Congresul PSD, dar nu mai e live

Am fost, cam o oră şi jumătate, poate două. Ceva pe acolo. Am ocupat prima lojă. De fapt Lucia şi Ionuţ au ocupat-o toată. Cu haine, genţi şi laptopuri. Aşa că m-am băgat şi eu acolo.

Cei doi autori ai cărţii „Bloguri, facebook şi politică” erau cu o lojă mai în spate. Deci erau. Apoi a venit şi Chinezu’. Nu ştiu de ce-a întârziat, dar nici la plecare n-am reuşit să ne luăm la revedere. Să mă înşel eu şi să-l fi văzut şi pe Darius Groza? Nu ştiu, sunt prea ameţită să-mi dau seama dacă l-am confundat ori ba. Se prea poate. Erau mulţi bloggeri, dar eu nu-i cunosc pe toţi. GS ne-a dat ţeapă, preferând filmul politicului.

Ei, să trecem la politică. Da. Discursurile au fost foarte bune. Adică din gură le zic toţi, ce mai. Ponta e un bun orator, iar azi chiar a fost în formă, a avut şi poantele la el (nu alea de la balet). Adrian Năstase a trecut prin fiecare lojă bloggeristică să salute sau să dea interviuri. Au fost invitaţi la congresul PSD membrii PNŢCD şi cei din România Mare, de fapt conducerile. Au ţinut discursuri. Frumoase. De genul „ne dăm mâna să-l dăm jos pe tiran”. Dar sunt doar cuvinte, nu? Să vedem ce or face, dacă or face.

Acum cu România Mare, hmmm, ştiţi şi voi cum e Vadim, depinde cum bate vântul – nu Sorin Ovidiu, vântul, vânt. Nu pot spune că n-a fost interesant, dar aştept ca vorbele să se concretizeze în fapte, aşa îmi e greu să cred. E plăcut să auzi ce auzi şi cum v-am zis cu oratoria nu stau rău nici unul. Dar, nah, a fost o experienţă destul de bună. Până la urmă am văzut şi eu Sala Palatului full de oameni. Că de unde erau ei, treaba lor. Oricum, de câte ori se pronunţa numele lui Ion Iliescu se aplauda mai rău ca la cine ştie ce spectacol de renume mondial. Îmi pare rău doar că i-am ratat discrusul live, dar nu-i bai, îl văd la TV. Şi, ca de obicei, sunt de acord. Dar cum ziceam, fapte…

Şi cam atât de la congresul PSD. Oricum, cinste lui Adrian Năstase că a chemat bloggerii. Una peste alta a dovedit că nu îi e teamă nici de laudă, nici de critică. Că nu or să laude toţi congresul, zău aşa.

Şi, felicitări organizatorilor, Anei State în special, restul treaba lor 😛

Congresul PSD

Azi n-am diacritice la mine si nici linkuri, alea vor veni mai tarziu. Incepe ceremonia. Sunt cu Lucia Verona, Ionut Iancu, Chinezu si unul dintre autorii cartii „Facebook, bloguri si politica” Sigur, mai sunt si altii, dar nu ii vad pe toti, sunt mai in spate.  A, si Nenea Lars, il uitasem. Revin cu update-uri.

Update: Acum vorbeste Ponta, isi prezinta raportul de activitate. Sinteza chiar.

Pana acum am inteles ca PSD-ului nu-i e frica de Basescu, de parca i-ar mai fi cuiva.

UPDATE: S-a votat ordinea de zi si se striga comisia de validare si numarare a votoruilor. Acum o sa ma intrebati ce se voteaza. Vedeti si voi pe alte bloguri ca mi lene sa spun tot.

PNTCD vorbeste la congresul PSD, eu zic ca cineva a cam pus-o.

Acum si Romania Mare…. Vadim e cu…. se razgandeste el pana la urma. Asa ca nu ma pronunt cu cine e, ca dracu’ stie.

Petcu…. va mai spun aici sau discutam pe facebook?

Bine, toti l-au dat factor comun pe Boc, adica Boc trebuie sa plece. Si Nuti ramane? Ca n-am inteles.

Ce am înţeles eu până la vârsta asta

Încă trăim într-o societate medievală în care bărbatul are voie să facă ce vrea, că e bărbat, iar femeie nu, pentru că e femeie. O femeie, dacă vrea carieră, trebuie, musai, dar musai, să se împartă şi la cratiţă şi la copii, dar să iasă şi la 65 de ani la pensie.

