Eu şi cu mine…

… la film

 

Am decis, pe nepusă masă, că azi mă duc la film. Nu puteam să aleg decât unul cu Angelina Jolie – şi nu, nu mă plăteşte Cinemax-ul să-i fac reclamă, o fac de bună voie.

Bine, mă duc la film, îmi iau un bilet şi ca de obicei sunt întrebată dacă am carnet de student. Zâmbesc. De data asta chiar am zâmbit. Sigur că aleg un rând doar pentru mine, că doar sunt singură şi vreau să mă lăfăi. Popcorn, cola şi gata filmul.

Trebuie să recunosc că americanii ăştia chiar au imaginaţie când vine vorba de KGB. Dar staţi să vă povestesc.

Biata Angelina, adică agentul CIA Salt, după ce e supusă unei torturi înfiorătoare, parcă prin Korea, se întoarce acasă. Fireşte, agent secret, cum altfel? Se îndrăgosteşte, se căsătoreşte, iar viaţa ei parcă e mai calmă, asta până când apare rusul şi povesteşte despre programul rusesc. Zeci de copii au fost antrenaţi pentru a devenii americanii perfecţi, iar unul dintre ei va declanşa ziua X pentru America. Acel agent, fireşte, e Angelina. De aici începe nebunia. Soţul îi e răpit iar ea încearcă să-l găsească – cam multă tevatură pentru un bărbat. Dar, când tu crezi că totul se întâmplă din pricina soţului ei, situaţia se cam răstoarnă. Normal, dacă ai mai văzut astfel de filme îţi dai imediat seama că nu e răsturnată şi că e doar un joc.

Şi da, ea chiar a fost crescută de ruşi pentru a deveni un american perfect. I s-a spus de mică că va fi agent CIA, aşa că ştia bine cu ce se confruntă. Dar nu vă luaţi după aparenţe, dragostea de soţ e mai presus de aia de ruşi, mă rog, cam clişeistic şi cam sentimental, dar mna.

Oricum, acţiunea e mişto. Angelina, ca de obicei, arată bestial. Iar oamenii răi şi-o cam iau. Dar staţi liniştiţi, sfârşitul nu e ăla la care v-aţi fi aşteptat. Nu o să vi-l spun. Merită să mergeţi la filmul ăsta. Te cam ţine în priză o oră şi ceva. Şi tot aştepţi să vezi ce se întâmplă, cum se întâmplă şi ce are de fapt Salt în cap.

Totuşi, rămân la părerea mea, prea multă tevatură pentru un bărbat. Eu mi-aş fi aprins o ţigară şi mi-aş fi văzut de treabă. Ea nu s-a putut abţine.

 

Cu ocazia asta am văzut şi la ce sunt bune absorbantele, adică tampoanele, pentru a le pune pe rana făcută de glont. Acum că ştiu parcă mi-aş cumpăra şi eu câteva, cu toate că am impresia că nu mă va împuşca nimeni prea curând 😀

Lăsând gluma la o parte, chiar e un film mişto. Eu m-am destins. Ar trebui să încercaţi. Vizionare plăcută!

 

UPDATE: „Lecturi urbane” e sâmbătă, nu mâine. Aşa că puneţi-mi capul în ţeapă să mi-l vadă toată lumea. Sunt adormită, nu pot mai mult 😀

Anunțuri

22 comentarii la “Eu şi cu mine…

  1. Nu fi asa de sigura ca nu vei fi impuscata. Nu stii cand ii va veni lui Andra ideea ca nu ii mai esti de niciun folos si va hotari ca trebuie sa te ucida.

  2. Pingback: Eu şi cu mine… - Ziarul toateBlogurile.ro

  3. adica te visezi un fel de angelina?cine are internet nu merge la film decat rar,filmul vine la el.Nu pierdem timpul cu deplasarea si banii pe bilet.Varianta suedeza a problemei este Millenium(cred ca de aici s-a inspirat si scenaristul de la salt).Cele 3 filme sunt la „liber”.

  4. l-am vazut si noi acum vreo doua saptamani. efecte, actiune, dar… inca un film de ridicat in slavi patriotismul american… si, desigur, sa nu uitam sentimentalismul ieftin cu sotiorul complet inutil… altfel, o dupa-amiaza relaxanta! 🙂

  5. Vasile, nu, Angelina se viseaza in pielea mea :)) Mersul la film are farmec, nu-mi place sa stau acasa cu laptopul in brate sa le vad. Millennium am citit, prefer sa raman cu romanul in cap, n-am chef sa-mi strice un regizor tot ce si-a imaginat mintea mea 🙂

  6. Vlady, bravo, hai ca lumea asta mai are o sansa de-a nu muri cu PC-ul in brate.

    Geocer, nici ei de tine 😀

  7. Angelina e bestiala, sunt innebunit dupa ea! Ce bine ca a venit Salt, nu stiam, ma duc si eu. Vazusem toate trailer-urile posibile… Actiunea o stiu doar din trailer si sinopsis, dar ce chestie cu spionul rus crescut pentru a fi american adevarat… Film aflat in pre si post-productie inainte de a izbucni scandalul cu spionii din SUA! Sa mai zica cineva ca nu au scenaristii de la Hollywood imaginatie…

  8. :)) da care e treaba cu mine? (acum vin de acasă) Nu vreau să te ucid.. încă. după ce mă susți la prima aparție, poate.. până atunci, nu.
    eu aș merge la film la cinema, nu cu laptopu, dar unde mă duc? până ajung în Pitești…

  9. mda… vezi, mă bagă pe mine ca să aibă un alibi, că sunt eu cu gândul să te omor. Când colo, mă trezesc cu ceva ce n-am făcut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s