Tatăl meu virtual

Mulţi dintre voi îl ştiţi pe Ion Borgovan sau Tata Borgo cum îi spuneam eu, pentru că acum trei ani când a apărut pe blogul meu mi-a spus că ar vrea să fiu „fata lui”. Şi de atunci a „adoptat” multe fete „virtual” şi ne-a bucurat pe toate, aşa cum a ştiut el. Ion Borgovan era profesor de fizică şi un om cum rar întâlneşti. Nu se băga în conflicte de nici un fel şi, în plus, ne susţinea pe toate cum putea.

Când am citit de dimineaţă ceea ce mi-a spus Sibilla mi-au dat instantaneu lacrimile. Pentru că aş fi vrut să-l cunosc şi în realitate. Am vorbit mult pe mail, iar el, din când în când, îmi punea la poştă diverse lucruri, printre care şi şase sticle de vin. Omul ăsta m-a susţinut mult şi nu numai pe mine. Avea o bunătate şi o candoare ce trecea de barierele internetului şi era tatăl meu virtual. Iar acum mă simt vinovată că n-am fost în stare să-i fac nici o bucurie. O să-mi lipsească tare mult. Sunt şocată şi dezamăgită şi cu greu îmi înfrânez lacrimile. Şi aş fi vrut să ştiu mai din timp că s-a dus. Nu ştiu ce aş fi făcut, dar mi-aş fi dorit să ştiu.

Vă rog să-mi scuzaţi incoerenţa, dar nu pot spune mai multe. E o durere pe care mulţi nu o pot înţelege.

Să ne mai zâmbeşti din când în când, Tata Borgo!

Reclame