A fost şi Chişinău

O să încep prin a spune: „Wow, uite, mă, că mă iubeşte” 😀 Vorbesc, fireşte, despre Crina. Crina care a scris pe blog. Despre cine o fi scris pe blog? A?!!! Să aud?! Ce ştiri importante au generat politicienii pentru a li se face onoarea asta? A? Să aud. Exact, exact, tot pe mine mă iubeşte mai mult şi mai mult 😀

 

Şi vă pot recomanda cu toată dragostea cartea de mai jos? Sigur că pot. Daţi click pe ea şi comandaţi-o. Acum cât e caldă.

Ştiţi deja că am fost la Chişinău. Ştiţi deja că am dat interviuri, pe care le am, dar sunt mp3 şi nu le pot publica aici. Cel de la TV îl aştept peste două săptămâni. Dar… nu vorbeam despre asta. Chişinăul, da? Oraş nostalgic. Seamănă cu Bucureştiul comunist. Gri, trist şi totuşi, ei da, există şi un totuşi, oamenii sunt calmi, relaxaţi, nu aleargă ca nebunii. Traficul? Da, aici îl putem compara cu cel din Bucureşti. Bogdan o să spună că e oraşul gropilor. Ei, lasă, parcă noi am duce lipsă.

Când am fost la „Vocea Basarabiei”, moderatoarea m-a şocat întrebându-mă dacă nu mi-a fost frică să vin la Chişinău. Ca tâmpita am întrebat de ce să-mi fie? Iar ea mi-a explicat, în direct, că majoritatea românilor cred că la Chişinău e violenţa în stare pură. Români tâmpiţi, dacă mi se permite. Voi credeţi că la Chişinău e ca la noi? Nu e. Dacă ţipi pe stradă eşti arestat, la noi nici dacă te omori nu te întreabă cineva de vorbă. Aaa, poveştile cu rakeţi, s-au dus, ăia, da. Staţi calmi, nici un pericol.

Ştiţi ce e minunat la ei? Totul e gri, dar când intri într-o clădire, fie restaurant, magazin etc, ei bine, parcă intri în altă dimensiune. Totul e lux. În restaurantele lor se cântă la harpă, vioară, chitară, pian, etc. De ce să-i băgăm fraţilor în românica, că-i stricăm. Ei încă mai păstrează nişte valori. Sigur, îi stricăm oricum. Şi vă spun un secret, tot românaşii noştri fac scandal şi acolo. Aşa că…

Da, problema cu limba există. Pentru că sensurile cuvintelor sunt puţin denaturate. Dar te obişnuieşti repede, chiar dacă îţi vine să râzi în hohote. Mai e şi problema celor care ştiu doar rusă. Dar semnele sunt ajutătoare întotdeauna. Iar vorbitul din mâini nu face rău.

Mâncarea?! Dacă mai stăteam o zi ajungeam balenă. Merită să mergeţi la Chişinău măcar pentru a mânca. E un deliciu. Ohhh, abia aştept să mă reîntorc.

Şi după cum ştiţi la Chişinău a fost şi prima lansare a indiciilor. Dumitru Crudu, după cum v-am mai spus, mi-a citit cartea cu o atenţie demnă de invidiat. Ba chiar m-a întrebat dacă la noi chiar există expresia „a dormi bubă” sau am inventat-o eu. M-a impresionat mult. E mare lucru ca cineva să te citească cu atâta atenţie. Şi tot aşa cum v-am spus, mai târziu, după lansare, am avut o discuţie despre Iolanda Ştireanu. Ei, vedeţi, domnişoara asta n-a reuşit să-i impresioneze doar pe români. Şi ţineţi cont că domnul Crudu nu citise Indiciile. Dar i le-am făcut cadou. Sper să le citească cu plăcere.

Şi apoi, tot cum v-am mai spus, am mers să o văd pe Stela Popa. Cele „100 de zile” ale ei au făcut furori. Iar Stela a dat enorm de multe autografe. Ba chiar era să rămână şi nemîncată din pricina asta. Dar noi am aşteptat-o şi i-am oferit nişte chestii din alea sănătoase. Eu nu înţeleg cum poate mânca aşa ceva când la Chişinău numai sănătos nu e cazul să mănânci 😀 Dar Stela e cu sănătatea! Io nu!

Impresii ar fi multe, dar mâine voi fi plecată din localitate, apoi mă voi întoarce şi ghiciţi ce? Exact, voi face bagaje, pentru că marţi… dar mai multe la roşcată şi la nesuferit 😀

No, să citiţi bine, v-am dat temă până mă întorc 😉