Unii încă trăiesc în lumea aia. Femeia nu trebuie să înjure. Trebuie să meargă într-o căsnicie/relaţie, orice ar fi, ca să nu râdă lumea. Să nu bârfească (lumea pe ea, că ea o face oricum). Oamenii spun cu un fel de detaşare: „Nu mă bag, nu mă interesează”, dar abia aşteaptă să te facă pe la spate. Dacă te mai pot şi controla cu atât mai bine. Crezând ei, în capul lor medieval, că aşa îţi fac bine.

Încă nu acceptăm că putem vorbi despre orice cu oricine, dacă aşa ne vine. Nu, e ruşine. Cum să faci aşa ceva? E al dracului de ruşine.

Greşelile, Doamne fereşte, nu sunt omeneşti. Cum să faci greşeli? Cum îţi permiţi? Cine dracului eşti tu să îţi permiţi?

Vorbeam cu o puştoaică zilele trecute şi îmi spunea cu o părere de rău, dar şi cu un fel de voinţă de-a nu ajunge aşa: „mă uit la ai mei cum trăiesc în aceeaşi veşnică monotonie, dacă asta înseamnă viaţă eu prefer să nu o trăiesc”.

Când câte unii, mai deschişi puţin la cap, decid că chiar nu au dreptul să judece, sar ceilalţi: „dar de ce să nu judeci? Cum îţi permiţi să nu judeci?”. De fapt unde trăim noi? În închisorile minţilor noastre. De ce să facem ce vrem să facem dacă râde societatea? Vrei să râdă lumea de tine, mamă? – mamă generic spus – Să te bârfească? Da, vreau. Şi pe deasupra vreau să mă mai şi pupe în cur. E vreo problemă?

Când o să scăpăm de mentalităţile astea? Probabil că în 2012. Ştiţi ceva? Sper să fie adevărat acest 2012, chiar dacă mă duc cu toată prostimea la un loc, vă jur că voi avea o mare satisfacţie să-i văd agitându-se şi urlând, dându-şi seama, atunci, în ultima clipă, că n-au făcut în viaţă decât să se gândească cum să pară ei perfecţi, fericiţi, să nu arate în nici un fel că ar suferi şi că nu le-ar fi bine. Că au trăit acolo, în familia perfectă, cu copilul perfect şi, probabil, o fi ajuns şi elful perfect. Ştiţi că era un banc: „Femeia perfectă se căsătoreşte cu bărbatul perfect şi fac doi copii perfecţi. Mergând în excursia lor perfectă la auto-stop văd un elf, pe care-l iau. Se întâmplă un accident, două din trei personaje mor, care? Bărbatul perfect şi elful pentru că sunt personaje fictive”.

De fapt, tot ce trăim acum e o simplă ficţiune. Ficţiune impusă de societate, moravuri. Să fim morali… mai duceţi-vă în …. completaţi voi, de cretini fără judecată. Societate. Judecare. Paranoia. Aia e. Să nu mai vorbim de manipulare. Sunteţi conştienţi că de fapt asta trăiţi? Trăiţi într-o manipulare continuă şi într-o frică continuă de felul în care veţi fi judecaţi.

Cum am spus, mă doare în cur, judecaţi până n-oţi mai putea dacă asta vă face fericiţi, dar aveţi grijă că lucrurile astea se vor întoarce, la un moment dat, împotriva voastră. Că vorba ălora de la Paraziţii „să nu-ţi pară rău, când îţi pare bine”.

Dumnezeii mei, atât cât au fost ei, că nu prea au fost. Judecaţi şi asta, acum s-au dus de tot. Nici în mama nu mai cred. Am impresia că Dumnezeu e un fel de judecător suprem care impune, în mintea colectivă, chestia asta.

Să judecăm frumos!

Să jucăm roluri!

Să fim ceea ce nu suntem!

Toate astea pentru a vedea lumea din jur ce buni, mărinimoşi şi fără de greşeală suntem noi.

Mă întreb, cât o să mai fie lumea asta de ipocrită? Până când? A, da, până în 2012 pe care-l aştept cu interes. O să-mi iau un scaun şi o ţigară şi o să privesc până-mi vine rândul şi zău că nu o să-mi pară rău că-mi pare bine.

Minţi încuiate. Într-un cuvânt, e plină lumea de proşti. Şi cum spuneau tot vestiţii de mai sus: proştii sunt concepuţi pe cale artificială şi sunt mulţi ai dracu’ şi n-au nici o boală.

