Şi au venit toate în acelaşi timp…

… şi s-au înghesuit, şi m-au dat peste cap. Noroc, până la urmă, cu Adakiss şi cu Răzvan că m-au făcut să-mi amintesc cum eram eu la vârsta lor. Dar parcă ei sunt mai serioşi ca mine, ceea ce nu e neapărat rău 😀

Şi mă întreb, dacă cred suficient de mult într-o minune se va ivi? Minunile le putem oare genera doar dorindu-le cu disperare? Pentru că în alte cazuri se poate. Am testat eu şi se poate. Dar o minune nu mi-am dorit niciodată. De exemplu anul ăsta n-am putea trece peste Paşti? Vă rog eu frumos. Doar anul ăsta. La anul mai negociem. Doar un Paşti, nimic mai mult. E ca şi cum ar anunţa la TV că în ziua de 4 vine sfârşitul lumii şi toţi am aştepta cuminţi să ni se întâmple. Până când ne dăm seama că nu s-a întâmplat a trecut şi sărbătoarea. Ei? Ce ziceţi? Vreţi? Bănuiesc că nu. Asta e. O să mor.

Dar alte minuni nu aveţi pentru mine? Cred că şi o minune mică, mică, m-ar face fericită acum. Un răhăţel de minune, pentru Dumnezeu, până nu mă duc singură la spitalul… ăla din Vedea, că e mai aproape şi am auzit că au şi rezerve mişto, şi le cer să mă sedeze vreo cinci vieţi. Să uit tot şi să-mi amintesc nimic.

Şi adevărul e că sunt agitată. Şi îmi vine să plec. Uite aşa, la ora asta târzie. Să mă sui în maşină şi să plec. Sunt în stare să promit că merg cu zece la oră, numai să fac ceva. Cine dracului m-a scos din priză? Să mă bage la loc. Plzzzzz!

Dar nu o să plec. O să fac yoga eventual. Habar n-am cum se face, dar o să fac. Cumva, găsesc eu pe net cum. Să ne liniştim trupul şi spiritul. Eu nu-mi înţeleg spiritul de ce dracului e aşa agitat. Ce-a păţit? Ce nu i-a convenit lui?

Şi mă gândeam mai devreme. Dacă ar fi să anunţe ăştia pe bune că vine sfârşitul lumii, mi-aş lua la revedere de la cineva? Şi m-am tot gândit. Şi m-am tot gândit. Şi am ajuns la o concluzie. Ştiţi că pisicile când simt că mor se pitesc, pentru a nu le vedea nimeni? Ei, cred că la fel aş face şi eu. Adică, serios, cu ce ar mai încălzi pe cineva dacă i-aş spune „Pa, ne vedem pe cărarea cealaltă. Ai grijă să ai o monedă la tine, nici nu ştii cât de scârţar e Charon”. Şi apoi, probabil că aş râde, gândindu-mă că barca aia veche a lui Charon ar fi neîncăpătoare pentru toată populaţia globului. Şi nici n-au cum să ajungă toţi în acelaşi loc. Dar măcar Charon s-ar alege cu miliarde de monede. Sper ca asta să-l facă fericit. Şi totuşi, cât ziceaţi că mai e până la sfârşitul lumii? Nu de alta, dar nu prea ştiu ce planuri să-mi fac pe viitor.

 

P.S: Daniela mi-a dat o leapşă zilele trecute, care ar fi cele zeci legi după care mă ghidez eu. Şi, din păcate, pentru leapşă, desigur, am ajuns la concluzia că la mine nu există aşa ceva. Nu ştiu dacă îmi place să fiu luată prin surprindere, dar ceea ce-mi doresc cu ceea ce se întâmplă nu prea se pupă. Aşa că nu există nici legi. Şi dacă ar exista, să mor dacă aş şti să mă ţin de ele. Poate o zi două, că apoi îmi trece musai. Adică mă scuzam că nu sunt capabilă să răspund unei lepşe. Dar ştiţi ceva, i-o dau lui Xreder, să facă el treabă în locul meu.

