla. Dar îmi doresc aşa o linişte deplină. Doar că cinci ani nu vom avea aşa ceva, asta dacă nu va fi pe viaţă. De parcă îi pasă cuiva de părerea mea. Ha!

 

4 Cum trebuie să-mi fac bradul, să sting tv-ul şi să mă distrez, puteţi să mă daţi dispărută.

 

5 Şi o felicitare, vă rog să ţineţi cont de ea 😉

A fost un trucaj ordinar. Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!

Ăăă, m-am tâmpit de tot. Să-ţi fie ruşine, Geocer!

Desigur că tot ceea ce a spus Geocer a fost un trucaj ordinar. Dacă eraţi atenţi se vedea din numărul frazelor nescrise şi din cuvintele care nu lipseau. Desigur, aţi putea calcula şi viteza cuvântului şi aţi vedea că a fost un trucaj. Un trucaj scris. Ce? Credeaţi că aşa nu se poate?

Şi asta e toată dezminţirea mea vis-a-vis de ceea ce a spus stimabilul. În rest aştept cu interes să ne hlizim la următoarea întâlnire 😀 Nu, nu întâlnire satanistă, ci întâlnire de club. De club o fi? Da, cred că de club.

No, cu lacrimi în ochi spun din nou: să-ţi fie ruşine Di… Geocer! 😆 Să-i fie ruşine şi lui Vania cu ocazia asta, că m-a sunat şi mi-a zis să mă întorc în cimitir. Am plâns şi atunci 😉

UPDATE: 

Acum şi Grişka mă crede vrăjitoare, a pus şi poză cu mine. În curând o să sperii copiii 😀 Oh, ce mişto! Vreau să fiu vrăjitoare. Şi cu ocazia asta vă recomand să citiţi şi povestea Veronicăi şi să votaţi. Să spuneţi voi ce aţi vrea să se întâmple. Autoarea se lasă influenţată în mod deliberat, iar povestea e chiar mişto 😉

Nu e satanism, doar Moartea în concediu

UPDATE: Priviti ce am descoperit umbland pe net. Interesant 😀

Aş putea spune: O, da! O, da! O, da. Şi aş spune astea de o mie de ori. Ştiu, a trecut cam un an, dacă nu şi mai bine, de când n-am mai scos o vorbă despre Terry Pratchett. Dar, la Gaudeamus-ul de anul ăsta, ei bine, da, la Rao, am găsit cartea a 11-a şi a 12-a. Nu, îmi e imposibil să-l recenzez pe Pratchett, dar îi pot face o prezentare, nu? Aşa cred. Adică da, aici, ca de obicei, există o prezentare. Am spus că îl ador pe Pratchett? 😀 O, da, da, da, da, da!

No, am avut ceva treabă zilele astea. Nu mai zic nimic despre ce povară i-am pus lui Shauki în cârcă, nu de alta, dar nu pot spune acum. Ba pot, dar nu vreau.

Şi da, ca o recomandare, ar trebui să mergeţi să vedeţi AVATAR. E cu adevărat bestial.

Bine, atât pentru azi, n-am chef nici de scris, nici de dormit, nici de citit, doar de privit Italia 1. Atât! Ne auzim!

Ritualuri satanice?!

Păi eu nu ştiu ce aş putea comenta la ce a scris Geocer despre mine. Mă rog, nici voi nu aţi avea ce comenta. Că o fi, că nu o fi, nu mi se pare a fi treaba lui. Nici a lui Mişu care începe să speculeze pe aceste teme fără să ştie despre ce vorbeşte. Că îmi plac cimitirele asta nu cred că e o noutate, nu ştiu dacă am spus aici, dar toată copilăria mea am crescut lângă cimitir. Că uneori mă întâlnesc noaptea acolo cu prietenii, iar nu mi se pare un subiect interesant. Zău că nu. Dar de la a bea o bere pe un mormânt – mă rog, acum sunt vile nu mai sunt morminte prin Argeş – şi până la satanism e drum lung.

Dar eu zic că cei Geocer ar trebui să fie atent. Nu de alta, dar oamenii pe care îi văd acolo s-ar putea să se supere. Şi n-aş vrea să nu îl mai văd pe George la întâlnirea bloggerilor. Zău că nu.

De data asta mă fac că n-am citit nimic, dar data viitoare o să mă supăr.

UPDATE: Indiferent ce ati crede, luni o sa aflati adevarul. Pana atunci lasati-ma sa ma satanesc.

