Dacă toată lumea vorbeşte…

…. în special despre nimic, doar aşa, ca să se afle vorbind. Eu am ales să tac. De ce să dau şi eu din gură de pomană?

Reclame

Din lumea scriitorilor

Crina mă ceartă că tot mulţumesc şi că am rămas euforică. 😛 Păi, n-am rămas. Aşa că trebuie să vă dau veştile.

 

„Crima de la Jubileu” a ieşit azi pe piaţă cu revista Flacăra. Lucia e prea modestă. Cartea e fenomenal de bună. Şi susţin şi aici ce am susţinut şi când am citit manuscrisul. Din punctul meu de vedere, la ora actuală, pe piaţa românească de crime, nu există roman mai bun. Şi nu o zic doar aşa, chiar o cred cu tărie. Eu una n-am citit ceva mai bun. Aşa că mă puteţi înjura cât doriţi. Eu v-am zis.

Aşa că nu rataţi cartea, chiar merită. Dialogul e savuros, construcţia e demenţială. Păi se vede dramaturgul, cum nu.

Nu rataţi nici blogul Luciei, vă va spune când şi unde e lansarea. Fireşte că voi fi acolo. Ar fi culmea să ratez 😀 Sunt peste tot.

 

Vestea a doua este despre Candice şi editura Sofisticat. Uite că a reuşit de una singură. Fireşte, cu ajutorul lui Adrian şi al pisicilor, dar s-a zbătut ea pentru ea şi a reuşit. Azi tocmai i s-au cumpărat un număr mare de exemplare pentru a fi distribuite în librăriile din toată ţara. Bravo, Candice! Ţi-am zis eu că poţi. Uite că ai putut şi poţi mai mult.

 

Eu sunt bine, mulţumesc 😀 Şi nu, nu scriu. N-am chef. Ce o să-mi faceţi?

 

 

Puteţi să mă înjuraţi sau nu

Da, azi am intrat în USR Bucureşti. Specific, ca să nu fie dubii. Ştiu că vor fi reacţii pro şi contra, dar eu sunt fericită. Le mulţumesc celor care m-au susţinut şi vă spun sincer că mi s-a împlinit un vis. Nu, nu mă dau mare. Putea la fel de bine să nu fie, nu că nu mi-ar fi părut rău. Dar e şi am de gând să savurez momentul.

Mă puteţi înjura, vă puteţi indigna, eu sunt fericită!

 

Aşadar vă aştept sâmbătă şi duminică la Romexpo să ne pisicim şi s-o primim pe Candice Luana Dragota în rândul scriitorilor. Nu uitaţi, lansarea e la ora 14. Ar fi păcat să o rataţi, va fi o lansare superbă.

Comunicat Sofisticat

Vesti si povesti despre pisici !

 

Asociatia Felina SofistiCAT  va organiza in zilele de 25-26 septembrie 2010 Expozitia Internationala Felina de toamna 2010, care va avea loc la Romexpo (pavilionul 21-22) in Bucuresti. Este vorba de-a  nouasprezecea si a douazecea editie  a acestei expozitii,  realizata cu mare drag de catre iubitorii de pisici din Romania.

 

La acest eveniment vor participa peste 300 de pisici de rasa din Romania, Ungaria, Ucraina, Italia, Serbia, Bulgaria, Israel, Rusia, Croatia, Turcia, Danemarca si Spania. Prin fata juriului,  compus din cinci arbitri internationali, vor defila frumoase exemplare de norvegiene de padure, persane, maine coon, british shorthair, ragdoll, cornish rex, devon rex, singapura, albastre de rusia, bengaleze, burma, exotic shorthair, siberiana, abisiniana, siameza,orientala, chartreux, turkis van, sphinx si don sphinx.

 

Atat sambata, cat si duminica vor avea loc numeroase etape preeliminare ale concursului. Punctul culminant al manifestarii este concursul BEST IN SHOW. Finalistii celor patru categorii de grupe (grupa 1- persane si exotice, grupa 2- par semilung, grupa 3-par scurt si grupa 4- orientale si siamenze) se vor intrece in marea finala pentru un loc pe podium.

