Am copilot, deci am

 

Plecai cu copilot la Deva si nu e Sgreader aşa cum se tot interpretează pe facebook. E altul. îi zicem L că nu contează nici cine, nici ce… important e că e. Sigur că puteam şi fără, mai ales că omul s-a plictisit în maşină. Aşa cum mă plictiseasc şi eu în dreapta, dar asta-i viaţa. Mişto, totuşi, e că am cu cine bea o cafea şi cu cine bârfi. Că altfel… cum ziceam, puteam şi singură.

Mno, acum sunt obosită. Sau băută, încă n-am stabilit cum. Da, am băut cu L, păi ce dracu’ era să facem…

A, da, sunt în Deva să-mi iau premiul. Asta trebuia să spun, dar din pricina lichiorului… deh, oamenii uită uneori ce e important. Aşadar mâine la ora 10 la Casa de Cultură, asta în cazul în care vă era dor de mine. Cu toate că am îndoieli profunde, dar şi astea or fi tot de la lichior. Important e că-mi e somn şi încă bine. Aşa că dacă sunteţi din Deva ne vedem mâine la 10 unde vă spusei. Dacă nu, mai aşteptaţi. Nu vedeţi că n-am timp? Sau sunt puţin ameţită?! Decideţi voi, io nu pot gândi.

Descărcări emoţionale pe bază de mame

Ieri am făcut multe. Atât de multe că nici măcar eu nu sunt sigură că am reuşit să le fac pe toate. Întâlniri peste întâlniri începând de undeva la 9:30 dimineaţa, experienţe, ascultări, îndrugări, prietenii noi… de toate.

În scurta oră liberă avută, necondiţionată, am zis că dorm, dar de unde, n-am apucat să aţipesc decât o jumătate de oră că apoi gata, s-a dus. N-am mai putut şi gata. Aşa că am luat-o din loc să văd sala. Nu, doar am fost acolo la o cafea şi o salată destul de ciudată, dar cred că bună până la urmă. Încă nu sunt convinsă.

Ei bine, şi uite aşa văd eu spectacolul ce urmează.

Ea plânge la o masă din colţ. El se uită lung, ar vrea să o atingă sau cel puţin să-şi găsească cuvintele potrivite pentru a o încuraja. Nu înţeleg perfect ce se întâmplă, dar devin curioasă, aşa că mi se ascute auzul.

Ea zice la un moment dat: „nu te mai uita ca boul, uneori am nevoie să mă descarc emoţional”. Automat îmi dau seama că uneori şi eu simt nevoia asta, dar îmi iese atât de rar, poate pentru că eu nu ştiu să plâng. Sau trebuie să acumulez prea mult pentru a pica cumva o lacrimă.

El zice: „aş vrea să te ţin în braţe”.

Ea ripostează: „am nevoie să fiu singură, nu să fiu ţinută în braţe, urăsc să fiu ţinută în braţe”.

Atunci mă întorc să o văd mai bine. Nu, nu seamănă fizic cu mine deloc, dar parcă ar fi eu. Mă gândesc cu disperare că nici mie nu-mi place să fiu ţinută în braţe, aproape deloc şi aproape niciodată. Nu ştiu dacă e ceva în aer, dar uneori femeile chiar simt nevoia de o singurătate aproape apocaliptică. Aşa că o înţeleg. Îmi vine mie să-i zic lui: „las-o, frate, că are şi ea dreptul să plângă fără să fie futută la cap”. Dar el, nu. Nici gând să se lase încă vrea să o ia în braţe să o consoleze. Ea se ridică şi cu lacrimile curgându-i pe obraz, dar cu o privire de te băga în mormânt îi zice: „ţine-o pe mă-ta în braţe, că ea te-a învăţat aşa prost” şi dispare.

Ei, da, bravo, fată!

Sigur că am zâmbit iar el m-a văzut. Involuntar, cred, mi-a zâmbit şi el, fără urmă de regret sau jenă în priviri.

