Să zic şi eu…

Nu sunt psiholog, nici pe departe. Dar citesc, îmi place şi înţeleg. De cele mai multe ori sunt şi de acord, fireşte, cu ce spun psihologii, cărţile de psihologie practică etc. Uneori mă trezesc că s-ar putea să fiu pe aceeaşi lungime şi cu filozofii. Alteori nu. Ştiţi, ca fiecare. Mă raportez la oameni după propriile-mi idei. Nu prea e normal, ştiu. Pentru că ar fi normal să fim cu toţii deschişi şi la ideile celorlalţi şi să fim în permanenţă curioşi cu ce au ceilalţi în cap, chiar dacă nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu noi. Dar deh… nu se poate.

Ce vreau eu să vă zic acum. Vreau să zic că e al dracului de uşor să judeci un om după ce s-a sinucis. E. Mda. Să-ţi dai cu părerea şi să emiţi ipoteze e pentru toată lumea. Ce mama naibii. Dar ştiţi ceva? Eu o înţeleg al dracului de bine. Aş vrea să zic că nu. Să am şi eu textele alea: „şi-a lăsat copilul în urmă”, „a fost egoistă”, „a fost laşă”… Eu zic aşa, înainte de-a judeca căutaţi bine în capul vostru, sunt ai dracului de mulţi monştri. Vă garantez acest lucru şi cam ştiu despre ce vorbesc.

 

NU UITAŢI: CONCURS DE ROMANE POLIŢISTE: cine nu distribuie e scos din blogroll.

Reclame