Oh, cum am uitat-o pe aia: o femeie care înjură? Ce nepoliticos, ce depravată, ce nenorocită. În cazul ăsta, vă rog insistent să vă duceţi în pula calului cu judecăţile voastre de căcat. Mulţumesc!

Şi da, fumez, ca un turc. Că n-am voie să spun chestia asta pe blog, să nu mă fac cumva de râs. Fâsss! Să păstrăm aparenţele. Uite n-am chef: fumez, înjur şi beau cafea. Uneori – cam rar, din păcate, la câţiva ani – mai scap şi în alcool. Naşpa, sunt un fel de depravată de cea mai joasă speţă.

Acum aştept infarcturile în urma acestui articol. Sper să le duceţi bine! Nu, în nici un caz nu mă voi mai lăsa manipulată şi în nici un caz nu voi mai mima că sunt altcineva decât ceea ce sunt. Vă place, bine, nu, comutaţi pe alt blog. Unul care vă povesteşte despre o femeie perfectă, cu copii perfecţi, care face mâncarea perfectă şi, ce ştiu eu, sex perfect(?!), aici nu ştiu dacă o fi vreo categorie, dar o fi.

Îmi cer scuze, dar nu sunt o ipocrită perfectă 😉

 

P.S: Dragul meu Geocer, după ce te-am oripilat cu acest post. Ştiind că tu eşti un om cu moravuri mai înalte – sau aşa mi s-a părut mie, e posibil să mă înşel – o să te anunţ cu regret că s-ar putea să nu ajung astăzi la întâlnire. Dacă nu ajung, înseamnă că nu sunt acolo, dar ne vedem peste două săptămâni, cum am stabilit.  

 

Şi tot azi am aflat că aş fi una dintre cele mai influente bloggeriţe. Merci, Loredana pentru pont. Probabil că acum voi fi şi mai influentă, doar am înjurat în scris. 😀

Careul de dame şi dispariţia

Nu, careul nu dispare, din contră, el apare, joi, 21 octombrie la Biblioteca Judeţeană din Piteşti – pe această cale ţin să le mulţumesc în mod deosebit Denisei Popescu şi domnului Sechelarie, care au susţinut mereu proiectele noastre mai non-conformiste.  Cum ziceam, careul de dame, o să mă număr printre ele cu modestie, pentru că vreau să vă spun de acum că nici nu vreau şi nici n-am chef să vorbesc despre mine. Am făcut-o de atâtea ori că până şi eu m-am plictisit de mine. Aşa că o să vă rog să veniţi în număr cât mai mare pentru a le cunoaşte pe: Lucia Verona cu minunatul roman „Crima de la Jubileu”, Monica Ramirez cu „Asasin la feminin” – nu mă certa, dar încă n-am apucat să citesc, acum sunt pe filosofie, misticism, adică în căutarea mea – şi Ivona Boitan cu deja cunoscutul roman „Hoţii de timp”.

Ştiu că Ivona nu se va supăra că am lăsat-o la final, ştie că… 😉

Aşa că joi, 21 octombrie, ora 15, vă aştept în număr cât mai mare la Biblioteca Judeţeană Piteşti. Nu pentru a vorbi neapărat despre cărţi, ci despre autoare. Mi-ar plăcea ca măcar de data asta oamenii să vină şi să „interogheze”, aşa ar fi frumos. Jur că trag dacă nu o faceţi.

Printre dame va fi şi popa de roşu, adică Bogdan Hrib. Fără el nu era careul complet, iar un careu de dame are nevoie măcar de un popă. O fi de roşu sau de tobă? În fine, alegeţi voi.

 

Şi după cum spuneam avem şi o dispariţie, a mea. Dispar până sâmbătă pentru că simt nevoia să tac. Am închis telefonul, calculatorul, sufletul şi mintea. Vreau doar să citesc şi să stau. Să stau aşa, ca proasta. O să vă întrebaţi de ce până sâmbătă, păi e simplu. Sâmbătă voi fi prezentă în „loja maso…”, m-am tâmpit, în „Loja Bloggerilor” la congresul PSD şi cred că o să am chef de a face live blogging sau live facebook (s-o zice aşa?). Aşa presimt eu, că o să am chef. Până atunci n-am chef nici de mine. Aşa că mă dau rănită. Asta nu înainte de-a vă lăsa o notă pe facebook la care să meditaţi. Căutaţi în notele mele şi veţi şti despre ce e vorba.

