Deci cum o fi sau cum n-o fi

Recunosc, azi am făcut zeci de flyere. Am obosit numai să mă gândesc la ele, deci e al dracului de greu. O să mă întrebaţi de ce nu le-am dat mai departe să fie făcute, păi e simplu, am vrut să mă testez. De o fi bine ori ba vom vedea marţi. Mai mult ce ştiu eu? Comunicate de presă? Da, am dat şi din alea, dar vă spun tot eu că nu se înghesuie nimeni, că na. Dar treacă.

Bine, acum am altă treabă. Alte treburi de fapt. Că mai e de scris un foileton, că mai e de terminat o partea a doua din Sărutul Morţii… Mai e.

Dar deh, ca orice om începui şi eu să colind pe facebook unde nebuna de Lala zicea că: „Nimeni nu moare virgin, viaţa ne fute pe toţi!”. Justă cugetare, să ziceţi voi că nu e fată deşteaptă. Aşa. Şi am ajuns şi pe bloguri, mai precis aici, unde citesc eu, că recunosc cu smerenie că ieri când am văzut am citit pe sărite, şi încep să mă întreb.

Mna, citesc cărţi de psihologie practică, habar n-am de ce, dar le citesc. Şi nu sunt singura, că ieri şi Ivona căra una după ea. Deci citesc. Să nu zică lumea că aş fi chiar atât de proastă. Mai înţeleg şi eu ce se întâmplă în viaţă. Cum sunt oamenii, cum sunt unii, alţii, etc. Mai ştiu şi că într-un cuplu, fie el cu acte ori ba, treburile nu stau întotdeauna bine, că na. Alteori stau prost de-a dreptul, dar unii sunt pur şi simplu masochişti şi îşi duc crucea aia până la capăt, cu sfinţenie, parcă de teamă să nu-i trăznească. Sau o fi resemnare? Ori lipsă de curaj? Sau ce? Mie una îmi e clar că fiecare, individual, chiar dacă avem o pereche, ne căutăm propriul sens în viaţă, pentru că aşa e normal. Zic şi psihologii că e cam naşpa să gândeşti la unison cu celălalt că deja nu mai eşti tu. Şi până când cuplurile nu vor înţelege că trebuie să-şi separe mentalul vor fi din ce în ce mai mult în rahat.

Bine, şi văd eu povestea omului ăsta. Şi mă gândesc aşa: aventură la început, dar aventură cu iubire, bine, el se sperie, ea nu, dar nici nu se mai văd, pentru că el… da, el dă bir cu fugiţii. Se mai chinuie, el, fireşte, vreo patru ani. Apoi decide… Ea l-a aşteptat, ori ba, că nu îmi e clar că a făcut-o strict pentru el, ci pentru ea mai mult, dar eu zic că s-a întâmplat să fie disponibilă şi să îi mai dea o şansă. Şi mă gândeam aşa, ce aş fi făcut eu, fireşte că toţi psihologii din lume m-ar pica la testul ăsta.

Adică vii după patru ani la mine să ce? Şi îi rupeam gâtul 😆 Direct, fără alte explicaţii. Cred că la rupt gâturi mă pricep bine. Dar, una peste alta, mă bucur pentru ei. Şi totuşi, din punct de vedere psihologic strict vorbind, ce dracu’ l-a făcut pe el să mai stea acasă patru ani? Nu îmi explic raţionamentul. Mai ales că ea luase o decizie în ceea ce-l priveşte. Iar el era convins că ea e Steaua de pe cer. Aia de trebuia să cadă la aşternut la drum de seară şi apoi s-o ţină toată viaţa ca pe o icoană. Şi atunci? Nu ştiu, zău, dar aş vrea tare un răspuns că aşa mă râcâie de cred că nu mai pot dormi.

Şi uite cum din lucruri serioase începe să mă frece o chestie de viaţă care, până la urmă, nici n-ar fi problema mea. Dar ţinând cont că m-am împrietenit cu Băsescu pe facebook, de ce nu m-ar freca şi chestia asta.

Adică eu vreau să ştiu de ce. Şi vă rog şi pe voi să citiţi şi să încercaţi să mă lămuriţi.

Acum să nu mă întrebaţi de ce n-aş întreba-o şi pe ea de ce nu i-a sucit gâtul, pentru că acolo totuşi ştiu răspunsul. Aşa e cu femeile, credeţi-mă. Rămân uşor impresionate, probabil el i-o fi spus că patru ani s-a tot gândit la ea şi a dat-o pe spate. Eu îl trimiteam să se mai gândească încă patru că dacă tot poate. Dar deh… nu toate-s eu.

Pentru că eu îs genială, nu? 😀

Reclame

Toată lumea munceşte…

Şi să nu ziceţi că încep cu mine şi că iar mă laud sau mai ştiu eu ce, o să încep cu alţii. Şi anume cu doi trăsniţi de sătmăreni care au conceput eu şi au muncit şi au… mă rog… S-au dat cu capul de pereţi, dar eu zic că le-a ieşit. Aşa că Darius şi Trexel acum nu mai sunt Darius şi Trexel pentru că împreună fac HelloSM. Şi dacă vreţi părerea mea, chiar arată bine.

 

Apăi, că nah, e cu apăi. Mai întâi nu uitaţi să cumpăraţi luni „Săptămâna Financiară”. Apoi, că tot cu apoi dar de fapt e cu înainte…

Datorită lui Andrei Crivăţ, again, avem eveniment la Cluj. Am fi avut oricum la Universitate pe comunicare şi media, dar acum avem şi pe LIT că aşa e frumos. O să vă mai bat la cap cu treaba asta, dar înainte de toate să vă explic:

Marţi 25 ora 19 la Irish Pub în salonul de nefumători (asta s-o scrie cu litere mari? Nu contează 😀 ) Lucia Verona, Bogdan Hrib şi subsemnata vă vor vorbi. Vă vor deschide ochii şi vă vor îmbia să citiţi, asta dacă nu vă vor împuşca.

Dar, pentru cei ce vor fi prezenţi vom avea şi un concurs – fireşte că vom explica şi acolo despre ce e vorba, dar încerc să vă conving şi aici – Pe fiecare masă se vor afla nişte flyere cu nişte întrebări, dar şi altele cu nişte surprize. Dar pe noi ne interezează alea cu întrebările. Vă spun eu, momentan alea vă interesează.

Nu sunt întrebări grele şi îs doar trei ca să fie cu noroc. Voi răspundeţi, eu le citesc şi aşa aveţi posibilitatea de-a câştiga. Sigur că voi fi subiectivă şi mă va interesa mai mult umorul decât omorul. Ce puteţi câştiga?

                         

Un „Labirint obligatoriu” – pentru că e obligatoriu şi asta e viaţa 😀 ; Un „Cu sânge rece şi albastru” – şi când zic „Un” mă refer la un roman şi „Un” roman la alegere.

Dar astea nu sunt singurele surprize. Veniţi alături de noi să vorbim despre cărţi, în special de cele din categoria LIT şi în mod deosebit despre „Labirint obligatoriu”. Fireşte, vă aşteptăm cu întrebări. Puteţi să le puneţi pe hârtie şi să tăbărâţi pe noi.

Şi ţinând cont că suntem şi doi oameni ai crime-ului acolo, puteţi avea curiozităţi şi în ceea ce priveşte literatura poliţistă. Aşa că nu fiţi timizi dragi clujeni şi încercaţi să ajungeţi să ne vedeţi. Zău că suntem memorabili şi o să vă ofticaţi dacă nu ajungeţi 😀