Tipologie umană

Nu ştiu dacă aţi observat, aşa, uitându-vă în jurul vostru, că umanitatea e formată, în proporţie de 85% din aceleaşi tipologii. Pentru că oamenii trăiesc în marea şi fabuloasa SOCIETATE şi atunci trebuie să se alinieze turmei. – Puteţi da cu pietre până vă vine acru în gură, dar şi unii dintre voi se încadrează aici, adică priviţi cât e de mare procentul – Să luăm drept exemplu Crăciunul. E Crăciunul, uraaa. Toţi facem brazi, cozonaci, tăiem porci – bietele animale, bine, recunosc, sunt gustoşi – cântăm colinde – împuşcaţi-mă – dăm iama în Hypermarket-uri, ba chiar şi ne umplem rezervoarele de motorina/benzină, pentru că la anu’… nu va mai fi? Nu, nu e asta, să fim serioşi, dar nu vrem să ne prindă anul nou cu rezervorul gol. Dumnezeule, reveniţi-vă! De anul nou trebuie să ne îmbrăcăm frumos, pentru că altfel anul viitor ne vom îmbrăca doar în trenţe. Nu ar fi mai normal să ne îmbrăcăm aşa cum ne simţim bine? Dumnezeule, doar n-ai înnebunit femeie.

Eh, da.

Ştiţi, e ca în piesa lui Marin Ioniţă. Mă rog, acolo era vorba, la un moment dat, de singurătatea în doi. Adică, te ţii în braţe, te săruţi, ţi-o tragi, dar fiecare e în altă parte, tot singur, tot fără nici un pic de căldură sufletească. Dar aşa trebuie. Ce dacă tu te simţi ca dracu’, important e să fii în rândul lumii.

Bine, aceşti oameni, normal, sunt unii colerici, alţii sensibili, alţii plângăcioşi etc, dar, până la urmă, în cele mai multe cazuri, se aliniază societăţii. Şi se simt vinovaţi dacă ies din tipologie. „Trebuie să fiu cu turma! Trebuie să fiu cu turma”. Sigur, tu ăla de ieşi din tipar, eşti un ciudat care trebuie musai să consulte un psihiatru. Iar psihiatru, dacă ştie ce e bine pentru el, trebuie să-ţi spele creierul şi să te alinieze în rând cu ceilalţi.

Dar, fraţilor, ce vă faceţi dacă şi psihiatrul e un introvertit. Împotriva societăţii. Împotriva turmei. Hilar, nu?

Şi mai e şi partea aia când începi să crezi că toţi sunt sănătoşi şi numai tu eşti nebun. Doar că, cel puţin mie, mi se arată a fi tocmai invers.

Aşa că nu-mi mai fac griji – de parcă mi-aş fi făcut vreodată griji cu adevărat – sunt ceea ce sunt şi nu mă aliniez turmei, voi faceti ce vreţi. Trăiţi în societate până vi se face rău. Să-mi spuneţi şi mie când ajungeţi în loc cu verdeaţă cu ce v-a ajutat asta.

Ah, da, şi mă duc să dansez, aşa că nu mă bruiaţi. Da?  

Reclame