Tipologie umană

Nu ştiu dacă aţi observat, aşa, uitându-vă în jurul vostru, că umanitatea e formată, în proporţie de 85% din aceleaşi tipologii. Pentru că oamenii trăiesc în marea şi fabuloasa SOCIETATE şi atunci trebuie să se alinieze turmei. – Puteţi da cu pietre până vă vine acru în gură, dar şi unii dintre voi se încadrează aici, adică priviţi cât e de mare procentul – Să luăm drept exemplu Crăciunul. E Crăciunul, uraaa. Toţi facem brazi, cozonaci, tăiem porci – bietele animale, bine, recunosc, sunt gustoşi – cântăm colinde – împuşcaţi-mă – dăm iama în Hypermarket-uri, ba chiar şi ne umplem rezervoarele de motorina/benzină, pentru că la anu’… nu va mai fi? Nu, nu e asta, să fim serioşi, dar nu vrem să ne prindă anul nou cu rezervorul gol. Dumnezeule, reveniţi-vă! De anul nou trebuie să ne îmbrăcăm frumos, pentru că altfel anul viitor ne vom îmbrăca doar în trenţe. Nu ar fi mai normal să ne îmbrăcăm aşa cum ne simţim bine? Dumnezeule, doar n-ai înnebunit femeie.

Eh, da.

Ştiţi, e ca în piesa lui Marin Ioniţă. Mă rog, acolo era vorba, la un moment dat, de singurătatea în doi. Adică, te ţii în braţe, te săruţi, ţi-o tragi, dar fiecare e în altă parte, tot singur, tot fără nici un pic de căldură sufletească. Dar aşa trebuie. Ce dacă tu te simţi ca dracu’, important e să fii în rândul lumii.

Bine, aceşti oameni, normal, sunt unii colerici, alţii sensibili, alţii plângăcioşi etc, dar, până la urmă, în cele mai multe cazuri, se aliniază societăţii. Şi se simt vinovaţi dacă ies din tipologie. „Trebuie să fiu cu turma! Trebuie să fiu cu turma”. Sigur, tu ăla de ieşi din tipar, eşti un ciudat care trebuie musai să consulte un psihiatru. Iar psihiatru, dacă ştie ce e bine pentru el, trebuie să-ţi spele creierul şi să te alinieze în rând cu ceilalţi.

Dar, fraţilor, ce vă faceţi dacă şi psihiatrul e un introvertit. Împotriva societăţii. Împotriva turmei. Hilar, nu?

Şi mai e şi partea aia când începi să crezi că toţi sunt sănătoşi şi numai tu eşti nebun. Doar că, cel puţin mie, mi se arată a fi tocmai invers.

Aşa că nu-mi mai fac griji – de parcă mi-aş fi făcut vreodată griji cu adevărat – sunt ceea ce sunt şi nu mă aliniez turmei, voi faceti ce vreţi. Trăiţi în societate până vi se face rău. Să-mi spuneţi şi mie când ajungeţi în loc cu verdeaţă cu ce v-a ajutat asta.

Ah, da, şi mă duc să dansez, aşa că nu mă bruiaţi. Da?  

Anunțuri

16 comentarii la “Tipologie umană

  1. Pingback: Tipologie umană - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Ptr ca suntem ipocriti ne incadram in anumite tipologii. Ptr ca ni se pare interesant si la moda ce face vecinul, ne alaturam turmei. Ptr ca toate babele ling icoanele in biserici si se uita câş la noi dacă nu o facem, ne alăturăm turmei… Pentru că multă lume se uită la Diaconescu şi în maşina ce te duce la muncă se vorbeşte despre codex alimentarius te simţi un mare prost că nu ştii despre ce e vorba şi te alături turmei… Ptr că toată lumea face salată de boef de Crăciun, sarmale şi friptură de porc, faci şi tu, chiar dacă ai mânca fasole sau cartofi prăjiţi. Dar lumea te consideră nebun şi atunci tre să te balonezi, să ajungi la Urgenţă, să vadă vecinul că poţi mânca cot la cot cu el.
    Dacă nu ragi ca un măgar încercând să cânţi o colindă şi să nu puşti petarde, nu faci parte din gaşcă, eşti naşpa, eşti izolat şi atunci nu-ţi bate nimeni în uşă… Şi exemplele ar putea continua.
    În concluzie, prefer să fiu catalogată nebună şi să-mi petrec în linişte, aşa cum vreau eu, Crăciunul, împreună cu bărbatul meu şi cu cele două pisici.
    Cât despre turmă, draga Oana, nu merită băgată în seamă. Înseamnă că eşti foarte importantă din moment ce clevetesc pe seama ta. Înseamnă că le cade greu să vadă că cineva are curajul de a nu aparţine unei tipologii…

