Cam ce face un om răcit

Da, ştiu, de obicei ăia de răcesc stau în pat, beau ceai, iau pastile sau din astea. Banale. Eu nu pot fi banală când răcesc, aşa că m-am dus am mâncat o îngheţată şi am băut două doze de pepsi reci, reci. Să ştiţi că durerea din gât parcă m-a mai lăsat.

Am vrut să mă duc la bunică-mea, dar nici chiar atât de nebună nu pot fi. Pentru că toate cele erau prea moi pentru a face treaba asta, evident că am renunţat şi am ales patul. Şi ştiţi cum e când te bagi în pat şi te dor tăte, tăte. Primul meu gând a fost să dorm, dar am zis, neah… asta vrea şi răceala să adorm ca să pună stăpânire pe creierul meu – a se observa că sunt paranoică 😀 – aşa că m-am apucat de Larsson, şi dăi, şi citeşte încet, încet, ajung pe la pagina 710. Bun. A, staţi calmi, de la 400 şi ceva. Nu era de la prima.

Şi tot cetind eu aşe îmi amintesc că într-una din cărţile alea de psihologie practică, psihologul le recomanda pacienţilor să facă următorul exerciţiu cu ei înşişi. Să ia o foaie de hârtie şi să-i scrie sinelui. Ehe, Doamne, ce mai monumente de sincerităţi ieşeau de acolo. Şi îmi amintesc că pe vremea când citeam cartea aia chiar am fost tentată să fac exerciţiul, dar mi-a fost prea lene. Azi nu. Azi nu mi-a fost deloc lene, că doar sunt pe moarte, iar atunci dispare orice sentiment de lene. Pentru că eu sunt într-o continuă competiţie cu propria-mi persoană. Nu mă întrebaţi de ce. Presupun că mă urăsc suficient de mult.

Dar revenind la ale noastre. După cum ziceam mă apuc eu şi încep să-mi scriu mie. Eheee, Doamne… nu, credeţi-mă că nu vreţi să ştiţi. Chestia asta funcţionează. Dar trebuie să fiţi pregătiţi să vă vedeţi aşa cum nu v-aţi văzut niciodată sau cum n-aţi vrut să vă vedeţi vreodată. E dureros, dar până la urmă liniştitor. Oricum nu v-aş spune, dar trebuie să recunosc că am rămas şocată de mine. Dar, pe de altă parte, e perfect adevărat ce am scris eu acolo despre mine. Chiar aş fi curioasă să văd ce-ar zice un psihiatru citind 😆

Şi cam asta face un om care ar trebui să zacă. Dar nu pot, eu vreau la sală 😛

Anunțuri

8 comentarii la “Cam ce face un om răcit

  1. Pingback: Cam ce face un om răcit | Cuttingart News Blog

  2. Cam ceva de genu face si soru-mea cand ii racita. Nu va inteleg! Eu de-abia imi pot misca degetele, iar voi mancati inghetata!

  3. mai bine incerci cu niascaiva gargara cu apa cu sare.
    si acum, ce e mai important… nu bagi macar un paragraf din ce ti-ai scris?

  4. Vlady, da, suntem un fel ciudat de oameni 😉

    Lucia, aia cam asa e.

    Geocer, imi cer scuze, dar nu o pot lasa acasa, s-a lipit de mine 😀

    Impricinatul, nu 😉

  5. Poi fă-te bine, ce înseamnă asta?
    Știi ce zice mama? „microbiștii stau pe teren” 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s