Văduva neagră cu mov

Deci aha, da. Vineri voi fi la Buzău, la ora 12 la Biblioteca Judeţeană. Desigur, în costum de văduvă neagră, dar cu mov 😀

Încă n-am decis cu precizie care dintre accesorii va fi mov. Mă gândeam să-mi iau un ciorap negru şi unul mov. Asta dacă găsesc ciorapi mov, că ultima oară când am întrebat nu mai erau. Se înghesuie lumea la culoarea asta. Dacă nu, mai am şi alte idei. Poate mă împuşcă dracu’… a, scuze, pistolul va fi la mine. Cum de sunt atât de uitucă. Poate uit să-l scot. În fine. Poate nici nu ajung în Buzău la cât sunt de rătutită. Poate mă duc prin Bacău. Oricum fiind ambele cu B aş putea să o fac şi pe asta. De ce nu?

 

Şi ce să vă mai spun. Aveţi o scurtă prezentare aici, a unei cărţi tâmpiţele dar bună pentru a face timpul să treacă. Mâine vorbim, tot acolo, şi despre Dorian Gray. Apoi despre „O viaţă împreună” şi om mai vedea noi. Iar am o lista lungă pe care am impresia că nu o mai dau gata. Şi mă enervează toate cărţile alea înşirate deasupra capului meu care se zbat să fie citite, iar eu nu mai am timp. De fapt, sinceră să fiu, mă enervez eu pe mine.

 

Şi ar mai fi de zis că e în pregătire „Regina arkudă şi amuletele puterii”, cartea a treia din Dinastii. Şi cam atât azi, că încă mai am o groază de treabă şi cinci vizite de făcut. O mamă de plimbat la cumpărături, o bunică de ascultat şi ce o mai fi că nu mai ştiu. Deci nu sunt acasă, da?

P.S: NBD se organizează şi la Piteşti, şi chiar voi şi ajunge până la ora aia 😀 Adică vineri, 2 aprilie la ora 17 în piaţa Vasile Milea. Care vreţi să spuneţi NU Populismului şi Demagogiei, ştiţi unde, ştiţi când şi cu ceva mov la vedere 😉

 

UPDATE: Deci Doamne, ce o să mă mai înjure lumea. Şi ce îmi place 😆 Merci, Bookiseală 😛

 

Reclame

Şi cum am ajuns spre Bâlea Lac?!

P.S de început: Inocentul II la Prwave 😉

 

Sigur că o să râdeţi, dar după ce mi-am revenit mai că am râs şi eu. Bine, n-am râs, dar am înjurat cam ca Lala aşa. Bine, am înjurat mai rău ca ea, na!

Dar să o luăm cu începutul. V-am zis că îi urăsc pe ăia de la finanţe, da? 😀 Nu mi-am schimbat părerea. De ce puii mei sunt aşa de acri? Cred că le dau lămâi de cum intră pe uşă. Să mor de nu. Jesus!

Şi cum m-am enervat pe finanţe, dar şi pentru că n-am mai fost în Curtea de Argeş de vreo şapte ani, am zis să pornesc mai devreme. Şi am pornit mai devreme. De ajuns am ajuns. Am ajuns şi am început ieşind din oraş. Mă rog, nu au nimic care să-ţi spună că ai fi unde se zice că ar trebui să fii. Dar m-am prins singură că am ieşit aşa că m-am întors. Şi am găsit şi o Mânăstire. Nu aia de trebuia, dar mie mi s-a părut bună şi aia de-am găsit-o. Dar nu m-a dus capul să văd că pe ea scrie (şi încă mare) „Mânăstirea Domnească”, aşa că a trebuit să-mi spună Răzvan la telefon unde sunt. Vesel până aici.

Apoi m-am întâlnit cu Răzvan şi Andra (Adakiss). Doi copii minunaţi, vă jur. Mai rar aşa. Şi frumoşi şi deştepţi. Iar Răzvan a venit cu toate întrebările la el. Doar că şi-a uitat lista acasă, dar s-a descurcat şi aşa 😀

Dar am şi plecat. Şi, logic, după ce m-am ameţit atât prin Curtea de Argeş că am ieşit pe partea cealaltă.

Şi văd multe curbe iniţial. Şi-l sun pe Xreder şi îi spun că atunci când m-am dus nu erau aşa multe curbe, ce puii mei. Nu m-a băgat în seamă prea mult, ca nu cumva să-mi dăuneze 😛 Dar când am început să văd blocuri de piatră ridicându-se deasupra capului meu şi tunele… tunele(?!)… şi nema semnal la telefon, am zis că am pus-o. No, nu mă înţelegeţi greşit. Drum îngust. Munţi înalţi de stăteau să-ţi cadă în cap. Tunele. Drum îngust. Nimic rău. Curbă periculoasă. Curbă deosebit de periculoasă. Adică numai aşa era. Măi, m-aş fi şi dus, dar maşina mea zicea că nu prea mai are motorină şi pe acolo, am zis eu, nu prea ai şanse să dai de un peco. Aşa că… curbă periculoasă la stânga, deosebit de periculoasă la dreapta. Drum îngust. Ce fac eu? Întorc acolo. Fix acolo că doar v-am zis, aşa era tot drumul.

