Sunt o „gâsculiţă fiţioasă” şi-mi convine…

No, titlul are legătură cu asta 😉 Chiar dacă Alexandru Petria a zis că a crezut – o mai crede şi acum, dar eu nu-l contrazic – că sunt o „gâsculiţă fiţioasă”, mie îmi convine 😀 N-am mai râs de mult aşa bine. Hey, chiar sunt!

 

Bine, azi m-am topit în soare. Mă rog, m-am topit la umbră, ce-i drept. Important e că am făcut-o. M-am trezit cu noaptea în cap şi bâşti după Diana la Bucureşti – lasă, nu trebuie să ştiţi voi cine e Diana. Fireşte că m-am întors cu ea la Piteşti, că doar Zahanaua lui Max e una singură, în „căpială” n-au 😉

De n-ar fi fost 60 grade la umbră, ar fi fost şi mai şi. Dar chiar şi aşa întâlnirea a fost reconfortantă. Ca între fete, aşa.

 

După doar şase ore de plajă cumulate, lumea îmi zice că sunt cam prea neagră. Şi n-au fost decât şase ore cumulate. Doar v-am spus că m-am insolat. Probabil că nu v-am spus că de atunci, până ieri, n-am mai pus carne în gură. Asta dacă nu vorbim de peştele afumat. Şi chiar am râs cu Diana – futu-i. Cât m-am chinuit eu să scap în Italia de peşte şi paste, doar asta am mâncat în ultimele zile, pentru că altceva îmi era cumplit de greu să suport. Aşa ţi-o întoarce viaţa când te plângi prea mult.

 

Acum sunt bine sănătoasă, în caz că vă făceaţi griji. Cam deprimată, cam plictisită, cam fără chef. Asta pentru că nu prea am ceva real de făcut. Ştiu, am de terminat o carte, dar eu am nevoie de mişcare şi agitaţie ca să mă simt în elementul meu. Doar că pe căldurile astea toţi gâfâie în linişte, nu se mai agită nimeni.

 

Trebuie să vă spun că luna asta „Revista Flacăra”, iar nu e vorba de aia violetă, a ieşit cu „Asasin la feminin”, cartea Monicăi Ramirez. Eh, Monica are o poveste super interesantă, ea ca persoană. Cartea încă n-am văzut-o, pentru că revista nu a apărut şi în Piteşti, iar mie îmi e lene să o aştept să vină de la Bucureşti. Dar am şi eu acolo un reportaj, în revistă adică. Aşa că nu o rataţi. Pozele sunt chiar mişto 😆 Doamne, ce antireclamă ştiu a-mi face de una singură.

 

Ce să vă mai povestesc? Păi, la turci nu-i ca la români… Păi, iarna uneori poate fi ca vara, dar şi invers e valabil. Aaaa, da, să nu uit de articolul de aici. Dar să nu mă întrebaţi ce-a fost în capul meu când l-am scris că n-aş putea să vă spun. Şi… mna, bine, am de terminat o carte. Deci, înainte de-a mă apuca de citit alt manuscris…

O, Doamne, era s-o uit pe Ada. Ada a scris un roman poliţist de-a dreptul fabulos pentru cei 16 ani ai ei. Şi să mai îndrăznească careva să zică că are doar 16 ani şi că ce ştie ea. Vorba Luciei, la 16 ani nu ştiam prin ce discotecă s-o cotesc mai repede, numai capul la scris nu-mi stătatea. Şi câtă maturitate fraţilor… Eh, veţi vedea voi.

Dragi autori, concurenţa vine tare din spate 😉

 

Gata, am spus tot. Noapte bună! Spor la treabă mie! Sau bună dimineaţa, după caz.