 

P.S2: Iolanda se plânge că toată lumea a aflat cum a anchetat ea cazul PR-ului ucis. Iulia, înainte să scrie, mândră, desigur, asta aici, mi-a trimis un mail în care îmi spunea ceva de genul: „Asta e cu subînţeles? Vrei să mă omori?” Doamne, fere, ce copil nebun 😛

Criminală zi…

Adică tot aştept să pic. Aşa, de tot. De oboseală, în primul rând, apoi de ce o mai fi. Dacă o mai fi. Că momentan nu pot gândi dincolo de oboseală şi mai nasol e că ziua nu s-a terminat. În plus, nu ştiu ce au toţi astăzi, că fără mine parcă nu le iese nimic. Degeaba spun eu că am scris toată noaptea la o piesă de teatru şi că am dormit doar trei ore. Nu, nimeni n-are nici o treabă. Toţi dau nepăsători din umeri. Cică tot trebuie să fac ce trebuie să fac. Dacă eu zic că nu există acest trebuie iese rău. Aşa că nu mai zic nimic şi fac.

Că nu-i uşor cu ochii în gură şi gândul oriunde în altă parte, doar la ce trebuie nu, să scrii o piesă de teatru. Dar, deh… oameni simpli. Cu minţi simple, gânduri simple, probleme simple.

Şi totuşi am o consolare (vă jur, noroc că am citit ieri piesa de teatru, că azi nu mai văd bine), şi anume începerea concursului Premiile Lili, care debutează cu o piesă de teatru foarte… (nu spun cum, că influenţez juriul, spun diseară), aşa cum a debutat şi anul trecut cu piesa mea de teatru. Frumos. Aşadar, diseară la ora 22 vă aştept pe toţi să comentaţi piesa. Am dat link, da?

Sper doar ca până atunci să-mi revin. Măcar de-aş apuca să dorm. Recunosc că am aţipit puţin cu laptopul în braţe în timp ce făceam corectura şi Tudor Gheorghe îmi zicea „Adio, doamnă!”. Păi, adio. Şi pac, am adormit. Aşa că nici de corectură n-am fost în stare. Am dormit vreo cinci melodii până mi-a sunat telefonul.

Dar cică am treabă. Şi mai trebuie să ajung şi la zece bănci. Eh, până la 18 e timp. Destul chiar.

În cazul în care piteştenii aud o bubuitură e doar maşina mea ajunsă prin vreun zid, asta pentru că am adormit la volan. Dar nu vă faceţi griji. Eu o să scap teafără.

Şi încă n-am chef să râd. Că încă nu prea am de ce.

Aşadar, tot acolo vă aştept diseară.

Tatăl meu virtual

Mulţi dintre voi îl ştiţi pe Ion Borgovan sau Tata Borgo cum îi spuneam eu, pentru că acum trei ani când a apărut pe blogul meu mi-a spus că ar vrea să fiu „fata lui”. Şi de atunci a „adoptat” multe fete „virtual” şi ne-a bucurat pe toate, aşa cum a ştiut el. Ion Borgovan era profesor de fizică şi un om cum rar întâlneşti. Nu se băga în conflicte de nici un fel şi, în plus, ne susţinea pe toate cum putea.

Când am citit de dimineaţă ceea ce mi-a spus Sibilla mi-au dat instantaneu lacrimile. Pentru că aş fi vrut să-l cunosc şi în realitate. Am vorbit mult pe mail, iar el, din când în când, îmi punea la poştă diverse lucruri, printre care şi şase sticle de vin. Omul ăsta m-a susţinut mult şi nu numai pe mine. Avea o bunătate şi o candoare ce trecea de barierele internetului şi era tatăl meu virtual. Iar acum mă simt vinovată că n-am fost în stare să-i fac nici o bucurie. O să-mi lipsească tare mult. Sunt şocată şi dezamăgită şi cu greu îmi înfrânez lacrimile. Şi aş fi vrut să ştiu mai din timp că s-a dus. Nu ştiu ce aş fi făcut, dar mi-aş fi dorit să ştiu.

Vă rog să-mi scuzaţi incoerenţa, dar nu pot spune mai multe. E o durere pe care mulţi nu o pot înţelege.

Să ne mai zâmbeşti din când în când, Tata Borgo!

Îţi doreşti ceva, dar e criză şi nu-ţi poţi cumpăra?!

 

Pentru că oricum nu mai vreau să vorbesc cu nimeni o perioadă, dar şi pentru că mi-a plăcut ideea, iată despre ce e vorba:

 

Prwave şi Dar din Dar au o campanie care ar trebui să vă ajute (să ne ajute) pe fiecare dintre voi să vă găsiţi, să zicem, un cadou. E criză şi lumea nu mai cumpără, dar dorinţele rămân. Fiecare dintre noi îşi doreşte câte ceva, material vorbind, că spiritual nu mai e cazul. Aşa încât a venit şi ideea. Ai ceva ce te încurcă? Nu îl arunca, înscrie-l aici şi cineva poate îl va dori. Ceea ce nu îţi mai trebuie ţie poate îi e de folos altcuiva. Şi, în plus, e şi o faptă bună, acum înainte de Paşti.

Iată şi comunicatul oficial.:

 „Pe timp de criza, pare ca nu mai avem timp sa ne gandim si la altii. Desi poate ca tocmai acum ar trebui s-o facem mai mult decat oricand. Nu vorbim aici de acte caritabile, gandite pentru cei saraci sau defavorizati. Ci pur si simplu catre cei de langa noi. Fara eforturi mari, fara donatii materiale, fara cheltuieli. Doar cu mult suflet. Kdo.ro a ales sa se implice.

V-ati dorit ceva vreodata foarte mult, ceva de suflet, dar pe care nu ati reusit sa il mai gasiti sau pur si simplu nu exista in magazine? Dar poate e la cineva acasa, uitat intr-un sertar. Asa cum, probabil, la voi acasa se afla atatea obiecte uitate, neglijate, de care v-ati putea lipsi si cu care nu v-ati gandit ca ati putea sa bucurati pe cineva care si le dorea de multa vreme.

Kdo.ro initiaza o campanie de cadouri facute din suflet, cu astfel de obiecte si isi pune la dispozitie o sectiune din site pentru cei care descopera ca au obiecte frumoase, speciale, care le prisosesc si ar putea fi dorite de altii, carora le-ar face ziua mai buna. Cei deschisi la o astfel de initiativa pot posta astfel de obiecte pe site, pana cand un doritor se va inscrie pentru ele. Si toti cei care si-au dorit ceva de suflet vreodata isi vor gasi, poate, cadoul dorit in acest sertar cu lucruri uitate: http://www.kdo.ro/forum/cum-procedam-citeste-inainte-de-da-sau-cere-f-39.html .

Intrati pe kdo.ro si faceti sau faceti-va un cadou din suflet! Dar din dar vom face ziua mai buna celor de langa noi. ”

 

P.S: Vă rog să îmi scuzaţi tăcerea pentru un timp.

Lala vs Anastassia

Vă aduc din nou la cunoştinţă că Lala are o poveste de spus aici. Pentru că nu vreau să uitaţi prea repede. Nici nu trebuie să vă grăbiţi să o citiţi. Episoadele vor fi săptămânale. Aşa că aveţi la dispoziţie o săptămână să tot rumegaţi. Şi aşa cum a făcut Lucia, puteţi veni şi voi cu sfaturi despre ce aţi vrea să se întâmple. Ar fi intresant. Şi promit să şi ţin cont de părerile voastre.

 

Dar să ne întoarcem la ceea ce spuneam în titlu. Şi o să încep cu o întrebare pe care mi-a adresat-o cineva în timp ce, cu emfază (a se citi afectare), povesteam despre „Sărutul Morţii”. Întrebarea sună cam aşa: „De ce Anastassia nu-şi face blog?”. Iar răspunsul e simplu. Ea există deja pe facebook şi va exista mereu acolo, dar blog nu-şi poate face şi asta o să vedeţi doar citind romanul. Nu, nu moare sau moare? Nu ştiu. Dar asasinii guvernamentali nu îşi fac bloguri. Ar fi ciudat. În plus Ana e un personaj ce trece prin viaţa mea acum. Ea nu va mai reveni, sper eu, niciodată. Pentru că trebuie să recunosc că am început să o urăsc. Mai mult, am început să-i dau dreptate Lalei. De când a apărut Anastassia s-au schimbat câteva chestii şi în mine.

Eu cea pragmatică, realistă, raţională etc, am fost învinsă şi încă mai sunt, de un personaj. Un personaj calm, îndrăgostit, aiurit, uman, la dracu’. Aşa că nu-mi mai place personajul ăsta şi o vreau pe Lala înapoi. Lala care apare şi în această carte şi are o sută şi ceva de pagini doar pentru ea. Lala care s-a născut din Ingrid… ehee, aici să vă văd.

Ingrid, o să ziceţi, cine e Ingrid? Ingrid e personajul pe care eu l-am perceput cam 80% a face parte din mine. Nu e personajul meu, ci al Ivonei Boitan din romanul „Cu sânge rece şi albastru”. Ingrid care mi-a dat o stare de bine şi mi-am dorit instantaneu să fiu ca ea. Şi foarte mult timp, în proporţie de 80%, aşa cum am spus, am şi reuşit. Dacă n-aţi citit cartea ar trebui să o faceţi. Ingrid este dragostea vieţii mele 😉 Şi cam aşa s-a născut Lala. Puţin din mine, puţin din Ingrid, puţin din ea, Lala este personajul care mă completează cel mai bine. Pentru că de cele mai multe ori e raţională. Alte ori acţionează la nervi, dar asta fac şi eu. Deci, cum spuneam, ne completăm reciproc foarte bine. Suntem cam pe aceeaşi lungime de unde, iar acolo unde e ea pur şi simplu, fără a avea nici o influenţă de la mine, recunosc că mi-aş dori să fiu şi eu. Adică să fiu întru totul Lala.

Anastassia a apărut ca o nevoie de schimbare. Poate. S-au a apărut din alte raţinuni. Pentru că în primele două începuturi de manuscrise, Anastassia a fost mai mult decât Lala. Dar ceva s-a schimbat, iar Anastassia s-a reinventat. Într-un fel îmi place că am un personaj atât de uman. Cu trăiri atât de intense. Dar problema e că mi le transmite. Şi dacă până acum aveam nevoie de trăirile ei, acum am decis că nu mai am. Că nu mai vreau ca Anastassia să facă parte din personalitatea mea. Anastassia trebuie să facă parte din personalitatea ei. Şi pe mine să mă lase cu Lala, pentru că, de ce să nu recunosc, cam începusem s-o „trădez” pe Iolanda, pentru cea care vrea să fie femeie.

Şi chiar dacă încă mai există Anastassia în gândul meu, Lala primează. Vreau ca Lala să primeze pentru că ea, cel puţin, ştie exact ce vrea, ca şi mine. Pe Anastassia nu te poţi baza, m-am prins eu, e cam instabilă emoţional. Aşa că Lala e viitorul.

Sper ca Anastassia să nu citească postul ăsta. Dar nu prea văd cum ar putea, ţinând cont că e ocupată să treacă nu ştiu ce graniţă 😉

 

Bine, dacă n-aţi înţeles nimic e cu atât mai bine. Nici nu s-a dorit asta 😀

Iolanda se întoarce… pe net

Bine, că şi-a făcut blog ştiţi deja. Pentru că na, nu putea lipsi martie din post. Dar că a fost ucis un PR-ist, nu cred că ştiţi, decât dacă aţi intrat pe blogul ei şi aţi citit. Dar nu acolo se petrece acţiunea, ci la Prwave, care găzduieşte şi foiletonul. Şi cei care o ştiu pe Violeta Loredana Pascal, sigur îşi vor da seama că e implicată.

