Păi şi ăsta e un adevăr

Da, de cele mai multe ori, cei mai mulţi oameni mă plictisesc, iar în momentul ăla risc să devin apatică, apoi indiferentă, apoi… hmm, total nepăsătoare. Vorbeam eu cu mine ceva mai devreme, că doar nah… bine, cred că era şi Lala, că doar trebuia să aterizeze cu un elicopter în Croaţia, de parcă ar mai conta… mă rog, şi zic că-mi ziceam eu aşa că sunt zile în care mă trezesc complet plată. Nu, nu e cuvântul corect. Dar am momente în care rămân goală. Fără nici un sentiment. Nimic. Nici o tresărire. Nici o spaimă, nici o bucurie. Cam aşa mi s-a întâmplat şi când am vrut să intru deliberat cu maşina într-un nene care m-a enervat tot drumul. Nu, când am vrut să intru în el nu mai eram nici nervoasă, nici fericită, nici măcar adrenalina nu pompa pe undeva prin mine.

Nu ştiu dacă norocul a fost al lui sau al meu, dar nici asta nu contează, doar că omul mi-a ghicit – dracu’ ştie cum – intenţia şi a zbughit-o. În vremea aceea, fiind aşa cum v-am zis, fără nici un sentiment care să se scurgă prin mine, nu mi-a păsat, dar în alte condiţii, de nervi să zicem, l-aş fi alergat şi l-aş fi buşit fără să ţin cont de nimic.

Dar cum am ajuns de la ce spuneam aici? Incoerenţa de la ora unu noaptea pesemne.

Să vedem.

Ziceam că de cele mai multe ori oamenii încep să mă plictisească. Adică nu că i-aş prefera pe cei imprevizibili, dar nici pe cei previzibili. Când deja pot anticipa cu cel puţin un minut înainte ce va face celălalt devin lipsită total de interes, respectiv sentimente în ceea ce-l priveşte – şi nu vorbesc aici de iubiri pasionale sau eu ştiu ce dracu’ le mai poate trece unora prin cap.

De exemplu mă plictisesc teribil oamenii cu mentalitate de muncitori cu trei clase care vor musai să-şi dovedească geniul. Degeaba le explici că ei sunt ceea ce sunt, că nu e nimic rău în asta, că deh, nu toţi sunt aşa sau aşa, dar nici că e cazul să încerci să fii altceva. Nu, n-ai cu cine. Ei o ţin pe a lor, că au mai multe facultăţi în cap decât la stat sau la privat, fiecare cum s-a descurcat. Mai sunt ăia de tot vai mama lor rămân şi cu zece facultăţi, dar au impresia că dintr-o dată li s-a mărit creierul. Ei, lasă-mă! Şi, fireşte, sunt cei care încep să te calce – adică să mă calce – pe coadă. Ăia de te bat la cap, de te stresează, de au impresia că întreaga lume face, aşa, un ocol numai pentru ei. Şi că totul e pentru ei, dar nimeni nu-i înţelege.

Io nu mă mai vait, că n-am de ce. Dar trebuie să recunosc, de cele mai multe ori îmi pierd interesul pentru oameni. Mai ales pentru cei care nu sunt spontani. Şi dacă mi-l pierd, mi-l pierd. Pesemne că pe majoritatea îi tratez ca pe nişte obiecte, dar majoritatea chiar sunt. Adică dacă văzurăţi greva românilor puteţi trage singuri concluzia.

Şi în cazul ăsta nu mai ştiu cum să mă apăr eu de mine. Încerc, zău că încerc să-i plac pe toţi şi că încerc să nu-mi pierd interesul în ceea ce-i priveşte, dar să mor dacă ştiu cum. Că mi se pune aşa dintr-o dată şi n-am ce face. Mă lasă rece.

