E al dracului de greu să fii snob

Ei da, e greu. Acum mi-am dat şi eu seama. Cu toate că mereu m-am considerat a fi o snoabă fără cusur, mi-am dat seama că nu sunt nici pe jumătate cât ar trebui să fiu.

Ştiţi povestea stelelor Michelin? Da, e nenea ăla de are şi cauciucuri. Cum a început cu bucătăreala îmi e lene rău să vă povestesc. Dar vă spun doar atât: omul, după ce şi-a deschis „cauciucărie” a făcut un ghid şi în acel ghid a început să recomande şi restaurantele ce erau pe traseele lui. Şi aşa a ajuns să se bucătărească. Acum e mare chestie să mănânci la un restaurant cu stele Michelin. E o chestie de… prosteală, fireşte. De ce altceva?

Şi după cum ştiţi, ori ba, fui eu în Veneţia. Superb oraş. M-am îndrăgostit pe loc. Aş putea muri fericită acolo dacă ar avea şi altceva în afară de fructe de mare la masă. Dar te obişnuieşti. Asta e viaţa. Ce să-i faci. Doar suntem pe Adriatică, nu? Nu o să mâncăm porci. Logic.

În nebunia noastră (eu, tata şi Diana) zicem să mâncăm într-o seară la hotelul nostru, adică Metropole, al cărui restaurant deţine două stele Michelin. Că toţi or zis că e grozav. Mna, grozav. Fu, că deh, am râs de i-am molipsit şi pe serioşii ospătari. Trebuia să destindă cineva atmosfera că nu se mai putea.

Şi uite cum vine seara cu pricina. Şi ne aşezăm la masă, iar duduia – foarte profesionistă – ne recomandă să luăm meniul surpriză cu unsprezece feluri. Bine. Acum ce aveam de pierdut?

Ne aduce primul fel şi ne explică cu seriozitate sporită ce avem acolo. Jur că semăna cu şamponul. Ba chiar avea şi gust. Amar ca viaţa. Deci de nemâncat. Aşa că n-am mâncat. Noroc că la început ne-au adus pâine făcută de ei – o minunăţie – iar la pâine îţi dau un bol de ulei de măsline (aşa am aflat şi eu că cu cât e mai verde uleiul cu atât e mai natural). Pâinea se înmoaie în ulei. Da, ştiu, sună aiurea, dar are un gust fascinant. Bun. Deci am trecut de primul fel. Ceva spume de peşti 😛 Îl aduce pe al doilea. Nu mai ştiu ce era. Ceva cu caracatiţă şi puii mei. Bun. Chiar delicios. Acum nu vă închipuiţi că era foarte mult. Era atât cât să pricepi că bucătarul e un designer deosebit. Adică mai deloc în farfurie.

Şi tot aşa până la felul şapte. Adică peşte cu dulceaţă. Peşte cu sos nu ştiu de care, etc. Bun. Vine felul şapte, asta după două ore de stat la masă. Tipa serioasă ne explică ce mâncăm. Eu n-am mai rezistat şi am pufnit în râs. După mine şi Diana. Tanti aia mai întreba şi dacă vrem piper. Voiam orice numa să ne lase dracului. Şi de acolo a fost un râs continu.

Cel mai mişto a fost când ne-a adus o jumară de porc cu crustă de ciocolată şi cinci bucăţi de mazăre… dar, atenţie, tăiate pe jumătate. Nu ne-au lăsat să pozăm, dar Diana a reuşit să facă câteva pe ascuns. Acum aştept semne de la ea să facem schimb de poze.

La final ne-au adus cărbune. Da, cărbune. Nici eu, nici Diana, nu am îndrăznit. Dar tata da. A gustat. A zâmbit, apoi i-a căzut faţa. Vă daţi seama că am leşinat de râs în restauranul lor luxos cu două stele Michelin.

Şi aşa am pierdut trei ore jumate din viaţă la masă. Sigur, a fost o experienţă. Bine măcar că ştiu să nu o mai repet. A fost o experienţă brutală cu mult, mult râs 😀

Deci e al dracului de greu să fii snob. Mi-am dat demisia din funcţia asta. O puteţi prelua voi că eu n-am nici un regret. Sunt prea chinuiţi snobii ca să am pentru ce să-i invidiez. Aşa că n-au decât să o ţină tot aşa. Eu mă simt al dracului de bine în pielea mea.

Noroc că la micul dejun ne-au dat ouă ochi, altfel cred că m-aş fi sinucis în cele din urmă. Eh, dar ce frumos e să mori în Veneţia. Să te ducă gondola pe apă şi gondolierul ăla musculos (uhhh, mamă, ce bucăţi) să îţi cânte ceva care să te ducă pe lumea cealaltă.

Staţi, staţi, staţi… înainte de-a mă sinucide pe gondolă, aş prefera să joc un tabinet cu gondolierul 😀 Gata, mi-am revenit. E nasol, de câte ori mă gândesc la alea două stele Michelin o iau pe arătură.

Asta fu experienţa stelelor mele. Dar una peste alta, Veneţia e una din marile mele iubiri. O ador.

 

 

  Camera mea 😀

 

 

 

 

  Spitalul public, frate!

 

 

 Aici se mananca genial, dar nu e pe traseul turistic 😉