Îmi aduc aminte când a apărut Meyer cu vampirii. Unii au zis că e o carte naşpa (părerea lor ce merită respect), alţii că e bună (idem), alţii că Meyer nu are nici un dram de talent. Eu am zis că îi mai dau o şansă. Nu pot să zic că treaba aia cu vampirii nu m-a distrat, pentru că aş minţi. Oricum ai da-o e o carte relaxantă. Bine, dacă n-ai de gând să-ţi pierzi timpul şi ai altceva mai bun de făcut, atunci ok. Care-i baiul? Nu e musai să fie citită.
Dar pe mine mă distrează prejudecăţile de genul: „asta nu va scrie niciodată bine”. Ei uite că scrie şi bine. Chiar destul de bine. Nu, n-am citit decât o sută de pagini aseară, dar vă asigur că m-au ţinut în tensiune încă de la început. Cum face, cum nu face, Meyer asta, că reuşeşte să te ţină acolo şi te face să te gândeşti la carte. Aşa că linişte, eu citesc. Dacă tot n-aţi înţeles ce, vă desenez mai jos 😀
mi-am amintit că am promis să sun
să nu te superi pe mine(da, ştiu că nu o să o faci) dar nici măcar azi nu-s, încă, în firea mea
îmi revin tare greu… bătrîneţea
să ai un an cu tot ce ţi-ai propus, bun oricum!!!
Cella, stai linistita! Inteleg perfect. Si tu sa ai un an bun si stai cea mai linistita, vorbim noi.
Este interesant si cum vampirii acestia. Personal nu am citit cartile, am vazut doar cele doua filme care au aparut pana acum.
In vara aceasta am avut tentativa de a incepe primul volum din seria Twilight dar dupa primele 50 de pagini m-am hotarat sa trec pe Dostoievski. Nu zic ca nu e talentata, nu zic ca romanul nu e bun, doar ca pe mine nu m-a atras foarte mult.
Dan Patrascu, e un roman pentru adolescenti destul de slab scris. Dar Gazda e altceva, adica autoarea chiar da dovada ca stie sa scrie. Lucru pe care-l apreciez, pentru ca prea multi s-au strans si au aruncat cu epitete. Bine, nu ca i-ar pasa prea tare la cati bani a castigat.
Vorbeam cu fata mea…vor pune pe dulciuri si texte de genul celor de la tigari?
Elena, sttt, sa nu le dam idei.
m-ai facut curioasa sa o citesc si eu. am citit cele 4 carti ale seriei twilight dar ultima m-a dezamagit
Ok, poza cu ACM si HRP e de geniu 🙂
Blog Vedete, asta chiar merita, e altceva.
Alexandru, Lilick e de geniu 😀
da, e pe primele rafturi, acu 20 min ma zgaiam la ea da am preferat sa iau o carte despre homeopatie
Ma mir ca n-ai incercat sa iei o carte de la NU citesc tritonic.
Prefer elfii 😉
Turisticus, si gazdele au farmecul lor 🙂

se epuizase stocu