Îmi place noua mea nesiguranţă.

Zău că mie mi s-a părut că siguranţa e cel mai de preţ lucru pe lumea asta. Să trăieşti în singuranţă. Să fii sigur pe cei din jur, să fii sigur pe locul de muncă, pe familie, pe un om anume, pe o planetă sau o ţară.

Acum mi-am deschis ochii. Nu, siguranţa ucide sufletul şi păstrează raţiunea. Raţiunea nu e suflet, deci ce e mai important? Dintr-o dată nu mai am nici un chef de siguranţă. Frica e bună dacă ştii să o înfrunţi, iar nesiguranţa înseamnă să trăieşti. Punându-le cap la cap mi-am dat seama că e adevărat. Numai trăind periculos trăieşti cu adevărat. Aşa că mă lepăd de siguranţă. Ce e sigur pe lumea asta? Absolut nimic. Atunci de ce să nu trăieşti liber? Fără stres? A, da, normal, îţi e frică de necunoscut, dar şi lui îi e frică de tine. Mie nu-mi mai e. Şi nu mai vreau să-mi fie. Prefer o viaţă nesigură, dar care-mi umple sufletul, decât una sigură care mi-l distruge.

Şi n-am înnebunit, din contră. Abia acum m-am trezit.

Reclame