Trece pe lângă mine şi îmi zice: „aşa sunteţi toate”.

Iar eu dau replica: „nu, voi sunteţi toţi aşa, pentru că nu înţelegeţi că o femeie nu are nevoie doar de îmbrăţişări, ci şi de singurătate”.

Ridică din umeri şi pleacă. Prin pereţii de sticlă ai barului îi urmăresc cu privirea. Nu s-a dus după ea. A renunţat. Ea a rămăs pe o bancă plângând, el s-a suit în maşină şi-a demarat.

Şi mă gândeam, dacă ar fi să facem un studiu aprofundat, oare care dintre cele două sexe are mai multă nevoie de îmbrăţişări? Eu zic că celălalt, chiar dacă zeii nu vor să recunoască, sunt mai sensibili şi simt nevoia să ţină ceva în braţe sau pe cineva, ori de câte ori au ei impresia că viaţa e grea. Surpriză domnilor, viaţa e tot timpul grea, dar trece. Aşa că mai obişnuiţi-vă şi fără îmbrăţişări.

Păi aşa te mai simţi şi tu scriitor în ţara asta

V-am spus că Deva îmi dă premiu pentru „Regina Elfă”, adică Biblioteca Judeţeană Deva – mai precis:

Mă sună domnul director Sebastian Bara şi îmi spune că îmi dă premiu.

Hmmm, zic eu, gândindu-mă imediat la Lala, dar nu, nu era Lala, iar eu nu puteam gândi când îmi tot spunea „regină Elfă”, adică io regină elfă. Hmm. Adică premiul e pentru cea mai bună carte pentru adolescenţi a anului 2009. A, deci mi-am revenit, adolescent=regina elfă. Am priceput.

Condiţiile? Cazare şi trei mese gratuite. Rili? În România? Sigur nu sunteţi din Deva Anglia sau Franţa?

Nu, nu, în România. Rili?

Da, da, în România se întâmplă asta. Adică scriitorul e tratat ca om – Doamne – şi în loc să-şi plătească el premiul, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, mai primeşte şi cazare şi mâncare. Adică un scriitor chiar merită chestia asta?

Aşa se pare. Şi nu sunt Liiceanu. Adică se poate. Şi da, mă simt mândră şi nu numai.

Domnului director o să-i mulţumesc personal că nu cred că e cititor de bloguri. Oricum, ca să ştiţi că luni plec iar, dar mă întorc, din păcate pentru unii. Adică marţi. Asta nu înseamnă că nu ne mai auzim, doar că între timp mai am şi alte treburi. Pur şi simplu eu nu-mi dau seama cum am reuşit să-mi aglomerez sâmbăta şi duminica într-un asemenea hal. Oi fi greşit eu cu ceva 😀

Deci clar, mai bine fără decât cu…

De GPS vorbeam, la ce vă stă mintea? Păi cum, păi necum, GPS-ul meu numai la Candice n-a vrut să mă ducă, că aşa e viaţa. Şi când, în sfârşit, găsisem ditamai bulevardul, fără GPS că l-am aruncat pe geam, a trebuit să fug spre Unirii că avem ceva destul de important de încropit. Unde mai pui program scurt şi Candice implicată în strângere de fonduri pentru copii. Da, n-aţi priceput nimic. Nu-i bai.

Dar ideea e că m-am întâlnit cu Ivona. Eu, fireşte, fiind împreună cu nepoata mea Diana. Ivona ne-a plimbat prin centrul vechi al măreţei capitale. Mamă, dacă ar închide şi traficul ar fi senzaţional de mişto. A fost o zi bună şi pentru a mă întâlni cu Denisa Boştină, care a auzit de mine de la o sătmăreancă, ea fiind din Târgu Jiu studentă la medicină în Bucureşti. ( Sătmăreanca care este să se prezinte la raport să ştiu să-i dau o cafea cu proxima 😀 ).