 

Membrii juriului:

Mira Fonsen (Finland) cat III

Lee Selassa (Netherlands) cat I, II

Eric Reijers (Czech) toate rasele

Ad de Bruijn (Netherlands) cat I,III,IV

Anne Paloluoma-Sundholm (Finland) cat II, III

 

 

Expozitia „ SofistiCAT” este o manifestare bianuala, fiind  organizata  atat primavara, cat si toamna, de 5 ani. Evenimentul este unul de amploare, cu puternica notorietate si un public numeros.  Show-ul este de mare succes, are peste 10.000 vizitatori la fiecare editie si peste doua sute de pisici participante venite din toate colturile lumii.

 

In cadrul expozitiei va exista in premiera un colt de carte destinata copiilor. Candice Luana Dragota – vicepresedintele  clubului Sofisticat –   va lansa cartea : Povestiri din Gradina cu Pisici, iar scriitoarea Oana Stoica- Mujea va fi prezenta cu romanele sale fantasy si politiste.

 

La eveniment vor participa atat crescatori, cat proprietari sau iubitori de pisici. Sponsorii vor oferi premii generoase pentru finalisti, constand in hrana si accesorii pentru pisici. Insa, de fiecare data au fost surprize si au fost oferite  produse pentru toate pisicile participante la concurs.

 

Vizitatorii vor admira gratioasele feline intrecandu-se in frumusete si vor putea  achizitiona o gama larga de produse si accesorii destinate atat pisicilor (hrana, igiena, joaca ), cat si iubitorilor acestora (cercei, bratari, posete, etc ) la preturi promotionale.

 

Copiii de la Centrul de plasament  „The Door” din Mogosoia,  in frunte cu designerul ( de 14 ani ! ) Betty Scarlat au pregatit o colectie de hainute pentru pisici.

 

Imi cer mii de scuze, dar noi ne-am mutat cu expozitia de la pavilionul 23-25 la pavilionul 21-22. Stiu ca este tarziu si ne vom asuma consecintele.
Numai ca nu am avut incotro , fiindca in loc de 200 de pisici ca de obicei s-au inscris pana acum 300 ! Avem participare externa masiva ! Se pare ca este cel mai bun show din Europa de Est.Si ne cam umflam in pene cu asta ! :)))
In cazul in care , dintr-o intamplare fericita  se mai poate modifica, ne-am bucura foarte tare.
Daca nu, nu-i bai caci vom pune bannere explicite,  care sa directioneze lumea catre pavilioanele corecte ( care de altfel sunt si foarte aprope ).
 
Multumesc mult.
Candice
Candice Luana Dragota

Vechi şi noi

Aşa cum am spus ne-am lansat la Satu Mare, unde, ca de obicei, a fost mai mult decât minunat. Crina s-a ocupat, ca de fiecare dată, să iasă totul perfect. Ivona… am cam batut-o 😛

Şi o poză, mai multe găsiţi pe facebook, mai exact două albume.

 

 

Flacăra iese miercuri cu „Crimă la jubileu”, un roman excepţional scris de Lucia Verona. Dacă-l rataţi vă alerg. E mare păcat să nu aveţi cartea asta în bibliotecă. Vă spun că e fenomenală şi îi mulţumesc Luciei că m-a lăsat să citesc manuscrisul. Şi credeţi-mă că l-am citit în trei ore, pentru că m-a „înghiţit”. Păcat că s-a terminat. De ce toate lucrurile mişto se termină?

 

Sâmbătă şi duminică, la Romexpo, aveţi Sofisticat. Expoziţie de pisici, printre care şi Pufo, organizată de Candice Luana Dragota şi, fireşte, Sofisticat. Va fi şi un micuţ stand de cărţi. Candice tocmai ce a debutat în lumea literară cu o carte pentru cei mici „Povestiri din Grădina cu Pisici”. Vor fi şi cărţile mele acolo. Şi cine ştie, dacă veniţi veţi mai avea surprize. Trebuie să anunţ că anul acesta au fost înscrise 300 de pisici, adică cu o sută în plus faţă de anul trecut. Aşadar, clar, e un succes!

 

Cei din urmă… ştiţi voi. Andrei Crivăţ mi-a făcut o surpriză foarte, foarte, plăcută, despre care nu vă pot vorbi acum, dar în curând veţi afla tot. Aşa că îi mulţumesc şi aici.

 

Nu, nu ăsta era cel din urmă lucru. Miercuri la 18:30 va fi o dezbatere între bloggeri şi Victor Ponta, dezbatere la care am fost şi eu invitată şi va fi transmisă pe TVR1. Nu ştiu dacă e în direct ori ba. Dar puteţi da şi voi drumul la TV să aflaţi. Sper doar ca până atunci să fiu vie.

