Ce am înţeles eu până la vârsta asta

Încă trăim într-o societate medievală în care bărbatul are voie să facă ce vrea, că e bărbat, iar femeie nu, pentru că e femeie. O femeie, dacă vrea carieră, trebuie, musai, dar musai, să se împartă şi la cratiţă şi la copii, dar să iasă şi la 65 de ani la pensie.

Unii încă trăiesc în lumea aia. Femeia nu trebuie să înjure. Trebuie să meargă într-o căsnicie/relaţie, orice ar fi, ca să nu râdă lumea. Să nu bârfească (lumea pe ea, că ea o face oricum). Oamenii spun cu un fel de detaşare: „Nu mă bag, nu mă interesează”, dar abia aşteaptă să te facă pe la spate. Dacă te mai pot şi controla cu atât mai bine. Crezând ei, în capul lor medieval, că aşa îţi fac bine.

Încă nu acceptăm că putem vorbi despre orice cu oricine, dacă aşa ne vine. Nu, e ruşine. Cum să faci aşa ceva? E al dracului de ruşine.

Greşelile, Doamne fereşte, nu sunt omeneşti. Cum să faci greşeli? Cum îţi permiţi? Cine dracului eşti tu să îţi permiţi?

Vorbeam cu o puştoaică zilele trecute şi îmi spunea cu o părere de rău, dar şi cu un fel de voinţă de-a nu ajunge aşa: „mă uit la ai mei cum trăiesc în aceeaşi veşnică monotonie, dacă asta înseamnă viaţă eu prefer să nu o trăiesc”.

Când câte unii, mai deschişi puţin la cap, decid că chiar nu au dreptul să judece, sar ceilalţi: „dar de ce să nu judeci? Cum îţi permiţi să nu judeci?”. De fapt unde trăim noi? În închisorile minţilor noastre. De ce să facem ce vrem să facem dacă râde societatea? Vrei să râdă lumea de tine, mamă? – mamă generic spus – Să te bârfească? Da, vreau. Şi pe deasupra vreau să mă mai şi pupe în cur. E vreo problemă?

Când o să scăpăm de mentalităţile astea? Probabil că în 2012. Ştiţi ceva? Sper să fie adevărat acest 2012, chiar dacă mă duc cu toată prostimea la un loc, vă jur că voi avea o mare satisfacţie să-i văd agitându-se şi urlând, dându-şi seama, atunci, în ultima clipă, că n-au făcut în viaţă decât să se gândească cum să pară ei perfecţi, fericiţi, să nu arate în nici un fel că ar suferi şi că nu le-ar fi bine. Că au trăit acolo, în familia perfectă, cu copilul perfect şi, probabil, o fi ajuns şi elful perfect. Ştiţi că era un banc: „Femeia perfectă se căsătoreşte cu bărbatul perfect şi fac doi copii perfecţi. Mergând în excursia lor perfectă la auto-stop văd un elf, pe care-l iau. Se întâmplă un accident, două din trei personaje mor, care? Bărbatul perfect şi elful pentru că sunt personaje fictive”.

De fapt, tot ce trăim acum e o simplă ficţiune. Ficţiune impusă de societate, moravuri. Să fim morali… mai duceţi-vă în …. completaţi voi, de cretini fără judecată. Societate. Judecare. Paranoia. Aia e. Să nu mai vorbim de manipulare. Sunteţi conştienţi că de fapt asta trăiţi? Trăiţi într-o manipulare continuă şi într-o frică continuă de felul în care veţi fi judecaţi.

Cum am spus, mă doare în cur, judecaţi până n-oţi mai putea dacă asta vă face fericiţi, dar aveţi grijă că lucrurile astea se vor întoarce, la un moment dat, împotriva voastră. Că vorba ălora de la Paraziţii „să nu-ţi pară rău, când îţi pare bine”.

Dumnezeii mei, atât cât au fost ei, că nu prea au fost. Judecaţi şi asta, acum s-au dus de tot. Nici în mama nu mai cred. Am impresia că Dumnezeu e un fel de judecător suprem care impune, în mintea colectivă, chestia asta.

Să judecăm frumos!

Să jucăm roluri!

Să fim ceea ce nu suntem!

Toate astea pentru a vedea lumea din jur ce buni, mărinimoşi şi fără de greşeală suntem noi.

Mă întreb, cât o să mai fie lumea asta de ipocrită? Până când? A, da, până în 2012 pe care-l aştept cu interes. O să-mi iau un scaun şi o ţigară şi o să privesc până-mi vine rândul şi zău că nu o să-mi pară rău că-mi pare bine.

Minţi încuiate. Într-un cuvânt, e plină lumea de proşti. Şi cum spuneau tot vestiţii de mai sus: proştii sunt concepuţi pe cale artificială şi sunt mulţi ai dracu’ şi n-au nici o boală.

Oh, cum am uitat-o pe aia: o femeie care înjură? Ce nepoliticos, ce depravată, ce nenorocită. În cazul ăsta, vă rog insistent să vă duceţi în pula calului cu judecăţile voastre de căcat. Mulţumesc!

Şi da, fumez, ca un turc. Că n-am voie să spun chestia asta pe blog, să nu mă fac cumva de râs. Fâsss! Să păstrăm aparenţele. Uite n-am chef: fumez, înjur şi beau cafea. Uneori – cam rar, din păcate, la câţiva ani – mai scap şi în alcool. Naşpa, sunt un fel de depravată de cea mai joasă speţă.

Acum aştept infarcturile în urma acestui articol. Sper să le duceţi bine! Nu, în nici un caz nu mă voi mai lăsa manipulată şi în nici un caz nu voi mai mima că sunt altcineva decât ceea ce sunt. Vă place, bine, nu, comutaţi pe alt blog. Unul care vă povesteşte despre o femeie perfectă, cu copii perfecţi, care face mâncarea perfectă şi, ce ştiu eu, sex perfect(?!), aici nu ştiu dacă o fi vreo categorie, dar o fi.

Îmi cer scuze, dar nu sunt o ipocrită perfectă 😉

 

P.S: Dragul meu Geocer, după ce te-am oripilat cu acest post. Ştiind că tu eşti un om cu moravuri mai înalte – sau aşa mi s-a părut mie, e posibil să mă înşel – o să te anunţ cu regret că s-ar putea să nu ajung astăzi la întâlnire. Dacă nu ajung, înseamnă că nu sunt acolo, dar ne vedem peste două săptămâni, cum am stabilit.  

 

Şi tot azi am aflat că aş fi una dintre cele mai influente bloggeriţe. Merci, Loredana pentru pont. Probabil că acum voi fi şi mai influentă, doar am înjurat în scris. 😀

Reclame