Eu zic să-l promovăm.

Se numeşte Cosmin şi e student la Comunicare, în cadrul UBB Cluj. Participă la Festivalul de Publicitate Cluj, la categoria Spoof (e super comic 😀 ), organizat de Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Deoarece clipul făcut de el – v-am zis că e foarte comic? – e pe trilulilu, iar blogul meu nu vrea nici de nebun să publice aşa ceva, vă rog daţi click pe link şi vizionaţi-l. Hei, chiar e comic. Din fericire facebook-ul suportă. Aşa că cei care mă ştiţi de acolo îl puteţi viziona în cel mai scurt timp. Ceilalţi, dacă vreţi, dacă credeţi că merită, etc, faceţi puţină promovare pe blogurile voastre că nu doare. Şi ce am fi noi fără publicitate? V-am spus că e comic? Mda, din cauza oboselii excesive fac aşa.

Vedeţi că număr clickurile. Nu l-aţi vizionat, vă şterg din blogroll 😛

 

Reclame

Dacă tot ţii să-mi pui muzică, măcar bagă o piesă mai hard

Mda, cine nu mă cunoaşte ar putea spune că în spatele aparenţelor sunt chiar normală, ceea ce, desigur, este foarte, dar foarte fals. Acum, dacă aţi citit atenţi pe aici v-aţi dat seama deja că eu, singură în maşină, sunt cu muzica la maxim. Ca să nu-mi mai aud gândurile. De aia. Că nu de alta. Nasol e că oricât ar urla muzica aia eu tot mi le aud. Dar trecem peste.

În încercarea mea de-a auzi şi telefonul în acelaşi timp, îl pun undeva la vedere. Nu de alta, dar se aprinde ecranul şi… exact.

Bine, asta e normal.

Dar, de cele mai multe ori vorbesc cu te miri cine la telefon şi în graba de-a schimba viteza sau mai ştiu eu ce îl pun lângă mine. Şi aşa ajunge, Dumnezeu ştie cum, pe sub mâna mea. Mâna mea, tânără şi neliniştită, începe, inconştient, să apese butoane. Că doar nu vă închipuiţi că eu mi-aş da seama că mobilul e pe acolo (că tot de aia îl şi uit prin maşină ca o fleaţă). Şi sun. Acum depinde la cine ajunge în agendă. Şi oamenii răspund, că na, aşa e frumos. Mă rog, nu toţi. Unii nu răspund nici când ai nevoie, dar apoi îţi scot ochii că pe ei nu-i suni niciodată. Trecem peste. Şi aşa, dis de dimineaţă, ducându-mi maşina la polish fac aceeaşi schemă. Şi îl sun pe un biet nene. Omul răspunde. Şi zice el acolo aloooooooooooo, dar cine să-l audă. Vă pun şi piesa care îi zburda omului prin timpane. Bine, îmi închide. Mă sună. Eu nu răspund că nu aud. Cum să auzi în zarva aia? N-ai cum.

După ce îmi las maşina şi o eliberez de tot văd apel lipsă. Mă enervez: „ăsta ce puii mei vrea la nouă dimineaţa?”. Tot eu, da? Se înţelege. Îl sun nervoasă doar pe ideea că a îndrăznit să mă sune la acea oră. Doar ştie că eu dorm. Şi îl iau tare de la început, cu ce puii mei vrei la ora asta. Te-ai ţăcănit de tot?

Omul la început rămâne mut de uimire. În sinea mea zic că l-am dovedit. Apoi, revenindu-mi îi zic să-mi spună ce pofteşte.

Şi îmi zice: „dacă tot ţii să-mi pui muzică, măcar bagă o piesă mai hard”.

Imediat îmi dau seama că s-a întâmplat din nou. Dacă aş fi vreo ruşinoasă aş intra în pământ. Dar nu sunt, aşa că mă apucă dracii: „dacă nu îţi place închide telefonul şi nu mai asculta”. Omul îmi explică că l-am sunat din greşeală şi i-au bubuit urechile. Bine, concluzionez eu. Trebuiea să se trezească. Dar el îmi spune că dacă nu era atât de tare ar fi putut să adoarmă, pentru că el preferă hous-ul.

Acum, vă jur, când sun pe cineva din greşeală, nu mă informez mai întâi ce muzică ascultă.

Aşa că, dacă vă ştiţi în agenda telefonului meu trebuie să vă asumaţi. S-ar putea să vă sun din geantă. Ceea ce mi se întâmplă destul de des. Aş putea chiar să vă răspund din geantă, fără a-mi da seama că fac lucrul ăsta. Vă pot suna din maşină… ăăă, mai nasol e de ăia de aud Paraziţii sau, cum mi s-a întâmplat acum două zile, s-ar putea să adorm pe telefon. Dar, evident, că din grabă mi se mai întâmplă să sun pe altcineva în locul celui pe care voiam să-l sun de fapt. Da, asta mi se întâmplă destul de des. Şi tot eu nu pricep de ce răspunde X în locul lui Y. Că vineri de două ori am sunat acelaşi om cu intenţia de-al suna pe altul.

Aşa că nu vă ieşiţi din sărite, că îmi ies eu înaintea voastră. Asta aşa, să ne înţelegem.

Iar cea mai mişto de care îmi amintesc acum s-a petrecut cu vreo două luni în urmă când mi-am sunat medicul de la Bucureşti şi i-am spus fără altă introducere: „Dacă mâine nu-mi aduci cărţile, poţi să-ţi iei adio de la altele”. Omul, calm, îmi răspunde: „Pe cuvânt că nu pot mâine, am patru operaţii”. 😀

Deci aşa mi se întâmplă. Nu disperaţi. Nu o fac intenţionat. Dar, pentru orice eventualitate, tot voi sunteţi de vină. Că nu mă pot învinui pe mine.

 

Şi melodia cu pricina: