Atenţiune!!!! Naţiune!!!!

Eu vă tot spun că vine Crăciunul, doar că e altfel. De data asta e momentul ca Moş Crăciun să aibă pretenţii. Ştiţi ce, eu zic că e corect. Eu sunt o mare fană a cărţilor, filmelor şi desenelor de Crăciun. Sigur, nu-mi place sărbătoarea în sine pentru că mă enervează cu „să fii mai bun”, „să dăruieşti”, „să ascultăm colinde”. Mai lăsaţi-mă, mai buni decât cine, de cât ce sau decât când? Că nu mă pricep eu prea bine. Iar colindele, la naiba, sunt tot alea. Mai schimbaţi-le. Că sunt sătulă. An de an aceleaşi. Păi de aia a venit cartea asta, să mai vină şi Moş Crăciun cu pretenţii, că noi le tot avem. Şi, în sfârşit, ceva din clasicul Crăciun se schimbă. Vorba lui Vania, parcă moşul nu mai e acelaşi fraier de odinioară. S-a maturizat şi el.

Şi acum că aţi priceput eu zic să vă scormoniţi prin buzunare şi să veniţi vineri la lansare. Sigur, acceptăm şi plata ramburs sau prin bancă. Nu asta e problema. Voi cumpăraţi! Vă asigur că e o carte tocmai bună pentru a o dărui. Cu 20 de lei nici nu vă faceţi de râs şi păreţi a fi şi eleganţi, cu gusturi rafinate – chiar dacă nu e aşa 😀

Ei bine, citiţi cu atenţie afişele şi veniţi la lansare. Sigur că vom avea şi un pişcot, şi ceva de a face pişcotul să alunece bine pe esofag. Aşa că nu vă sfiiţi. Noi vă aşteptăm. Am impresia că o să vină şi ceva Crăciuniţă, dar vom vedea 😛

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame