O zi normală?!

Aşa o fi o zi normală? Aşa o fi, cine să-şi mai aducă aminte la cât timp a lipsit de acasă? Până nici pisica nu mă mai recunoaşte, se uită câş la mine, si uneori face: „mauuuu?!”. Mă rog, n-am priceput ce mă întreabă, dar întreabă ea (el de fapt) ceva.

Aşadar liniştită acasă. Şi culmea… suspans… m-am trezit la opt şi am plecat la sală. Unde, desigur, mai mult am băut cafea, ţinând cont că n-am mai trecut pe acolo de o lună şi că îmi era teamă că mâine voi merge în mâini (dar şi pentru că instructorul e super simpatic şi nebun, ca mine, şi preferăm să ne hlizim decât să muncim 😀 ). Dar nu vă lăsaţi păcăliţi că am şi alergat… pe bandă şi am mai făcut şi alte treburi. După care am mai băut o cafea la spălătorie şi alta la Mall. Şi o să mai beau una diseară, vedeţi aici de ce. A, şi probabil că apoi o să merg în vizită şi o să mai beau o cafea. Aşa că mâine dimineaţă să nu mă întrebe nimeni de ce sunt isterică 😀

Şi apoi, ohooo, am fost la Carrefour, cred că nici acolo n-am mai fost de o lună. Iată că s-a trezit gospodina din mine. Mişto e că n-a verificat nimeni frigiderul aseară. Putea la fel de bine să fie plin. Abia când am ajuns la Carrefour mi-am dat seama că nu ştiu cum arată frigiderul meu. Aşa că am cumpărat mai puţine. Printre care şi un cd, ba nu, trei la ofertă, cu şlagăre. Va trebui să mai cumpăr şi pentru Darius unul, trei adică, că măcar la muzică ne potrivim şi noi. Că în rest… O să ţi-l trimit de ziua ta 😛 (dacă îmi amintesc când e).

Sigur, cd-urile nu sunt de mâncare. Oricum, ajunsă acasă am constatat că frigiderul, aşa cum bănuiam, era gol. Acum nu mai e. Cred că se simte împlinit şi el.

Şi dacă tot vine weekend-ul, trebuie să vă spun că a început, aşa cum era şi normal, să mă obsedeze melodia de mai jos.

 

Iar spre final vă spun că reîncepe concursul de proză, poezie, dramaturgie, etc, susţinut de Lucia&Co. Vedeţi şi voi despre ce e vorba.

 

P.S: Era să uit că totuşi Bogdan a reuşit să mă isterizeze azi 😀

Reclame

Până la urmă Iolanda Ştireanu şi Stelian Munteanu s-au confruntat

Dar până ajungem la a vă explica ce e cu titlul să începem sistematic. Oh, o să fie al dracului de greu.

 

La Târgu Mureş, în primul rând, l-am cunoscut pe Vlady. Apoi, Stela a lansat „100 de zile” şi a avut mare succes. Eu am lansat Parfumul, iar Bogdan Somalia. Apoi, eu cu Bogdan ne-am mutat la cealaltă lansare şi am lăsat-o pe Stela să facă faţă întrebărilor despre Moldova. Adică ne-am dus la „Bloguri, Facebook şi Politica”. Până aici e clar.

 

A doua zi la Bistriţa, Alexandru Petria alături de familia sa minunată ne-a invitat la o cafea. Sau să fi fost invers? Ne mai gândim 😉 Alexandru va ieşi în curând cu o carte pe piaţă. Vă spun despre ce e vorba când vom avea copertă. Apoi „furăm” la Biblioteca Judeţeană, unde printre cei maturi au venit o grămadă de pici. Le-am povestit despre Dinastii, dar când i-a întrebat Bogdan dacă vor să vorbim despre fantasy sau poliţiste… da, da, toţi au zis că poliţiste 😀 Au fost foarte haioşi. Au pus întrebări şi ne-au cerut pistoalele să le ţină şi ei în mână. Apoi ne-au întrebat dacă vindem şi pistoale 😆 Funny! În cele din urmă am dat multe autografe, atât eu cât şi Bogdan. Dar… eheee, am dat autograf şi pe una din cărţile lui Liviu Radu, cred că pe „Waldemar”, sigur, atât eu cât şi Bogdan. Sper că nu se va supăra Liviu Radu. La Bistriţa, recunosc, a fost foarte, foarte mişto.

 

Şi ne-am dus la Cugir, unde mama Iuliei – mulţumim! – ne-a primit cu o cină demnă de nişte împăraţi. Minunaţi părinţi. Iar Ioana – pe care nu o cunosc – mi-a făcut un tort. Excelent!!!!

 

După care, evident, la Deva. Unde, la fel, printre maturi, mulţi puşti, de data asta de liceu. Pentru că n-am putut să-l împuşc pe Bogdan, aşa cum era planul iniţial, am tras în sală. Dar nimeni nu s-a speriat. În schimb toţi s-au amuzat 😀 Trebuie să recunosc că la Deva am avut o mică dezamăgire, am cunoscut primii tineri care nu au citit nimic în afară de lectura obligatorie, dar le-am stârnit interesul prin împuşcăturile noastre 😉

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şi da, Stelian şi Iolanda, în cele din urmă, s-au confruntat. Finalul nu vi-l spun.

 

Şi la final, chiar dacă cu asta trebuia să încep, vă spun că un puşti, care vrea să rămână anonim şi are 15 ani, mi-a dedicat melodia de mai jos. Mi-a spus să ascult bine versurile – care-i aparţin lui Eminescu – pentru că el aşa mă vede pe mine cea reală dincolo de ziduri şi alte măşti. Recunosc că m-a impresionat destul de mult. Dar ajunge, că mă pun pe bâzâit 😀

 

Mai e şi mâine o zi! 😉