Eu nu am timp…

Nu am timp de blog. Nu am timp de scris. Nu am timp de scris nici ce vreau eu. Viaţa e aşa cum vrea ea. Azi e caldă, mâine e rece sau ziua le combină.

Şi când să am timp? Mă pregătesc să plec în Israel, dar înainte de asta învăţ tango brazilian cu Alex care e profesionist (sigur că nu pentru Israel, ci pentru următorul trailer). Mai sunt şi orele normale de dans. Acolo lumea urlă la mine că cică iau meditaţii 😀 În zadar le spun că eu învăţ „la meditaţie” doar tango brazilian. Mă întreb dacă în Costa Rica se dansează aşa ceva.

Am un nou proiect incitant. O revistă de dans. Chiar dacă la început ideile au fost doar structurale, acum se înghesuie. Şi am impresia că o să iasă ceva drăguţ, ba chiar vandabil. Normal, gândul meu a ajuns deja la mega lansarea revistei. Pe lângă asta, mai sunt şi altele, o groază. Deja m-am săturat de întâlniri. Uneori am prea multe pentru o singură zi, iar seara ajung acasă un fel de zombi. Mă târăsc până la pat unde rămân zăcând şi torcând 😛

Ştiu din ce în ce mai puţine despre ce se întâmplă în ţară. Cum se întâmplă. De ce, ştiu. Pentru că suntem tâmpiţi şi acceptăm.

De mai mult nu mai sunt în stare. Când mă aşez în faţa calculatorului, chiar dacă aş vrea să scriu, mă ia somnul. Dacă am ceva interesant de spus nu ştiu cum să formulez, pentru că jumătatea mea de neuron doarme. Iar dacă mai am şi ceva de făcut pentru mine, e clar că nu am timp să fac. Tot ce îmi doresc e ca mâine să ajung să fac cumpărături, restul nici nu mai contează. Plzzzz, vreau să fac cumpărături. Atenţiune, nu shooping, doar nişte amărâte de cumpărături şi poate să spăl şi maşina. Cer eu prea mult?

Reclame

Concluzia…

… Toată lumea minte!

 

Nu e concluzia mea, ci a unuia mai deştept. N-am chef să vă spun cine, aflaţi şi singuri dacă sunteţi interesaţi.

Asta ca să nu zic că azi n-am scris pe blog.

Curioşii primesc răspuns…

Văd că sunt o grămadă de curioşi care caută „oana stoica mujea divorţează” sau „de ce divorţează oana stoica mujea”.

Răspunsul meu e unul singur: să se mire proştii. Tam tam… asta e marea declaraţie. Pentru informaţii suplimentare căutaţi în altă parte. 😉

STOP!

Dacă îmi bubuie urechile îmi creşte sau îmi scade? Despre tensiune fiind vorba. Recunosc, de câteva săptămâni parcă aş fi zuza nebuna, dacă nu sunt într-o parte, sunt în alta. Presupun că, la un moment dat, Piţi va cere să decad din drepturile părinteşti, ceea ce i-aş şi recomanda. Cu toate că de el nu uit niciodată, doar are dădacă sau aţi uitat?

Ei bine, una peste alta parcă numai mie mi se întâmplă toate. X vrea materialul, Y vrea să ştie dacă, Z vrea să ştie ce etc, toată lumea vrea să ştie câte ceva sau să mă pună să fac câte ceva. Toate astea corelându-se cu altele. Cum ar fi vinerea trecută, care se va repeta mâine, când habar n-am avut ce-mi va face domnul dermatolog. Adică, omul mi-a dat tratament şi mi-a zis ne vedem la sfârşitul saptămânii viitoare. Eu, logic, m-am dus. La control, nu? S-a uitat la mine şi mi-a zis „intri dincolo, te întinzi şi mă aştepţi”. Cam bădăran, am zis, trece prea brusc la subiect 😀 O ciupercă mare şi rotundă se aprinde în faţa mea. Din instinct am închis ochii. Şi atunci am simţit. Cineva a dat drumu’ stupului de albine pe mine. „A, e tratamentul cu laser, nu ţi-am spus?” Aş fi vrut să urlu: NUUUUUUU!, dar nu mai aveam curajul. Taman ce aveam întâlnire şi cu domnul Suciu ca să-mi dea minunata sa carte, pe care am citit-o şi despre care o să vă povestesc săptămâna viitoare când îmi vine aparatul foto. Nu pot vorbi fără poze.

Ei bine, am ieşit de acolo ca o roşie cu ciuf negru. Iar el, doctorul, mi-a zis că ne vedem şi vinerea viitoare, adică mâine. Deci naşpa.

Oricum, una peste alta nu m-a ţinut cinci zile cum m-a „ameninţat” Mana 😀 , duminică eram la loc. Efectele se văd. Piele fină, întinsă, regenerată. Impurităţile dispar. Mai încet, ce-i drept, dar dispar. Dar cel mai mult mă încântă fineţea pielii. Faptul că te decojeşti ca un şarpe şi o altă piele rămâne în loc. Asta e partea proastă, că-mi vine să mă pipăi tot timpul… pe faţă, măgarilor. Astea sunt lucrurile adiacente care mi se întâmplă pe lângă cele care trebuie musai făcute şi nu sunt puţine deloc. Oricum, cu uimire am constatat că totul e musai.

De cele mai multe ori pic lată, dar alte ori, cum ar fi azi, după două ore de dans, păi, cum să spun eu, am prea multă adrenalină combinată cu oboseală şi nu mai cad deloc. Iar proiecte nu vă spun câte sunt că deja obosesc numai gândindu-mă.

Aşa că, dacă mă auziţi tăcând, prefăceţi-vă că nu vă bubuie urechile 😉

 

Zile pline, fără net…

Net-ul meu se pare că e o amintire. Îşi aminteşte uneori să meargă, dar numai pe anumite pagini. Stricte. Mail, neah, nici vorbă, că doar nu suntem în democraţie.

Una peste alta, oricât m-ar fi dat peste cap treaba cu netul, faptul că nu se conectează, iar whirless-ul e varză, am decis să îmi iau, totuşi, un orange şi să renunţ la contractul cu RDS-ul. Sunt sătulă de ei până peste cap.

Dar spuneam că una peste alta pe aici se întâmplă lucruri interesante. Lucia vă invită să faceţi nominalizări. Vedeţi la ea cum. Eu nu o să fac anul ăsta, cu toate că am voie. Dar ţinând cont că abia apuc puţină bandă şi că n-am posibilitatea de-a vedea toate blogurile pe care aş vrea să le nominalizez, n-am chef să mă enervez.

Aseară, după cum am anunţat cu emfază pe facebook, am fost la relansearea celor de la Feminis.ro, unde a cântat, absolut demenţial, Irina Sârbu. Mă credeţi sau nu, dar mi-a înviat şi al doilea neuron. Multă lumea la petrecerea celor de la Feminis. Mi-a plăcut că toţi intrau pe bază de invitaţii şi tabel, uneori şi pe carte de vizită. Singurul pe care l-am cunoscut a fost Bogdan Hrib. Am stat lângă câştigătoarea premiului de la Cannes şi prietena ei. Ambele foarte volubile. Acum nu daţi cu pietre că n-am reţinut nume, dar am reţinut cu ce se ocupă.

Aş fi vrut să spun o mie de chestii, dar treaba cu netul mă enervează atât de tare încât nu pot să vă transmit decât o durere cumplită de cap, mai bine nu. E de-a dreptul enervant. Am zis.