 

Şi cum îmi e teribil de rău azi, o să vă las să vă descurcaţi singuri pe aici. Eu mă duc să… aştept mesaje de pe lumea cealaltă 😛

Candice şi grădina cu pisici

Da, da, grădina cu pisici chiar există. Cum unde? La Candice acasă. Cine e Candice? Mai întâi o puteţi cunoaşte de aici. Da, ea e mama pisicilor british de toate felurile şi toate culorile. Are casa plină de pisici ca şi grădina 😀

Nu ştiu dacă să vă spun mai întâi despre Sofisticat, concursul adică, sau despre carte. Aşa că, pentru început, fiind sigură că despre concurs ştiţi deja, ţinând cont că anul ăsta au fost înscrise 300 de pisici în concurs, printre care şi Pufo 😉 , am decis să vă povestesc totuşi despre carte.

„Povestiri din Grădina cu Pisici” e, zic eu, prima carte profesionistă pentru copii, fireşte asta după 1990. Înainte poate că mai existau astfel de cărţi, dar nu bag mâna în foc, pentru că nu eram prea amatoare. Dar, acum, datorită meseriei, să zic, am fost nevoită să învăţ şi din astea. Când am văzut cartea lui Candice mi-am dat seama imediat că e altceva. Când am văzut grafica, deja am fost sigură că în România nu există un produs atât de bun.

„Povestiri din Grădina cu Pisici” se va lansa la Sofisticat. Aşa că eu zic să nu o rataţi. Anul acesta Sofisticat va avea şi un stand de carte, iar Candice m-a invitat şi pe mine să-mi expun măreţele opere, fireşte că măreţe, cum altfel 😛

 

O să vă las cu comunicatul oficial al cărţii, iar zilele următoare voi reveni cu detalii.

” Povestirile din gradina cu pisici ”  sunt  rodul  iubirii mele fata de copii si animale.Sunt niste povesti cu talc ,  ce dezvaluie  lumea  fabuloasa  a unor pisici năzdrăvane, care , prin şotiile şi poznele lor îi vor învăţa pe cei mici cum sa fie mai buni.

     Este un univers hazliu, rotund şi egal cu sine însuşi , asemenea ghemului  de sfoara cu care se joacă o pisică…

 

 

Despre mine cateva cuvinte :

 

– filolog si fost profesor de literatura romana si universala ( povestile cu morala tradeaza vocatia  de dascal )

– de peste 10 ani creste  pisici de rasa si lupta pentru drepturile animalelor.

    In anul 2006 impreuna cu niste prieteni a pus bazele : ” Asociatiei Feline Sofisticat”, care este acum un club puternic,  cu peste 200 de membri.  Clubul realizeaza doua expozitii de pisici anual,  de mare  notoritate( peste 10 000 vizitatori ).

 

In comunicatul de presa vorbesc despre ce inseamna o expozitie felina si ce se va intampla pe 25- 26 septembrie.

 

        Despre carte ce as mai putea adauga :

 

      Cartea are o grafica exceptionala, ilustratiile de genul vintage ne poarta direct in lumea fabuloasa a basmului. ” Eu cred in semne si premonitii. Intalnirea mea cu pictorita Anca Sarbu a fost definitorie pentru cartea mea.Prin penelul ei personajele cartii mele au prins contur, culoare, viata ” ne marturisteste Candice Luana Dragota.

 

    Opiniile scriitoarei Oana Stoica Mujea  despre cartea mea ( care vor fi scrise si pe coperta IV )

 

 Coperta IV

    ” Fascinată de lumea felinelor , Candice Luana Dragota aduce un suflu nou în literatura pentru copii. Povestirile  din grădina cu pisici sunt amuzante ,  insa  au  si morală, astfel încât, micul cititor să poată face diferenţa dintre Bine şi Rău.  Ilustratiile sunt cu adevarat speciale si pun in valoare intamplarile.

     Dacă această carte ar fi apărut în oricare altă ţară ar fi fost bestseller încă de la anunţarea ei pe piaţă. Dar eu am convingerea că într-o lume în care părinţii nu mai au timp să-şi audă copiii, cartea aceasta va veni ca o adevărată revelaţie.” 

                                              Oana Stoica-Mujea