Alergii plăcute

Am alergii pe toate fronturile. Dacă mă gândesc puţin mai bine, ceea ce nu sunt capabilă să fac la cât de bleagă mă simt, cred că sunt alergică şi la mine.

Alergii la praf am. La metale, mai puţin aur, am. La aerul de dimineaţă, dacă vă puteţi imagina, am. Ba chiar şi pe sistem nervos am. Adică de câte ori mă enervez îmi apar, pe mâinie, de obicei, nişte bubiţe mici şi roşii. Şi imediat ce mă calmez dispar. Cu antialergicul la mine umblu. Umblu clar. Dacă mă vedeţi fără antialergic ori s-a întâmplat să nu fi avut probleme de maxim o săptămână şi să fi uitat, ori am înnebunit şi încerc să mă sinucid (ceea ce nu e cazul că n-am curajul necesar). Vara trecută am aflat că sunt alergică şi la soare, dar cu ăsta nu ţine. Nu nene. Oi fi, nu zic nu, dar n-am de cât să mor cu alergie cu tot că de plajă şi de stat ca vita la soare nu mă las. Clar. Trebuie să explodez în adevăratul sens al cuvântului.

Şi, desigur, sunt alergică la polen. Şi ghiciţi voi ce e în aer de când a venit primăvara? Desigur, polen. Mult polen. Enorm de mult polen. Enervant de mult polen. Deci o să mor. Clar. Poate că de aia sunt şi aşa bleagă şi calmă, din pricina alergiilor.

Trăiască alergicii, că altceva ce să mai zic.

Norocul lui Geocer că nu va fi ucid deseară. Sunt calmă. Calmă. Calmă. Poate până atunci voi reuşi să mă enervez 😀 Eheee, ce bine ar fi 😛

Şi tot pe această cale vă anunţ că Sgreder nu va fi prezent, pentru că l-am încuiat în casă. Na! Deci ne vedem. Încerc să vin fără alergii. Oricum alea nu se iau, aşa că staţi calmi.

Anunțuri

21 comentarii la “Alergii plăcute

  1. Va trebui înfiinţată o organizaţie pentru protecţia soţilor împotriva maltratării lor de către soţii… Cu ce o greşit săracu Xreader de l-ai închis?… :))

  2. E, se putea si mai rău! Daca erai alergica la prostia umană? Iti dai seama ce dezastru. 😀
    Tu, bleagă?!! Da de unde?!!
    Ai milă de Xreader, te rog eu :))

  3. La cate alergii ai ma mir ca mai iesi tu din casa! Or fi pastilele alea bune la ceva, clar! Asa sensibila ai fost de mica sau ai consumat pastile de mica pentru tratarea diverselor raceli? In special antibiotice! Aici e buba.
    Hai ca nu esti singura. Je sunt la detergenti. Sa ma vezi cum spal cu manusile menajere pana ma enervez si ma risc fara ele! 🙂

  4. Hai ca pentru alergiile tale, sunt aorecum solutii. Dar eu am alergie la proști. Pe asta cum o tratez??

  5. Adrian, da

    Razvan, pai… sunt alergica si la prostie, dar din pacate nu exista remediu 😛

    Vania, da din nou

    Daniela, neah, alergiile le-am capatat toate la bac, asa a fost sa fie.

    Ada, cum ii ziceam si lui Razvan.

  6. Oana, eu de cînd iau calciu (1000 mg/zi) nu mai am alergia solară din cauza căreia nu puteam sta la plajă.
    Dar vorbeşte cu un medic, nu te lua după mine 🙂

  7. Mama mea are alergie la ultraviolete, a luat antihistaminice si…nimic.
    Medicul i-a spus ca singurul remediu ar fi folosirea cremelor cu protectie mare UV.
    De atunci este mai bine, daca nu uita sa foloseasca crema! 🙂
    Incearca si tu, Oana! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s