Şi uite cum dintr-o întâlnire perfect normală, cu doi puşti mişto, eu ajung să fac un traseu de o sută şi ceva de km. Ehee. Şi da, fie, la început m-am speriat, pentru că nici semnal la telefon nu aveam. Nici indicatoare nu erau. Doar borne, iar unele erau în alb. Abia într-un târziu, undeva bine pitit, era un indicator care zicea trist: Piteşti 60. Bine!!!

Domnule editor, stimată familie, dragi prieteni…

Da, va fi gata până mâine noapte – asta e pentru domnul editor, că am presentimentul că mâine mă va stresa. Să apuc eu prima.

Stimată familie, să fim serioşi, n-am timp de voi.

Dragi prieteni, de voi nici atât.

Dar, totuşi, mâine mi-am pregătit o evadare. Departe… Nu, nu e departe, e doar la Curtea de Argeş, despre care am aflat că dacă mergi drept dai în Mânăstire. Domne fere, nu vreau să dau în ea. Nu că n-aş vrea, dar maşina, ştiţi. Reparaţii. Cheltuieli. S-o lăsăm moartă.

Aaa, şi uitasem. Ia priviţi aici: interior, exterior, e aia frumoasă cu un H mare pe volan. Exteriorul sunt sigură că-l veţi dibui. Doar e cea mai mişto dintre toate. Şi bate un pic în violet 😀

Cu „pluta” de dimineaţă

Dacă am adormit la cinci (nu cinci bărbaţi, ora cinci) se pune? Şi dacă m-am trezit la nouă se pune şi asta? S-o pune, că am plecat cu ochii vineţi spre niciunde că nu ştiam unde să mă duc şi parcă de băut cafea nu aveam chef (dar am acum, aşa că voi pleca iar). Şi până la urmă m-am oprit la sală, care era plină aşa de luni de la prima oră. Şi n-am vrut să şed, că mie nu-mi place când e aglomerat să stau după x sau y să elibereze aparatul. Aşa că am băgat un ochi la aerobic şi nu era nici dracu’. I-am zis tipei că nu mi-ar strica să dansez de dimineaţă, că doar am abonament complet şi mă doare pe mine în dos că nu a venit nimeni la ora aia. (O să ziceţi: „păi la voi nu e pe grupe, bine organizat?” Păi nu e. Dar de obicei la aerobic e full, azi nu fu, ghinion sau noroc).

Şi apoi mi-am adus aminte că tre’ să ajung la finanţe. Naşpa. Aşa mi-am dat seama că îi urăsc pe ăia de la finanţe şi n-am mai ajuns, dar ho, mă duc acum. Că tot un drac îmi e. Şi până la 18, eheee, să mă tot duc. Parcă aş începe cu o cafea. Nu că n-aş mai fi băut una, dar am băut-o acasă, după ce m-am întors de unde am plecat, că mai bine nu mai plecam.

Şi mi-am dat seama că de când mă duc la sală m-am îngrăşat. Mai precis trei kilograme. Aşa-i la mine, pe principiul invers.

Şi tot de atunci am început să şi uit. Că de ziua Crinei am uitat complet. Dar trebuia să zică şi ea că e floare, că eu de unde să mai ştiu la câte flori sunt pe pământul ăsta?

Şi aţi zice că ar trebui să dorm, totuşi. Dar trebuie să corectez. Cum ce? „Regina arkudă…” Păi de ce ne strofocăm aici. Dacă nu mă pun pe ea, Bogdan o să mă turuie la cap până voi ceda psihic. Credeţi că e uşor? Nu e. Aşa că-mi iau manuscrisul şi mă duc în lume. Şi totuşi trebuie să ajung şi la finanţe. Jesus ce urăsc chestia asta.

O, da, şi era să uit că Loredana şi Violeta şi Pascal, iar zice ceva de mine. Vedeţi voi dacă e de rău, că eu nu diclesc bine până-n Bucureşti.

Nu numai că am multă treabă, dar şi evit orice contact real sau virtual

Şi cum am descoperit-o pe Liliana Filişan:

 

„ FĂRĂ EL, FĂRĂ TINE

 

Din mine au băut fără măsură,

mulţi ani de-a rândul, nopţile de gând,

înalt de sete-i pântecul de zgură,

în care mai aud tăceri gemând.

 

Am alergat prin ceruri despuiate,

cu-n ciob de iad potrivnic în călcâi,

am sângerat din ele jumătate,

dar n-am ajuns nicicând la cel dintâi.

 

Şi trec din mine-n mine mai departe,

ştiind ce bogăţii în suflet port,

când am plătit atâtea vămi deşarte,

mai am încă vreo şapte pentru ort.

 

În orologiul orei muribunde,

bătăile în două se despart.

