Cum sunt eu anti-câştig

Se întâmplă lucruri ciudate. Toţi mă roagă cu bani, iar eu tot îi refuz. Ce om pot fi şi eu. Ce om. Vă înţeleg dacă nu mă mai suportaţi, nici eu nu mă mai suport.

Mă duc la dans, mă înscriu, fac primul curs mai mult bâţâind din piciorul drept. Fac duş, mă îmbrac şi plec. Zic să opresc la hypermarket că deh, îmi trebuie o pungă de orez şi magazinul din cartier mi se pare prea departe. Pe autostradă e mai ok. Acolo se fac bani cinstiţi şi buni, de aia 😀

Nu-mi iau coş pentru o pungă de orez că n-are sens, dar mă plimb plictisită printre cărţi. Nimic nou, constatare dureroasă. Bine, merg eu aşa agale şi doi tineri – idioţi – trec pe lângă mâine. Unul zice:

– Băi, e tocma’ bună.

Azi simţindu-mă un fel de Dumnezeu nu-i bag în seamă. Or fi văzut vreo carte? Cu toate că la ce feţe au mă îndoiesc profund. În plus mai sunt şi bărbaţi, iar ăştia cu activitatea cerebrală… hmmm, mai rar. Sigur, nu generalizăm, dar totuşi.

– Te bagi tu în seamă sau eu?

– Tu, bă, eu n-am tupeu.

Acum îmi e clar că eu sunt cea vizată. Mai ales că în Carrefour cam bătea vântul. Trec la mâncarea pentru pisici, fireşte, pentru Piţi. Le aud paşii în spatele meu. Mi s-a zburlit părul pe ceafă când am simţit că unul din ei vrea să mă atingă. Atât am zis:

– Dacă pui mâna pe mine te omor.

Şi s-a auzit un „ăăă”.

M-am întors încet spre cei doi oligofreni.

– Ascult.

– Noi suntem de la agenţia X (agenţie pe care o ştiu foarte bine) şi căutăm fete pentru diverse reclame.

– Căutaţi-le, ce îmi spuneţi mie?

Ăla mai tupeist vine mai lângă mine.

– Tu ai fi foarte potrivită pentru reclamele noastre.

– Ei, lasă-mă.

– Îţi facem un portofoliu şi poţi ajunge în reclamele naţionale.

– Bine, acum lăsaţi-mă.

– Nu, insistă tupeistul. Nu îţi dai seama, dar odată ajunsă într-o reclamă oricine te poate remarca. Poţi ajunge vedetă.

Cred că şi pe mine m-a durut privirea care i-am tras-o.

– Măi, prietene, zic eu exasperată. Ştiu firma voastră de publicitate la parterul cărei e un streaptess. Îl ştiu şi pe cretinul de patron. Ştiu tot, aşa că duceţi-vă şi lăsaţi-mă. Faceţi voi vedete în altă parte, eu n-am chef.

– Ratezi şansa vieţii tale, îmi spune tot tupeistul.

Ei, da, am pufnit în râs. Oligofrenii dracului. Am plecat lăsându-i să se consulte între ei de o fi bine, de o fi rău.

Ajung acasă şi găsesc un plic pe numele meu pe care scrie mare „CONFIDENŢIAL”. Mă gândesc imediat că e un rahat. Dar îl deschid apatică. Aflu că doar 10% din populaţia acestei ţări a fost extrasă pentru a câştiga marele premiu de 70000 mii euro. Dintre care 2, 96% sunt piteşteni. Iar eu sunt norocoasă că mi s-a oferit şansa. Dar, din păcate, aflu că şi mama a primit chestia asta, aşa că-mi cad repede gradele.

Deci, 2, 96% dintre piteşteni printre care şi mama. Am decis s-o las pe mama să câştige, e mai sănătos aşa 😆

Aşa că vă rog eu, nu mă mai rugaţi cu joburi şi bani „pe gratis” vorba unei „doamne”, că nu mă încântă.

Reclame