Anunțuri

17 comentarii la “Sunt o „gâsculiţă fiţioasă” şi-mi convine…

  1. Oana, m-ai convins cu Turcia, să pui poze mai multe, te rog!
    Turcia nu o cunosc deloc, așa că nu mă pot pronunța. O știu doar de pe Discovery și știu că templul Artemisei din Efes mă tentează teribil! Dacă tu spui că e ok, uite că te cred! Am citit lucruri faine la tine, încă de anul trecut, așa că am convingerea că o ”fitzoasă” care iubește Veneția, nu exerează nici cu Turcia. Și dacă hotelul e mișto, la all inclusive și plimbări cu yahtul, ce să mai vrei?! Atât că eu trebuie să mă feresc de soare, dar asta nu-i greu, sunt pălării, ochelari și umbrele!
    Noi să fim sănătoși!
    Am încredere deplină în gusturile tale. Uite-așa! Spor și somn ușor, la alegere! 🙂

  2. Mirela, Antalya e destinata exclusiv turistilor. Nu am fost in alta parte a turciei, cu toate ca ma tenteaza un Instanbul, dar nu pentru shooping, ci pur si simplu pentru viata de acolo. Agitatie, eu sunt cu agitatia 😉 Antalya, Lara sau Belek, sunt un fel de statiuni pentru fitosi care nu au chef sa fie deranjati prea tare. Adica la ora unu noaptea cel tarziu se inchide orice program artistic. Gata cu galagia. De cele mai multe ori, turistii nici nu simt nevoia sa iasa din hotel, pentru ca au acolo tot ce le trebuie. Ma rog, eu nu pot fi chiar atat de statica, cu toate ca prima oara cand am fost am iesit doar o data pentru ca aveam nevoie de un antialergic, ai doctor in hotel, dar nu si farmacie. Asta este. Oricum o farmacie e la cel mult o suta de metri, asa ca, a, da, si diving. In rest, 9 zile din 10 n-am simtit nevoia sa ies. Am avut piscina, mare, spectacole, dans, muzica live, zeci de jocuri pe plaja. Prea multe, nu ai timp sa le faci pe toate nici in hotel. Si toate hotelurile sunt de 5 stele. Dai un ban dar chiar face. Sigur, e cald 😀

  3. Oana, mersi, eu sunt fițoasă și nu vreau gălăgie după ora 12, așa că, numai bine mi-ar pica o Antalye! Nu mă plâng, la Bibione aveam parte de liniște, dar și de plimbări, era un vas de croazieră gen ”vas de pirați”, l-am pozat, ne-am plimbat, că eu îs cu romantismele…Dar nu refuz nici shoppingul, și nici o terasă în nocturnă, cu o șampanie de 5*****! Numai în hoteluri ca lumea suport să stau, altfel nu merg. E singura condiție esențială, confortul, că de-aia-i concediu! Acum…somn ușor! 🙂

  4. Ah, uitasem ce era mai important, aia cu „gîsculiţa fiţoasă” 😀
    Să ştii că poţi să dai impresia asta. Cred că ţi-o cauţi, cum ar zice Lala. Sau nu ea? Norocul meu – sau al tău? :p – este că nu te-am văzut aşa cînd ne-am cunoscut :)))))))))))))

  5. mai nu stiu altii, da io te-am perceput foarte …normala ))). da asa e cu impresia de moment. nu mai departe anul trecut cineva imi zicea, cand am avut curajul nebun de a face o radiografie a felului in care sunt perceput pe net (in ciuda opozitiei multora), ca atunci cand imi citea comentariile pe bloguri avea impresia ca sunt un infumurat cu aere de intelectual. si daca asta nu era de ajuns ))) a zis si ca avea impresia ca sunt cu batul…infipt in fund. asa ca Oana draga tu te cunosti mai bine, lasa impresiile altora )))

  6. Am stat si eu aseara si am citit manuscrisul Adei, o buna bucata din el. Da, e scris bine. Curge. E inchegat. In mod clar, Ada daca se tine de treaba, vine tare din urma :))) 16 ani? wow…

  7. Ce-aveți, măi? N-am șaișpe ani. V-am mințit pe toți. :))
    Dar nu mai zic nimic. Mulțumesc, Oana, pt timpul acordat, așa cum am mai zis-o și o s-o mai zic! :*

  8. Cody, nasol, nici prea normala nu vreau sa fiu 😛 Multam, pai era normal sa ma percepi asa, dar nu spun de ce 🙂

    Lucia, pai tu n-ai zis de discoteca, ai zis ca la 16 ani nici nu te gandeai sa scrii, aia cu discoteca o ziceam eu 😛 Ca eu saream pe geam ca sa… shhht 😛
    Da, ai dreptate, uneori imi place sa ma joc de-a gasculita fitoasa, chiar o fac intentionat, pentru ca e haios 😀 Nu ma pot abtine, ce sa fac?

  9. Pingback: Zborul – I « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s