 

 Cam aşa sună comunicatul de presă, pe care puteţi să-l citiţi şi aici dacă nu mă credeţi pe mine:

 

„Un proiect inedit de PRwave şi Oana Stoica-Mujea PRwave lansează o serie inedită care are în centru (printre alţii) omul de PR. Primul lucru din această serie este un foileton scris de cunoscuta şi apreciata autoare Oana Stoica-Mujea. Vom avea aşadar un prim mini-roman poliţist online. Lala – personajul principal este în fapt Iolanda Ştireanu pe care sigur o ştiţi din romanele „Indicii anatomice” şi „Parfumul Văduvei Negre”. De această dată provocarea este una specială: trebuie să afle cine-a ucis PRistul! Primul fragment din „Inocentul” poate fi citit în exclusivitate aici. Tot pe PRwave vor apărea şi următoarele părţi ale seriei.

 

 Oana Stoica-Mujea: „Violeta are întotdeuna idei bune, iar aceasta a venit tocmai la fix, scoţându-mă din amorţeală. Chiar dacă scriu un thriller în care apare şi Lala (care acum are şi blog, Dumnezeu ştie ce o face acolo, dar bine n-o văd), oarecum îmi lipsea ca personaj principal. Şi cel mai mult îmi lipsea faptul că nu puteam gândi cu vocea ei, ci cu vocea personajului principal (care nu e Lala, că de aia mă învârt în jurul cozii). Aşa că ideea asta m-a trezit atât pe mine cât şi pe Lala. Şi sunt mai mult decât fericită să colaborez cu PRwave, dar mai ales cu Violeta cărei îi mulţumesc şi o mai aştept cu idei”.

 

 „Am mers întotdeauna la PRwave pe ideea de a veni cu ceva nou, inedit, diferit. Şi această nouă iniţiativă se înscrie în aceeaşi direcţie şi m-am bucurat enorm când Oana a răspuns pozitiv propunerii mele. Vreme de câteva săptămâni PRwave are plăcerea de a publica pe fragmente o poveste – „Inocentul” – care suntem siguri că îi va captiva pe toţi. Vă invit aşadar să urmăriţi cercetările Lalei şi să aflaţi ce s-a întâmplat în realitate” a declarat Violeta-Loredana Pascal, director general PRwave International.”

 Dar eu ştiu că nu comunicatul vă interesează, ci crima. Ce s-a întâmplat puteţi citi aici. Foiletonul are titlul “Inocentul” Pe seară o să vă spun mai multe. Lectură plăcută. După cum spunea şi Lala, am treabă!

Na că a comis-o şi Vania

Nu de alta dar nu se făcea să ne lase doar pe noi să ne dăm mari. Se poate? Clar că nu se poate. Aşa că a comis-o, la modul frumos desigur. Apropo, până vă spun despre ce e vorba, voi vi-l puteţi închipui pe Vania în haine preoţeşti? Cum nu? Înseamnă că nu v-aţi uitat cum trebuie la headerul lui.

A, şi ziceam că a comis-o, adică da, a scos o carte. Una religioasă, desigur. – Parcă se potriveşte ca nuca în perete cu personalitatea lui, dar nu ştii niciodată ce are omul în suflet, zău aşa –

Cartea e frumoasă, spun gurile rele 😀 şi eu cred în ele, că aşa am fost crescută să cred tot ce spun gurile rele, că cică nu iese foc fără fum. Bine, v-am ameţit destul. Cartea poate fi comandată online de aici. Iar coperta o aveţi mai jos. Eu zic că merită, mai ales acum că vine Paştele şi unii dintre voi (vedeţi că nu m-am inclus în categorie) au nevoie să-şi purifice sufletele şi să-şi spele păcatele.

Nu, nu, eu nu păcătuiesc. Cum se face că şi dacă vreau s-o fac tot nu-mi iese 😀 Ce glume am în program, asta de la Vania mi se trage. Aşadar, lectură pentru sărbătoarea voastră de Paşti v-am găsit. Acum aştept comisionul 😉