Dar să revenim la traficul din Bucureşti şi să le urechez pe Ivona şi Denisa – nu e trafic la ieşire, nu? 😀

O vacă, umană, era să se urce pe mine. Cu maşina, fireşte, că la ea nu era suficientă o bandă. Mai, mai să mă suie pe tramvai şi nepoată-mea tot la mine ţipa. Păi ce să-i fac? Că nu aveam ce. Dar nu s-a urcat, habar n-am cum de s-a prins că totuşi. Fraţilor, ce de nebuni. Am uitat că e vineri şi vinerea cu Bucureştiul e durere. Dar mi-am reamintit exact când nu era cazul. Se mai întâmplă.

Până la urmă, ca să scurtăm vorba, tot fără GPS m-am descurcat mai bine. Vă jur, obiectele alea sunt făcute să te încurce. Tocmai ce am realizat că nu o să vreau niciodată unul numai al meu. Aşa că dacă vă gândeaţi să-mi faceţi cadou, mai bine lăsaţi, mi-ar fi mai folositor un antiradar 😉

Scurt pe doi sau lung pe patru?

Adevărul e că nici eu nu mai ştiu ce să scriu pe blogul ăsta. Pentru că mâine iar voi fi plecată. Poate că nu toată ziua, dar destul de mult din ea pentru a nu mai înţelege nimic din ceea ce se întâmplă pe net.

Vă spun aşa: vi se pregăteşte un târg de carte cu fantasy: City and the city, Să iubeşti un înger şi A doua lună nouă.

George Arion vă pregăteşte şi el ceva 😉

În fiecare zi la stand veţi avea unul sau doi autori Tritonic pe care să-i luaţi la întrebări. Vor fi lansări, vor fi grenade şi se va trage la un moment dat. Cărţi la cinci lei şi tăt aşe.

Adică vă spun mai nimic pentru că momentan nu am chef de altceva. V-am zis doar, mâine sunt plecată.

Cum s-a mutat Clujul la Satu Mare si invers

Nu, nu e o poveste de adormit copiii, chiar nu e. E real ce vă spun eu aici. Păi fuserăm la Cluj – pozele la Lucia că eu m-am zăpăcit şi mi-am uitat aparatul – şi cu cine credeţi că ne-am întâlnit mai întâi şi mai întâi? Logic, cu Crina. Fireşte că tot Sătmarul avea treabă prin Cluj, aşa cum tot Clujul era în Sătmar. Adică de ce am mai lansat noi „Labirint obligatoriu” în Cluj când o puteam face la Satu Mare? 😀

Da, da, ca să fie chiar toţi sătmărenii – în fine, asta chiar nu înseamnă că au fost toţi – a fost şi Darius, măcar pe el am apucat să-l pun şi la treabă: cară cărţi, strânge bannere, adică fă ceva, ce dracu’ 😛

Ca de obicei Andrei Crivăţ a fost o gazdă minunată, iar salonul ăla de nefumători, futu-i, a fost plin de fum. Nu, nu, de la lumânări pentru că s-a luat lumina, care a revenit, dar nimeni nu va recunoaşte că s-a tutungit într-un salon de nefumători. Ar fi chiar trist. Nimeni n-a făcut aşa ceva.

Lansarea a fost mişto, că ce e obligatoriu, e obligatoriu 😉

Dimineaţă Lucia şi Bogdan au fost la matinal la TVR Cluj şi, fireşte, au uitat să mă trezească şi pe mine. Până la urmă Lucia s-a îndurat şi mi-a dat un telefon la nouă fără puţin spunându-mi să cobor la restaurantul hotelului că e şi Adi Hădean acolo.