 

Şi cam atât că vorba lungă, sărăcia omului sau aşa ceva. Ce mai ştiu şi eu. După ce mă încarc suficient revin, atât cu amănunte despre lansare, cât şi cu poveşti din viaţa de zi cu zi. Dacă nu mai apar, aprindeţi şi voi o lumânare 😆

 

Nu uitaţi: Careul de dame şi popa de roşu’.

Aceşti frumoşi adolescenţi

Azi am fost invitată de către Maestru Marin Ioniţă la Cenaclul literar pe care-l ţine de ceva timp. Recunosc, că acum nu se face să nu recunosc, că am avut o oarecare îndoială. Mă gândeam că sunt tineri participanţii, elevi de liceu, cu probleme amoroase, care vor citi texte siropoase şi care, în cele din urmă, mă vor face pe mine să mă dau cu capul de toţi pereţii înroşindu-i. Că aşa e nice, dacă tot dai cu capul de pereţi să se şi vadă.

M-au întâmpinat cu un trandafir şi patru fete excepţionale au îngheţat pentru o mine o jumătate de oră. – Fireşte că am întârziat, prea de dimineaţă, n-am auzit ceasul –

Mai întâi le-am spus cine sunt şi cu ce mă ocup. Unii ştiau, alţii nu. Am discutat. Adică m-au întrebat. I-am întrebat şi eu. Dezinvolţi. N-a fost nevoie să mă rog de ei să scoată două vorbe aşa cum se întâmplă în marea majoritate a cazurilor. V-am mai spus eu de lansări cu tineri. Tragi de ei să îţi pună întrebări, nu că n-ar vrea, doar că sunt timizi. Ei nu au fost. Au întrebat ce le-a trecut prin cap, fără nici o teamă.

Unii din ei fac şi actorie. Se pregătesc intens. Ba chiar vor să dea mai departe la Teatru şi Film. Sunt talentaţi. Doamne, sunt excepţional de talentaţi. Am întâlnit de la texte foarte mature şi bine scrise, până la proză comică, bine interpretată de autor. Foarte bine interpretată.

Apoi am ieşit la un suc. Trebuie să recunosc că mi-au făcut toată ziua frumoasă. Tineri rebeli, judecabili dacă ar fi s-o întrebaţi pe mama. Tineri care vor să experimenteze şi chiar o fac. Poate de aceea scriitura lor e atât de bună, pentru că nu le e teamă de faptul că vor fi judecaţi. Sunt liberi. N-am mai cunoscut de mult timp atâţia tineri la un loc, talentaţi şi liberi, lipsiţi de inhibiţii şi cu toate astea păstrând bunul simţ. Au vieţi complicate, blamabile pentru unii. Pentru mine nu. Chiar îi admir pentru curaj, tenacitate şi faptul că fac exact ceea ce simt. Sunt foarte direcţi. Li se rupe. Văzându-i, ascultându-i, mi-am dat seama că ei sunt cei care vor schimba mentalităţi. Mentalităţi încăpăţânate, care vor doar să judece şi să judece la nesfârşit, fără a se pune în pielea celuilalt.

Da, ei sunt cei, care, sper eu, vor schimba mentalităţile astea de rahat ale unei societăţi ce ne vrea roboţi. Să gândim la fel, să nu încălcăm poruncile, să avem temeri din cele mai odioase. Sper să rămână aşa pentru totdeauna, să nu se schimbe pentru nimeni şi nimic în lume. Tinerii ăştia m-au făcut să mă simt atât de vie în cele câteva ore petrecute cu ei, cum nu m-am mai simţit de mult timp. Vă implor, nu vă schimbaţi, indiferent cât v-ar judeca lumea. Sunteţi prea frumoşi aşa.

Am discutat de toate cu ei: filosofie, religie etc. Au păreri diferite, dar asta nu înseamnă că nu se acceptă aşa cum sunt, lucru greu de realizat în lumea asta. Şi da, sunt foarte, foarte inteligenţi. Probabil că voi n-aţi vedea decât nişte rebeli care încearcă să pară mai interesanţi, să îşi creeze valori false sau mai ştiu eu ce poate gândi neuronul uman. Nu e aşa. Sunt ceea ce sunt şi se simt bine în pielea lor. N-am ştiut că în Piteşti există aşa ceva şi sper să mă mai primească din când în când în rândul lor, pentru că mă simt atât de mândră că i-am cunoscut încât aproape că am uitat că mai exist şi eu pe lume.

