Din Inbox

Mă rog, asta a fost chiar telefonic, dar putea la fel de bine să fie şi în inbox. Cred că va trebui să am o categorie care să se numească aşa la câte mailuri tâmpite primesc. Nuuuu, nu e cazul persoanei de faţă. Doamne, cum reuşesc eu să gafez mereu.

De fapt voiam să vă spun că s-a schimbat planul. Nu ştiu dacă voi mai fi joi la Şcoala Centrală, dar sigur voi fi miercuri la Liceul Mihai Eminescu în locul lui Răzvan Dolea. Aşadar: miercuri, ora 14:30, Liceul Mihai Eminescu. Vorbim despre fantasy, că am înţeles că literatura poliţistă nu, că prostim copiii, brrr. Right! Chiar aşa. Dar ne conformăm, ce să facem.

Vineri sunt iar în Bucureşti la USR. Chiar aş vrea pe această cale, dacă se poate, ceva mai multe detalii. Chiar şi un afiş ceva pentru a prezenta evenimentul. Domnule, Gârbea, se poate? Sau Lucia. Care doreşte 😀

Iar duminică plec la Londra pentru fix patru zile.

Ce fac acolo? Eh, o să vă spun eu. Da. E legat de cărţi. De cele poliţiste. Cum adică ce fac acolo? Treabă. Clar? Că nu se duce nimeni la distracţie. Ruşine să vă fie dacă măcar aţi gândit una ca asta.

Reclame

Un timp pentru orice…

Aşa o fi. O exista. Nu zic nu. Nu-mi aduc aminte exact când a fost un timp pentru sau un timp pentru. Cred că a fost un amalgam de timpuri. Sau, cel puţin, aşa am văzut eu lucrurile. Nu ştiu dacă o fi fost timpul să fac ceva şi am ratat. Dar cred că am ratat cam tot ceea ce ar fi trebuit să fac. Acum pe cine să dau vina, pe mine sau pe timp?

Dar nici asta n-ar fi o problemă. Bine, bine, am ratat. Mare lucru. Toţi ratăm câte ceva la un moment dat. Problema e că am impresia că eu continuu să dau rateu după rateu. Şi mă întreb: ok, a fost timpul să fac aia sau aia sau ailaltă, după caz. O fi fost timpul să îmi tai venele (pe ăsta cred că-l ratez mereu), o fi fost timpul să fug în lume, să stau locului, să, să, să… doar că mereu le-am făcut pe dos. Şi da, cum spuneam, mă întreb, dacă am impresia (desigur, e doar o senzaţie, poate fi la fel de bine o păcăleală) că unul din timpii ăia s-a întors ce să fac? Poate mi se pare, cum am spus. Din câte ştiu eu timpul nu se mai întoarce. Zău că nu. Aşa că probabil e alt timp care mă îndeamnă la altceva. Sau nu? Sau da?

Ei bine. Voi cam cât aţi ratat la timpul potrivit? S-a mai întors vreodată? Sau credeţi că veţi mai putea face lucruri pe care le-aţi lăsat să plece la un moment dat?

Nu-s!

Psihic, desigur. Fizic cred că încă mai sunt pe aici.

 

Aşa că vă spun aşa: Vania a început un nou „roman” în care păţesc tot ce e mai rău pe lume 😀 Cred că mi-o merit.

Vineri am avut întâlnire.

La întâlnire au fost prezenţi: Geocer (ca de obicei), Ema (copilul trupei, care mai are puţin şi-mi citeşte toată biblioteca), Ioana şi Dan Badea (recunosc că pe ei i-am găsit mai întâi acolo) şi când plecam eu venea şi Canguru’, de la joacă cică 😛

Restul au chiulit aşa că îi trec nemotivaţi. Mai puţin pe Raluca. Ea e motivată cât timp doreşte.

Şi fără muzică că nu mai poate nimeni dansa, da?