Având prea multe anunţuri de făcut…

Da, din păcate sau din fericire lucrurile s-au cam aglomerat şi am cam multe anunţuri de făcut. Diseară urmează altul, aşa că luaţi aminte la astea două că până mâine seară când oi mai posta, veţi avea la ce vă gândi. Ori ba. Cum doriţi.

 

Aşadar şi prin urmare, dragi tovarăşi şi prieteni, mâine la ora 12:30 la Craiova şi anume la Gaudeamus (sper că am zis bine), o puteţi vedea pe Stela Popa. Stela îşi va lansa sau relansa „100 de zile” după care va da autografe în stânga şi în dreapta.

Tot mâine, tot la Craiova, tot la Gaudeamus, de data asta la ora 16 Crime Scene are o prezentare, alături de „Indicii anatomice” şi „Somalia, mon amour” adică eu şi Bogdan Hrib. Şi noi vom da autografe de ni le-o cere cineva. De nu, asta e, ne vom resemna tăcuţi şi gânditori la o cafea. Trist! 😦

 

 

Tot mâine, dar online, vă rog să urmăriţi cu atenţie blogul Luciei Verona de la ora 22. Se vor întâmpla chestii şi vă privesc şi pe voi.

 

Am terminat cu joi. Trecem la vineri.

 

Vineri eu NU! Pentru că îs plecată din nou şi iar. Ca de obicei. Dar în Piteşti se petrece ceva şi anume lansarea volumului de poezie „Iubirea e pe 14 februarie”. Volum coordonat de Andrei Ruse. Veţi avea ocazia să citiţi foarte mulţi poeţi contemporani. Şi, din câte am înţeles, volumul a fost primit cu destul entuziasm prin ţărişoara noastră. Ceea ce e foarte bine pentru poezia secolului nostru. S-o mai dezamorţi. Lansarea va avea loc vineri, după cum spuneam, la ora 11 la Centrul Cultural Piteşti. Am înţeles că au o sală demenţială. Eu o ştiu dinainte de-a fi fost renovată, aşa că nu pot decât să cred că e demenţială şi n-am nici un motiv pentru care n-aş putea crede asta.

Şi tot din câte am înţeles Dumis se ocupă de treabă (oare?!), asta aşa, să fiu un pic răutăcioasă 😀

Oricum, dacă sunteţi prin preajmă ar fi bine să daţi o fugă. Sunt sigură că Ruse nu va veni singur. Mai aveţi şi voi ocazia să cunoaşteţi ceva poeţi şi să staţi de vorbă cu ei. Cu siguranţă va fi altceva decât lansările obişnuite din Piteşti. Dacă o să am timp o să trec şi eu cinci minute, dar asta rămâne de văzut. Trebuie să mă încadrez într-un timp pentru a ajunge în altă parte unde se pune la cale o conspiraţie mondială. Vă voi spune şi despre asta imediat ce semnez 😉

 

Aşa că, dragilor, ultimele două zile ale săptămânii sunt pline de evenimente. Şi staţi aproape, diseară vă mai anunţ câteva 😀

Anunțuri

7 comentarii la “Având prea multe anunţuri de făcut…

  1. Mult succes! si… asteptam si vestile de seara 😀 (cel putin noi, adica Violeta si Loredana) – asta ca sa justific de ce noi :)) (ca poate doar eu astept… si sa nu stau singura ca n-are sens sa ma plictisesc :))

    Ah da, si te „amenint” de aici cu niste intrebari interesante la un interviu aparte alaturi de altii… mai multe info pe email. Dupa ce, evident, termin intrebarile (da, cand revii cel mai probabil 🙂 ).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s