Eu ştiu că se apropie, dar nu sunt acasa

Şi nu e o glumă, pentru că am treabă joi. Atâta treabă că nici nu o să simt că mi se întâmplă ceva. Iar pe 21 fug spre Iaşi cu Ivona, stela, George Arion, Alex, Bogdan şi Marian Coman. Unde vom vorbi vorbe şi vom lansa cărţi, că de aia e Librex.

Şi pentru tot ajutorul trebuie să-i mulţumesc lui Ştefan Susai care şi-a dat tot interesul pentru noi.

Şi aş mai avea o rugăminte, dacă nu vă vorbiţi toţi să mă sunaţi la 00:00, dar, în aşa fel, încât să aveţi un minut două între apeluri, vă rog eu, în timpul zilei să o faceţi după ora unsprezece, nu de alta, dar o să aveţi surpriza să nu aud şi să ziceţi că îs nesimţită. Ceea ce e adevărat, dar nici chiar aşa rău.

Şi nefiind în stare să vă spun mai mult din pricină de oboseală, revin mâine cu un Update. Ca să vă pun la punct 😆

 

Sorry, sunt incapabilă să bag linkuri.

Reclame