Nu pot decât să vă mulţumesc pentru ziua asta şi pentru că sunteţi ceea ce sunteţi. O să o amintesc aici doar pe Alina, e singurul blog pe care-l ştiu acum. Dar i-aş ruga şi pe ceilalţi să-mi lase aici adresele blogurilor lor. Şi scrieţi, pe blog, pentru că, în timp, o să vedeţi, e ca un exerciţiu. Şi aşa veţi deveni din ce în ce mai buni. Nu că nu aţi fi deja. Dar întotdeauna se poate mai bine.

Am revenit

Scurt moment de pierdere. S-a dus. Ei bine, de azi revin. Neiertătoare. Răzbunătoare. Şi atunci când spun răzbunătoare, înseamnă că voi sta la pândă. Gata, s-a terminat cu Oana cea bună, s-a dus toată bunătatea. Prietenii mi-au rămas, se ştiu ei care, că doar nu fac nominalizări ca la Oscar. Da, îmi voi ajuta întotdeauna prietenii, pentru că pentru aia suntem pe pământ. Dar în rest sunt doar pentru mine. Nu-mi eşti prieten trec peste tine fără nici o milă. Am zis 😀 Şi a fost bine 😆

Veşti bune şi (ne)bune

Am veşti bune şi veşti mai puţin bune. Dar am să încep cu cele plăcute, pentru că aşa e normal.

 

Întâi de toate vă anunţ cu o plăcere deosebită că a apărut romanul poliţist „Crima de la Jubileu” scris de Lucia Verona. Găsiţi detalii şi pe blogul ei, dar cum mie îmi place cu copy/paste, poftim 😀 :

 

“Vă invit cu mare drag la lansarea romanului meu CRIMA DE LA JUBILEU, apărut foarte recent la CrimeScene.
Evenimentul va avea loc marţi, 5 octombrie, ora 17, la cafeneaua LA COMEDIE de lîngă Teatrul de Comedie.
Vor participa scriitori, actori, bloggeri, prieteni din online şi offline, un numeros public. Vor veni şi cei doi bloggeri care apar ca personaje în cartea mea.”

 

Mi-ar face mare plăcere să vă văd acolo în număr cât mai mare. Lucia merită şi nu numai ea. Cartea merită în mod deosebit şi nu o zic eu. Dacă intraţi pe blogul ei o să vedeţi că deja s-au scris două cronici. Chiar ar fi păcat să nu veniţi.

 

Vestea bună numărul doi.

 

Ionuţ Iancu, fanul meu numărul unu, – eu am zis că şi singurul – mi-a făcut pagină de like pe facebook chiar aici: http://www.facebook.com/home.php?#!/pages/Oana-Stoica-Mujea/113032302092112

Dacă iniţial mi s-a părut oarecum aiurea, acum chiar îmi place. Aşa că mulţumesc Ionuţ. Acum eu sper ca tu să ai dreptate şi să nu fii singurul 😀

 

O altă veste, cred eu bună, e că o altă carte de a mea, dar nu numai, o să apară în curând, probabil în trei săptămâni sau o lună. Sper chiar mai devreme. Om vedea. Nu apare nici la Tritonic, nici la Crimescene aşa cum v-aţi aştepta. Dar ce şi cum o să vă spun la momentul potrivit. Vestea mai puţin bună – dar nesigură – e că nu sunt convinsă că va fi şi la Bookfest, dar vă asigur că se va face suficient de mult tam-tam pe tema asta. Vestea foarte bună e că e cu bani pentru autori, pentru că nu sunt singură 😉 Veţi auzi şi veţi vedea. Atât am avut de spus.

 

Acum vestea proastă. Cu toate înjurăturile pe care mi le voi lua, n-am ce face, mă simt prea rău şi sunt mult prea bulversată, aşa că acest Gaudeamus nu va avea cum să vadă „Sărutul morţii” pentru că, pentru prima oară în viaţa mea n-am fost în stare să termin o carte. Şi nici nu voi fi. Ăsta e adevărul. Sunt prea multe lucruri la mijloc pe care nu am să vi le explic, pentru că sunt personale şi nu e problema nimănui. Doar că, din păcate, n-am cum să fac altfel. Oricât de tare m-aş chinui să o termin, îmi e teamă că nu voi reuşi. Cu toate astea, eu tot voi încerca. Dar nu vreau să promit ceva ce mi se pare până şi mie aproape irealizabil. Abia mă târâi să termin până pe data de zece o piesă de teatru.

Nu îmi voi cere scuze pentru asta, fiindcă nu sunt în stare de mai mult şi nu cred că e vina mea. Acum cum or vrea astrele. De va fi, va fi, de nu va fi, nu va fi. Nu ştiu exact ce şi cum să vă povestesc acum.