  3. Doamna Oana
    Va urez sarbatori fericite. Va multumesc si va aduc insfarsit o veste buna….

    ..O VESTE EXTRAORDINARA SI UN CADOU DE CRACIUN PENTRU ROMANIA. CA URMARE A MEMORIULUI MEU CARE FBI TRAIAN BASESCU A FOST DEFERIT PROCURATURII PENTRU TERORISM SI TRANSPORT ILEGAL DE ARME !
    R O M Â N I A NESECRET MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Bucureşti Nr. 89.779 din 21.12.2010 Ex. nr. 1. INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE DIRECŢIA MANAGEMENT ORGANIZATORIC, STRATEGII
    ŞI RELAŢII CU PUBLICUL C ă t r e , Domnul HORVATH ROBERT
    kirostudio@yahoo*editat* Urmare memoriului adresat Guvernului României şi remis instituţiei noastre, vă aducem la cunoştinţă faptul că acesta, în conformitate cu prevederile art.61 din O.G. nr.27/2002, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.233/2002, a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru analiză şi competentă soluţionare. Cu stimă, DIRECTOR, Comisar şef de poliţie PANTILIE ION Bucureşti, Str. Mihai Vodă nr. 6, sector 5 Tel./ Fax: 021/316.51.26, e-mail – cabinet@politiaromana*editat*

    MEMORIU SEZIZARE CATRE FBI :
    „CONFORM DOCTRINEI AMERICANE CEI CARE SPRIJINA TERORISMUL, AJUTA SAU ASCUND PE TERORISTI SUNT TERORISTI. VA ROG FOLOSTITI TRATATUL DE EXTRADARE CU ROMANIA SI CHEMATI PE PRESEDINTELE ROMANIEI SA DEA SOCOTEALA PENTRU ACTIVITATEA SA IN SPRIJINUL TERORISMULUI INTERNATIONAL. FAC ACEASTA CERERE IN CALITATE DE CETATEAN SUA SI DE ZIARIST DE INVESTIGATII SPECIALIZAT IN TERORISM SI TRAFIC ILEGAL DE ARMAMENT.\” Robert Horvath Deva Presedinte Deva Film International New York Tokyo. Cititi memoriul meu complect DESCHIZAND ROBERT HORVATH DEVA BLOG

  4. Păi brad împodobesc că no, e o tradiţie faină totuşi.La fel şi cozonacii, că face mama nişte cozonaci de-ţi vine să dai cu căciula după câini… 🙂 Da în rest nu mă încadrez în „turmă”: urăsc hypermarketurile, porcii i-am tăiat de pe listă,rezervorul nu-l umplu că nu am maşină, de colindat nu colind că nu am voce şi nu vreau să muriţi de râs… 🙂 , de înţolit mă înţolesc cât se poate de comod,fiind adeptul formulei”adidaşi, blugi şi ce o mai fi”… :), petarde şi pocnitori nu am detonat niciodată (doar nişte carbid în armată de i-am speriat pe comandanţi… 🙂 ) .
    Dansezi singurică?… :))

  5. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 31 | Caius

  6. Pingback: Metode specifice | Ioan Usca

  7. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 32 | Caius

  8. de clasificari nu scapa nimeni,trebuie sa manance o paine si doctorul si sociologul si psihologul.Chiar daca zici ca nu faci parte din nici o categorie au gasit ei o formula :esti „atipic”.Imitatia este un element vechi de cand lumea,daca vecinul si-a luat o Dacie ,eu trebuie sa imi iau un Ford sa fiu mai cu motz chiar daca merg o data pe saptamana cu masina.Sa vada vecinii ca am si eu o masina in parcare.Un anunt mai vechi din ziare scria(dupa surse americane) ca un procent insemnat de psihiatri si-au ales meseria asta deoarece aveau niste probleme ,nu se intelegeau pe ei insisi.(cum zice Freud ,ceva s-a petrecut in trecutul lor,in special in copilarie).Cum zice proverbul „cunoaste-te pe tine insuti” si nu ai nevoie de consiliere psiho-para-pupu-miau.
    Acum ,obiceiurile de Craciun daca le respecti intri in turma dar nimeni nu te obliga sa nu te adaptezi,sa devii originala in cadrul turmei,de ex sa inviti un Mos Craciun acasa la tine ,un stripper, sau pt sotz, o Craciunitza si dupa ce au plecat ei sa faci ce vrei.De ex sa te prinda Anul Nou in costum de hippiegoddess.E de preferat, sa fii in casa.Craciun Fericit!

  9. Pingback: România la majorat | Gabriela Savitsky

  10. Pingback: Mos Craciun revine « Cosmin Stefanescu's Blog

  11. Pingback: Otto Pop » Crăciun Fericit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s