Câştigători şi crima perfectă

Dap, nu e 14, dar e 15. Am avut treabă, aşa că nu vă isterizaţi, da? Bine 😀

 

Mai întâi vă spun cum e cu acea crimă perfectă. Din punctul meu de vedere. Adică mi s-a părut logică şi foarte ingenioasă, iar dacă autorul nu s-ar fi lăudat nici dracu’ nu-l prindea. Înainte ca cei de la Coca-Cola să descopere filmul cu mesaj subliminal a fost un tip din America. Domnul respectiv avea o mătuşă bogată, dar zgârcioabă. În plus, femeia se uita în fiecare zi la acelaşi film. Aşa că omului i-a venit ideea şi a introdus un mesaj subliminal care suna cam aşa „E cutremur şi trebuie să sari de pe balcon/fereastră”. După vreo lună omul intră brusc în cameră şi strigă: „Cutremur!”. Aşa că femeia sare iar el rămâne cu banii şi cu o crimă perfectă comisă.

După zece ani omul n-a mai putut ţine în el secretul, aşa că s-a predat doar de dragul de-a spune cât a fost el de ingenios. Nu e perfect? Vă spun eu că nici în ziua de azi, cel puţin în România nu s-ar prinde nici dracu’. O altă crimă perfectă vă este povestită în „Esenţa răului” şi se bazează puţin pe ceea ce spunea Paul BM.

Da, da, câştigătorii. Chiar dacă ideea lui Geocer e cea mai cerebrală din tot ceea ce am citit aici, nu îi voi da premiul. Şi asta nu pentru că ar fi copiat ideea. Mă interesează prea puţin. Dar dacă vrea neapărat cele două cărţi i le pot împrumuta. Aşa că am oscilat între Mădălin şi Paul BM. Am decis că Paul are dreptul să-şi aleagă o carte, în timp ce lui Mădălin îi va rămâne ce îi va rămâne. Iar Sonia, pentru că sunt subiectivă, normal, va primi o carte surpriză. Şi vedeţi cum din doi se fac trei? 😀 Aşa că îi rog pe cei trei să-mi trimită adresele lor fizice pe mail: oanastoicamujea@yahoo.com. Iar eu voi încerca să le trimit până în Crăciun.

Aşadar, Paul BM spune ce carte doreşti.

Oi fi, n-oi fi…

Mare semn de întrebare. Zău că da. Adică cei de la Cotidianul zic că eu aş fi intelectuală. Şi că ăia mai intelectuali (decât mine) nu cred în forţa internetului, că cică ar fi de porc. Dar când fac cu ICR-ul expoziţii de toată jena e de vită. Ca să înţelegeţi! Adică cei de la Cotidianul să nu mă înţeleagă greşit, lor le mulţumesc pentru semnalare. Doar că eu nu ştiu unde se ascunde intelectualul din mine. Şi mai sunt şi alţii pe internet cum ar fi Lucia Verona, Mihai Mălaimare şi mulţi, mulţi alţii, care au văzut în internet o cale spre cultură şi spre a-i copta şi pe alţii.

Acum faptul că am fost pusă lângă Octavian Paler mă onorează. – Doamne ce dor îmi e de omul ăsta!- Nu mă onorează, e mai mult de atât. Nici în cele mai măreţe vise ale mele nu mi-a apărut aşa ceva.

Dar trebuie să mă explic. „ce dracu’ o vrea nebuna asta să zică?”, ştiu, ştiu. Faptul că am scris câteva cărţi nu mă face intelectuală. Faptul că am o facultate nici atât. Faptul că citesc mai mult decât media, nu, nici asta. Aşa că nu mă simt. Tocmai de aia mă întreb şi eu: oi fi, n-oi fi… eu zic că nu. Că sunt populară, asta o pot accepta, doar mi-am pus toată viaţa pe tapet. M-am certat cu lume, m-am bucurat cu lume, mi-am făcut prieteni, mi-am făcut duşmani, cunoştinţe şi alte specii. În plus, când mă apucă scelerarea toată lumea se îmbulzeşte. Nici nu e greu să fii popular în astfel de condiţii. Ce mai, cei care sunt cu mine de cel puţin un an ştiu bine despre ce vorbesc, ceilalţi vor afla singuri. Nu de alta, dar nu o să fiu prea mult timp cuminte 😀 Asta e clar. Tot mă apucă când m-o apuca.

Mulţumesc domnilor de la Cotidianul şi data viitoare, de o mai fi, vă rog eu ziceţi şi de premiul de dramaturgie de care sunt cea mai mândră 😀

Ăăă, şi să ne fie clar, indiferent cum m-aş simţi eu, voi trebuie să mă apelaţi cu „doamna intelectuală” că nu sunteţi de capul vostru pe mirişte. Clar? 😆

P.S: Am minţit-o pe Crina că nu public în seara asta şi am trimis-o la culcare 😆 Ce rea îs.