Dacă nu v-aţi săturat…

… de toate prostiile pe care le-aţi făcut. De toate ghinioanele pe care le-aţi avut. De toate relele care vi s-au întâmplat, eu vă sfătuiesc să mai adăugaţi unul, de fun, vorba aia.

Şi mă întreb, nu, nu mă întreb, de ce trebuie să plătim nişte vignete care nu folosesc la nimic? – Nu că mi-aş fi luat vreodată –

Aşadar, dacă nu sunteţi sătui de tot ce vi se întâmplă, ascultaţi la mine. Dacă veniţi de la Sibiu, nici prin cap să nu vă treacă s-o luaţi prin Braşov, pentru că se duce dracului toată distracţia. Vâlcea e cuvântul de ordine.

După ce intraţi în judeţul Vâlcea o să vă întâmpine o coadă interminabilă, de maşini, normal. Nu o să vă mişcaţi de pe loc cam o oră şi ceva… dar staţi.

Aşadar, vorbind, să zicem dimineaţă, cu Vali la telefon, îi zic că plec, el zice du-te pe Braşov, e mai bun drumul. Eu căpoasă, nu, pe Vâlcea. Ok. Cum spuneam coadă interminabilă. Wow. Am stat o oră şi pe loc. Pur şi simplu. Aşa, pe loc. Degeaba. Între un tir şi-un Ford, care, nici de-al dracului nu s-a dezlipit de mine.

De pe partea cealaltă mai veneau maşini. La un moment dat, vine o maşină neagră – nu ştiu ce marcă – el la volan, ea lângă volan. Ea lasă geamul jos şi-mi zice, mie, „hai după noi”. Io zic, hai, ce am de pierdut şi facem stânga pe un drum plin de pietre şi nisip. De fapt, era un mare şantier, nu ştiu ce făceau ăia acolo, dar făceau. Drumul îngust, abia să încapă o maşină. În stânga râu învolburat, în dreapta morman de moluz. Bine. Problema e că mai şi veneau maşini, nu eram singuri. Eee. Şi aici începe distracţia. Ăia de veneau, normal, nu puteau trece de noi. Aşa că, cu mic cu mare, încălecăm muntele de moluz. Mă gândeam, aşa ca fun, dacă m-aş face că trag stânga de volan câţi ar ajunge în râu? 😀 Urât din partea mea, ştiu. Tipele din spatele meu se pun pe plâns, de fapt doar cea de la volan. O maşină şi mai în spate, el se enervează şi o trece pe ea la volan. Strange. Un bărbat care recunoaşte că nu e în stare. Mă rog. Mergem! Paralel cu coloana de sus. Trecem prin nişte sate. Oamenii se închină. Ăia n-au văzut în viaţa lor atâtea maşini. După lungi chinuri pe nişte drumuri senzaţionale, în sfârşit, ieşim, cu toţii, la drumul principal, înaintea coloanei. Evrika! La un moment dat, uitându-mă în retrovizoare văd ceva ce tot depăşea. Vă mai amintiţi Fordul? Da, m-a găsit. Bravo. S-a postat la loc în spatele meu. Un el, de vreo 25 la volan şi o ea, ceva mai mică în dreapta. Eu încă mă ţin după maşina cu tipa care mi-a zis s-o urmez. Habar n-am de ce. Cred că e un fel de legătură creată în trafic în vremuri grele. O fi. Ei depăşesc, eu depăşesc, Fordul depăşeşte. Mă pufneşte râsul. Parcă am fi în formaţie. Cei din faţă se duc. Îi las. Fordul nu mă lasă pe mine. Ceea ce devine enervant. Depăşesc vreo trei tiruri şi răsuflu uşurată. Neah. Vine şi Fordul.

Fiind sub impulsul cărţii „Profeţiile de la Celestine” mă gândesc că nu există conincidenţe şi orice om pe care-l întâlneşti trebuie să-ţi transmită ceva. Bine. Să opresc şi să stau de vorbă cu ei? Mai bine nu. La un moment dat mă depăşesc. Ufff, deci era doar paranoia. Bine. Nţţţ, staţi aşa. Oamenii, cred, făceau pe ei. Au văzut peco, s-au dus repede şi apoi, da, iar în spatele meu. Deci am început să mă enervez. Urăsc când cineva îmi stă în fund degeaba. Aşa că am început să depăşesc necontrolat şi să iau curbele cu peste o sută la oră, abia aşa am reuşit să scap de ei. Dar a fost cumplit de greu, vă rog să mă credeţi. Important e că am scăpat. Dealul Negru m-a ajutat la faza asta, să trăiască el, dealul adică.

Şi cam aşa, un drum de două ore cel mult, s-a transformat în unul de şase. Şi atunci, la ce mai plătim noi tot felul de taxe pentru drumuri? Când veţi afla îmi spuneţi şi mie? Vă rog!

Reclame