Domnul Hădean a zis că lui îi par chiar de treabă, dar eu i-am explicat că e cam dimineaţă şi nu sunt în stare să fiu nesimţită pentru că n-am toate rotiţele în funcţiune. După ce am mâncat – aici să vă ţineţi – tobă şi iaurt de fructe 😆 , ambele cu linguriţa, mi-am dat seama că s-a făcut unsprezece şi Bogdan nu mai vine. Ce credeţi că făcea? Dormea. Şi apoi cine trebuia să fie la 17 în Piteşti? Da, da. Exact. Între timp, adică când eram pe drum, Radu Sporiş îmi zice pe face că ar veni şi el dar să-i las un număr de telefon.

Târziu nene. Adică numărul ţi l-oi lăsa, dar eu am citit mesajul târziu, eram deja pe drum zburdând… ba nu, scuze, n-am zburdat deloc că erau multe tiruri.

Ei, am bifat-o şi pe asta.

Pe 1 iunie la Deva urmează premierea romanului „Regina elfă”, dar mai multe detalii vă dau mâine. Că poate aşa mai învaţă şi alţii cum trebuie tratat un scriitor. Să mor dacă mi s-a întâmplat vreodată ceva mai mişto decât povestea asta. Şi nu de premiu e vorba. Dar vă ţin la curent.

Cum poze de la lansare nu am, vă las cu o poză marca Adi Hădean 😀

Şi încă o dată mulţumiri multiple lui Andrei Crivăţ.

Dacă vi se întâmplă să…

 

                

… staţi la o masă, în Cluj să zicem, Irish Pub să presupunem, şi vi se întâmplă să vedeţi imaginea de mai sus, înseamnă că aţi ajuns unde trebuie. Da, da, la ora 19 se lansează cartea aia din mijloc. Ce caută şi celelalte acolo? Ce, n-au voie? 😀 Aşa vrui eu. Dar noi lansăm labirintul. Ar fi bine să nu uitaţi. By!

Aşa nu se mai poate

Eu înţeleg că unii îmi sunt prieteni de ani de zile, dar să insişti de la opt dimineaţa până la opt şi jumătate să mă trezeşti, deja asta mi se pare cruzime pură, iar eu simt aşa că îmi vine să-i dau un pumn oricât de prieten mi-ar fi.

Şi am întrebat: „Arde? Că dacă nu arde te blestem”.

Nu ardea, dar omul ajunsese în Piteşti şi mna… doar nu se culca la ora opt dimineaţa, zău aşa, când îi putea trezi pe alţii. Sigur că m-am întors pe partea cealaltă şi am adormit la loc până când nu mai ştiu cine m-a sunat. A, da, era ceva cu treabă adevărată 😉 Şi apoi, norocul lui 😀 , Crivăţ care cerea detalii despre Lucia. Noroc că pe astea cu romanele le ştiu şi în somn.

Aşa că vă reamintesc că mâine la ora 19 în Irish Pub avem lansare, adică în Cluj, să nu vă duceţi în cine ştie ce Irish că nu o să avem acolo, ci în Cluj.

Trezită de-a binelea a trebuit să mă tot întâlnesc cu X, cu Y şi cu Z. Cu toate că n-au fost chiar în ordine alfabetică. Şi acum mă gândesc aşa: mâine plec în zorii zilei, dacă dorm eu acum la noapte ce mai fac? Număr oile? O să spuneţi că pot dormi şi în maşină, dar vă rog să mă credeţi că nu pot, pentru că n-am stare în maşină, dacă nu sunt la volan îmi vine să mă fâţâi şi nu pot dormi. Aşa că ce e de făcut? Să dorm? Să nu dorm? Doamne ce dileme existenţiale am. Deja îmi e şi mie frică de mine. Ordine în gânduri, nu? Bine, în timp ce mi le ordonez şi poate ajung şi la o concluzie voi meditaţi la melodia de mai jos. Era mişto când eram eu la vârsta discotecilor 😛 În plus se potriveşte al dracului de bine cu starea mea de acum. Fireşte, de vină e ploaia.