STOP!

Dacă îmi bubuie urechile îmi creşte sau îmi scade? Despre tensiune fiind vorba. Recunosc, de câteva săptămâni parcă aş fi zuza nebuna, dacă nu sunt într-o parte, sunt în alta. Presupun că, la un moment dat, Piţi va cere să decad din drepturile părinteşti, ceea ce i-aş şi recomanda. Cu toate că de el nu uit niciodată, doar are dădacă sau aţi uitat?

Ei bine, una peste alta parcă numai mie mi se întâmplă toate. X vrea materialul, Y vrea să ştie dacă, Z vrea să ştie ce etc, toată lumea vrea să ştie câte ceva sau să mă pună să fac câte ceva. Toate astea corelându-se cu altele. Cum ar fi vinerea trecută, care se va repeta mâine, când habar n-am avut ce-mi va face domnul dermatolog. Adică, omul mi-a dat tratament şi mi-a zis ne vedem la sfârşitul saptămânii viitoare. Eu, logic, m-am dus. La control, nu? S-a uitat la mine şi mi-a zis „intri dincolo, te întinzi şi mă aştepţi”. Cam bădăran, am zis, trece prea brusc la subiect 😀 O ciupercă mare şi rotundă se aprinde în faţa mea. Din instinct am închis ochii. Şi atunci am simţit. Cineva a dat drumu’ stupului de albine pe mine. „A, e tratamentul cu laser, nu ţi-am spus?” Aş fi vrut să urlu: NUUUUUUU!, dar nu mai aveam curajul. Taman ce aveam întâlnire şi cu domnul Suciu ca să-mi dea minunata sa carte, pe care am citit-o şi despre care o să vă povestesc săptămâna viitoare când îmi vine aparatul foto. Nu pot vorbi fără poze.

Ei bine, am ieşit de acolo ca o roşie cu ciuf negru. Iar el, doctorul, mi-a zis că ne vedem şi vinerea viitoare, adică mâine. Deci naşpa.

Oricum, una peste alta nu m-a ţinut cinci zile cum m-a „ameninţat” Mana 😀 , duminică eram la loc. Efectele se văd. Piele fină, întinsă, regenerată. Impurităţile dispar. Mai încet, ce-i drept, dar dispar. Dar cel mai mult mă încântă fineţea pielii. Faptul că te decojeşti ca un şarpe şi o altă piele rămâne în loc. Asta e partea proastă, că-mi vine să mă pipăi tot timpul… pe faţă, măgarilor. Astea sunt lucrurile adiacente care mi se întâmplă pe lângă cele care trebuie musai făcute şi nu sunt puţine deloc. Oricum, cu uimire am constatat că totul e musai.

De cele mai multe ori pic lată, dar alte ori, cum ar fi azi, după două ore de dans, păi, cum să spun eu, am prea multă adrenalină combinată cu oboseală şi nu mai cad deloc. Iar proiecte nu vă spun câte sunt că deja obosesc numai gândindu-mă.

Aşa că, dacă mă auziţi tăcând, prefăceţi-vă că nu vă bubuie urechile 😉

 

Dovada