Doar…

„În spatele oglinzii suntem tot noi, noi cei adevăraţi, fără reţineri, fără credinţe false. Noi, aşa cum suntem, dezbrăcaţi de toţi şi de toate.”

Poate că nu murise atunci. Poate că murise cu mult timp în urmă. Încă de când Viviana o părăsise şi pusese prima oară piciorul pe moşie. Încă de când Crescentia îi spusese că viaţa e un vis pe care trebuie să-l trăieşti cu demnitate. O piesă de teatru, din care nimeni nu iese învingător, doar moartea.

Vreau să mă ducă Chaorn pe braţe, îi scrisese ea lui Valdor. Vreau să fie îmbrăcat în mantie de foc şi să mă poarte pe canalul vienez. Nu vreau să asiste nimeni. Doar tu şi cerul. Voi sunteţi tot ce mi-a mai rămas.