Ori încep eu să devin tot mai rece pe zi ce trece? Acum mă apuc iar de citit cărţi de psihologie? Mno, nu că mi-ar arăta vreun drum secret, dar… în fine, presupun că e o problemă doar a mea şi că n-am ce face.

De ce vă spun toate astea? Pentru că acum vreo juma de oră tocmai am realizat eu cum am stricat o prietenie de vreo 14 ani, doar pentru că mi-am pierdut subit interesul. Şi zău că nu mă mai interesează să mă uit înapoi. Oare devin un soi de diavol? Pesemne că da, dar sinceră să fiu n-am nici un sentiment în privinţa asta. Din nou, sunt rece. Dar încă n-am murit, scuze dacă vă bucuraţi că aţi scăpat.

Anunțuri

18 comentarii la “Păi şi ăsta e un adevăr

  1. Ce destăinuiri la ceas de noapte. Asta cred că era Lala, nu tu. Poate şi ceva din Anastassia. Indiferent care a fost, aproape înţeleg. Rar prieteniile durează o viaţă şi doar atunci când fiecare parte implicată depune eforturi relativ egale pentru a trece peste lucrurile care le despart. Se pare că chiar eşti diavoliţă 😛 Sper că am fost suficient de imprevizibilă 😆

  2. Iti dai seama care ar fi fost titlurile din ziare de a doua zi daca ai fi dat cu masina peste nenea ala,si crede-ma ca ar fi fost, ca la noi in Eterna si Fascinanta Romanie in ziarele ce au cea mai mare vanzare au genul asta de stiri sunt pe prima pagina:Celebra scriitoare (aici ai fi devenit celebra desi niciodata nu au scris ceva de tine) Oana Stoica Mujea a clacat psihic si a accidentat intetionat un nevinovat trecator. Imi si imaginez emisiunile tabloidizate dezbatand acest subiect zile in sir.Imi imaginez psihologi si psihiatri, astrologi si pseudojurnalisti dezbatand acest subiect despre gestul de neinteles al scriitoarei Oana Stoica Mujea, de care pana atunci majoritatea telespectatori emisiunilor respective nu stiau ca ar exista. Atunci ai fi devenit cu adevarat celebra, ca ,repet, la noi in Eterna si Fascinanta Romanie genul asta de subiecte sunt pe prima pagina a celor mai vandute ziare de la noi, si nu faptul ca Ai castigat un premiu sau ca ai lansat o carte acum o luna de zile.

  3. Deci fireste ca nu devii nici un soi de diavol. E un lucru natural sa ramai fara sentimente pentru unii din cand in cand. Asta si datorita legii conservarii energiei pe care cu siguranta Roger ar putea sa ti-o explice mult mai bine decat mine, io neavand dexul ala al lui de cuvinte inteligente la mine.
    Dar cum el este prea ocupat in ultimul timp cu curatatul camarii si spalatul vaselor in dauna „prieteniilor de 14 ani” s-ar puetea sa avem surpriza sa nu-mi raspunda la provocare.

  4. Darius, sa inteleg ca Roger inca mai e in camara? 😀

    Costel, si asta e adevarat 😉

    Fata, tu taci 😀

    Adrian, depinde, uneori imi iese 🙂

  5. Geocer, da, tata 😛

    Satmareanca, Satmareanu, io nu vad bine si voi va semnati asa ca sa va confund 😀

    Crina, da, recunosc 😛

    Darius, deja cred ca pot trage concluziile, dar sa mai asteptam zic 😉

  6. Pingback: Mda, dacă am promis… « Adakiss's Blog

  7. Dar sa stii ca uneori e bine sa te simti si asa, golita de sentimente. Oricat s-ar comenta pe tema asta, indiferenta e o arma puternica… si nu, nu te transformi in diavolita oricat ti-ai dori asta 😀 E pur si simplu o alta latura a personalitatii umane. O latura pe care unii o arata mai des decat altii 😉

  8. Pingback: Grădina Labirint…(7) « Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s