Am împărţit din mine pe oriunde…

dar timpul mort cu cine să-l împart?

 

Şi mai aştept acum, când noaptea vine,

în camera în care îngeri tac,

pe Dumnezeu să stea puţin cu mine

şi chiar de nu-s a Lui să mă prefac…

 

(Îmi e atât de bine fără tine,

că de trăiesc, sau mor, e tot un drac!)”

 

Şi poezii din astea foarte mişto mai are. Iar eu am descoperit-o în revista „Luceafărul”, revistă a USR, datorită lui Horia Gârbea, normal.

 

Şi cum spuneam, am atâta treabă şi evit atât de mult unele lucruri… aşa că prefer să lucrez, chiar dacă cumva aş putea amâna. Dar să muncim tovarăşi. E mai bine pentru mine şi suflet. Vă spun eu 😉

 

Treceţi pe la Lala, poate aveţi mai mult noroc acolo, cu toate că din câte mi-a spus e depresivă aşa că nu vrea să vorbească cu nimeni. Dar voi puteţi vorbi cu ea, că doar nu-i bruiaţi creierul.

Mna, şi-a mai trecut o zi

Dar trezindu-mă aflu că e ziua lui Roger, adică domnul de muri în „Parfumul văduvei negre”, şi mă tot întreb, dacă e mort îl mai serbăm? Că vorbim cu el de pe lumea cealaltă m-am obişnuit. Ai dracu’ ăştia de la RDS ce s-au extins. Să faci tu contract cu însuşi Dumnezeu e o treabă. Oare în ce i-o plăti? Intrări mai lesnicioase în rai? Sau un loc călduţ în iad? Interesant, nu?

Aşa că nu pot rata ocazia de-ai spune şi aici „La multi ani!” lui Roger. El vrea sănătate, dar n-am întrebat de care. Fizică sau mentală? Că din aia mentală n-am nici pentru mine, de unde să-i mai dau şi lui? Deci „la mulţi ani!” ar trebui să îi ajungă. Părerea mea.

 

 

Şi de la Roger trecem la Lucia, nu de alta, dar tocmai ce am terminat „Labirint obligatoriu” (click pe poză pentru a o comanda) şi peste vreo juma de oră aşa o să îi scriu şi o recenzie pe club, să se înveţe minte şi să mai scrie aşa mişto. Păi ce e asta? Ruşine! Nimeni n-ar trebui să scrie aşa mişto. Clar?

 

Şi ne mutăm la cununii. Că ştiţi doar că am şapte perechi de fini şi mai urmează să botez un copilaş, care, desigur, e tot băiat, că aşa am eu noroc, să botez numai băieţi. Chiar nimeni nu are o fată de botezat? Că tare îmi doresc. Până acum am botezat cinci puradei de gen masculin. Vreau şi eu o fată, să îi cumpăr rochiţe şi cercei. Plzzz. Da, ştiu, nu aveţi timp de minuni. Dar dacă zic că am botezat o carte se pune la feminin? Nu de alta, dar cartea e roman. Aşa că? O fi bi? Nu prea ştiu cum să zic că e, dar lăsaţi-mă să mă iluzionez că e o fată. Da, cartea lui Nea Costache, care arată mai bine în realitate decât pe PC. Şi pe care o s-o citesc rând cu rând. Pentru că foile miros şi spun poveşti, iar atunci când mângâi coperta regăseşti sentimentele autorului întregite.

 

Şi ajungem la obsesii şi plecări. Că-mi vine să plec. Şi să plec. Şi nu mi-a trecut dorul de ducă. Şi m-aş urca în maşină, aş da muzica la maxim şi aş merge oriunde. Oriunde îmi arată indicatoarele. Şi când drumurile se bifurcă, am să mă dezintegrez şi eu ca să o apuc pe toate. Şi pentru că tot mă obsedează de două zile, cu toate că nu mi-a plăcut niciodată artistul, ete că acu’ îmi place. Melodia asta în special. Şi da, aş da-o la maxim şi aş merge. Încet pentru a nu atrage atenţia. Şi pentru a mă pierde între celelalte maşini. Şi pentru a mă dezintegra, în speranţa că oriunde voi fi căutată, ceva din mine tot va exista. Desigur, nu mă va căuta nimeni. Dar tot m-aş duce…

 

V-aş ura şi weekend plăcut, dar eu nu vreau să vină weekend-ul, aşa că sunt în dilemă. Mai bine vă uraţi singuri tot ce doriţi, că eu nu ştiu a mai ura. Poate totuşi o să pornesc la drum. Poate nu. Poate o să dorm până la sfârşitul vieţii ca frumoasa din pădurea adormită. Dar îl rog pe prinţ să nu mă trezească. Să treacă pe lângă mine ca şi cum n-aş exista. Şi, poate, atunci când mă voi trezi voi fi singură pe tot pământul. Asta ar fi o minune prea mare, nu? Nimeni nu o să mi-o împlinească. Dar pot visa şi eu?